ADCOS România a implementat soluţia ERP AIS la "Lineaflex"

Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 29 martie 2004

ADCOS a finalizat proiectul de informatizare a activităţii de import şi distribuţie la firma "Lineaflex" România, informează un comunicat al companiei. Aceasta este principalul distribuitor în România al companiei TORE din Italia, ce produce saltele şi accesorii de pat, fiind una dintre cele nouă filiale distribuitoare din Europa. În cei şase ani de existenţă pe piaţa românescă, saltelele marca "Lineaflex" şi-au dovedit calitatea superioară.

Desfăşurîndu-şi activitatea în domeniul comerţului - cu specific de import şi distribuţie - de un real folos sînt modulele de aprovizionare şi desfacere, precum şi cele de gestiune financiară şi a stocurilor. Implementarea de aici se referă însă şi la integrarea altor procese din firmă precum: management financiar, contabilitate generală şi analitică, raportări manageriale complexe etc.

Soluţia ERP AIS-Advanced Integrated Systems de la ADCOS asistă activităţile economice ale firmei la toate nivelurile operaţionale. Ea oferă totodată suport pentru analiză şi decizie la nivel managerial, prin perspectiva globală pe care o oferă asupra administrării afacerii.

Soluţia AIS se adresează cu precădere firmelor mari şi mijlocii, însă se poate adapta şi firmelor mici ce necesită doar modulele de bază pentru gestiunea afacerii. Pentru piaţa internă şi externă, ADCOS dezvoltă şi soluţii web şi software la cheie, funcţie de necesităţile clienţilor săi.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5831
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2229
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9245
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.6549

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb