Activele "Iukos", interesante pentru "Oil & Natural Gas" India

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 ianuarie 2005

"Oil & Natural Gas Corp.", cea mai mare companie indiană de explorare petrolieră, se află în negocieri pentru achiziţionarea unor active ale gigantului rus al ţiţeiului, "Iukos", urmărind să-şi majoreze producţia. "Sîntem interesaţi atît de entităţile < Iukos >, cît şi de alte oportunităţi din Rusia", afirmă preşedintele societăţii indiene, Subir Raha, fără să ofere alte detalii.

Compania "Oil & Natural Gas", controlată de stat, intenţionează să furnizeze cantităţi sporite de ţiţei pe piaţa internă, dat fiind că cererea este din ce în ce mai mare, ca o consecinţă a creşterii economice. Problemele de la "Iukos" (a cărui divizie principală de producţie a fost vîndută prin licitaţie de guvernul rus pentru acoperirea unei părţi din debitele către Fisc) ar putea da posibilitatea companiei indiene să-şi extindă producţia în Rusia - al doilea exportator mondial de ţiţei.

Ca să obţină finanţările necesare unor investiţii, "Oil & Natural Gas" a lansat, anul trecut, o emisiune de acţiuni. În urma acestei operaţiuni, compania a cîştigat 2,3 miliarde de dolari.

India, a cărei producţie petrolieră a stagnat la aproximativ 32 de milioane de tone metrice pe an, în ultima vreme, importă 70% din necesarul său de ţiţei. "Oil & Natural Gas" a cheltuit peste 2 miliarde de dolari în ultimii doi ani pe activităţi de explorare, ca să rezolve criza de pe piaţa de profil.

Amintim că autorităţile de la Moscova au vîndut, la data de 19 decembrie 2004, principala divizie de producţie a "Iukos", "Iuganskneftegaz", unei companii "fantomă" ("Baikalfinancegroup"), în schimbul sumei de 9,3 miliarde de dolari. Compania rusă de stat "Rosneft" a preluat de la "Baikalfinancegroup" divizia "Iugansk", la finele anului trecut. "Iukos" mai mare datorii de cel puţin 83,5 miliarde de ruble (3 miliarde de dolari), iar executorii judecătoreşti ar putea să decidă vînzarea altor active ale companiei pentru acoperirea debitelor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb