ACUZAT DE LUARE DE MITĂ ŞI SPĂLARE DE BANI Kovesi cere urmărire penală pentru fostul ministru Cristian David

V.B.
Anticorupţie / 10 noiembrie 2014

Actualizare 13:47 Niţu îi cere lui Băsescu permisiunea pentru UP

Procurorul general Tiberiu Niţu i-a solicitat preşedintelui Traian Băsescu declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul ministru Cristian David, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi spălat bani şi ar fi luat mită 500.000 de euro.

"În conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. 2 din Constituţia României şi art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 republicată, privind responsabilitatea ministerială, precum şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Preşedintelui României declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de DAVID CRISTIAN, fost ministru al Internelor şi Reformei Administrative, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz", se arată în comunicatul PICCJ trimis astăzi redacţiei.

---

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kövesi, cere urmărirea penală pentru Cristian David (ministru al Internelor şi Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008), acuzat de luare de mită şi spălare de bani, mita vehiculată de DNA fiind de 500.000 de euro.

Conform referatului DNA, Cristian David ar fi pretins, în 2007, iar la 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro, de la un denunţător, "pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău".

"Totodată, pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mită şi pentru a evita tragerea la răspundere penală, ar fi fost încheiate mai multe contracte de vânzare - cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârşirea infracţiunilor de corupţie", mai transmit anchetatorii.

Astfel, Kövesi a transmis procurorului general Tiberiu Niţu referatul întocmit de procurorii anticorupţie în vederea sesizării preşedintelui Traian Băsescu pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Cristian David.

Anterior, David activase ca ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării aquis-ului comunitar (2004-2007), iar în guvernele Victor Ponta 1 şi 2, politicianul a deţinut portofoliul de ministru delegat pentru românii de pretutindeni.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031