ADRIAN MIHAI CÂMPUREAN, DIRECTORUL GENERAL RATB: "Marea provocare a RATB - transformarea din regie autonomă în societate comercială"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 14 ianuarie 2013

"În perioada următoare suntem foarte preocupaţi de creşterea nivelului de pregătire profesională a tuturor angajaţilor ce interacţionează cu publicul călător", a precizat directorul general al RATB, Adrian Mihai Câmpurean.

"În perioada următoare suntem foarte preocupaţi de creşterea nivelului de pregătire profesională a tuturor angajaţilor ce interacţionează cu publicul călător", a precizat directorul general al RATB, Adrian Mihai Câmpurean.

Câmpurean: "Trebuie ţinut cont că Guvernul s-a angajat în faţa FMI că va modifica legislaţia, astfel încât RATB să poată majora tarifele cu o proporţie mai mare decât rata inflaţiei, pentru a-şi putea acoperi costurile"

Cea mai mare provocare pentru Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB), în perioada care urmează, este transformarea din regie autonomă în societate comercială, în contextul în care reglementările europene în domeniu vor fi transpuse în legislaţia românească şi coroborat cu apariţia Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, ne-a declarat, în cadrul unui interviu, Adrian Mihai Câmpurean, directorul general al RATB.

Totodată, domnia sa ne-a spus că va trebui să se ţină cont şi de faptul că Executivul s-a angajat în faţa FMI că va modifica legislaţia, astfel încât RATB să poată majora tarifele cu o proporţie mai mare decât rata inflaţiei, pentru a-şi putea acoperi costurile.

Şeful Regiei Autonome de Transport Bucureşti ne-a precizat: "Activitatea RATB este în mare parte influenţată de contextul economico-social în care îşi desfăşoară activitatea. RATB, în calitate de operator de servicii publice, se află într-o perioadă dificilă din punct de vedere operaţional şi legislativ, pe fondul schimbărilor generate de criza economică generală, o perioadă în care, pentru a face faţă provocărilor, trebuie să îşi asume anumite compromisuri".

Schimbările pe care conducerea RATB intenţionează să le realizeze urmăresc două direcţii - una adminis-trativă şi una operaţională, potrivit domnului Câmpurean, care ne-a spus: "În plan administrativ, consider că este necesar ca organigrama să devină mult mai funcţională, urmărind creşterea gradului de coordonare coroborat cu scăderea nivelului de subordonare. Totodată, consider că trebuie schimbată urgent situaţia dramatică a unor angajaţi ai Regiei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi condiţiile sociale, acest lucru presupunând minime investiţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de igienă şi siguranţă. În perioada următoare suntem foarte preocupaţi de creşterea nivelului de pregătire profesională a tuturor angajaţilor ce interacţionează cu publicul călător. În ceea ce priveşte zona operaţională, schimbările de activitate vizează adaptarea la noile condiţii de transport la nivelul Capitalei şi zonelor limitrofe, şi, evident, la extinderea reţelei Metrorex, ce ne obligă la o creştere a flexibilităţii serviciilor oferite cetăţenilor şi la o adaptare permanentă a reţelei de transport de suprafaţă la modificările de infrastructură din Bucureşti".

Prioritară este şi îmbunătăţirea nivelului de informare a călătorilor în ceea ce priveşte utilizarea cardurilor de călătorie, noile servicii, modificările de grafic etc., dar şi promovarea mult mai agresivă a ofertei "City Tour" în rândul turiştilor care vizitează Capitala.

RATB va achiziţiona aproape 300 de mijloace de transport în comun, în următorii ani

RATB are un număr de 11.021 de angajaţi, dintre care doar câteva sute de persoane interacţionează cu publicul călător.

Directorul RATB ne-a spus că, în ultimele luni, nu au existat disponibilizări şi că nici pentru perioada următoare nu are în vedere concedieri de personal, ci dimpotrivă: "Ne dorim ca foarte rapid să creştem atât veniturile, cât şi numărul de angajaţi, printr-o organizare eficientă şi prin dezvoltarea puternică a activităţii industriale de construcţie a tramvaielor".

RATB are în plan achiziţia, în acest an, a unui număr de 12 tramvaie "Bucur LF" cu podea parţial coborâtă, investiţie ce face parte dintr-un program multianual de achiziţie a 70 de tramvaie, care se va desfăşura în perioada 2013-2017.

Tot în 2013, Regia intenţionează să achiziţioneze 20 de troleibuze, investiţie care se înscrie într-un contract nou ce presupune cumpărarea unui număr de 150 de troleibuze, în perioada 2013-2015, dar şi achiziţia a 50 de autobuze de capacitate mică, ce ar trebui recepţionate integral până la sfârşitul acestui an.

Mihai Câmpurean a ţinut să precizeze că RATB construieşte tramvaie modelul "Bucur LF", ca rezultat al cercetării româneşti, realizat în totalitate în cadrul Uzinei RATB.

Parcul RATB are în componenţă 1.148 de autobuze, 500 de tramvaie şi 250 de troleibuze.

În ceea ce priveşte infrastructura, RATB intenţionează să modernizeze două linii de tramvai şi Depoul Titan, în cadrul unui program de finanţare de 36 de luni.

"Aceste investiţii pot duce, pe de o parte, la creşterea vitezei de circulaţie şi a gradului de confort şi siguranţă şi, pe de altă parte, la creşterea capacităţii depoului, de la 48 la 79 de tramvaie, coroborat cu creşterea capacităţii totale de transport pe linile aferente", ne-a precizat reprezentantul RATB.

Bugetul total, necesar atât pentru partea de achiziţii material rulant, cât şi pentru investiţiile în infrastructură, se ridică la aproape 246 milioane de lei.

Bilete de călătorie comune pentru RATB şi CFR, din acest an

Anul trecut, numărul călătoriilor înregistrate de Regie a avut o evoluţie oscilantă, cu maxime în lunile martie şi octombrie şi minime în lunile iulie şi august, potrivit reprezentanţilor RATB.

În primele zece luni ale anului 2012, au fost înregistrate circa 630 de milioane de călătorii, după ce, în 2011, au fost efectuate 770 de mili-oane de călătorii, faţă de 760 de milioane în 2010.

Începând din luna noiembrie 2012, au fost puse în funcţiune comercială titlurile comune RATB-Metrorex, respectiv biletul unic valabil 60 de minute, care are o valoare de 5 lei, biletul de zece călătorii de câte 60 de minute/călătorie, la o valoare de 30 de lei şi abonamentul de o zi, la preţul de 16 lei.

Pe parcursul acestui an, odată ce SNCFR va avea infrastructura pregatită, vor intra în vigoare alte două titluri de călătorie, ce vor permite accesul în reţeaua CFR Călători - biletul de 90 de minute, ce oferă acces şi pe inelul de cale ferată al Municipiului Bucureşti şi va avea un preţ de 5 lei şi biletul de 90 de minute (valabil pe RATB, Metrorex şi pe inelul de cale ferată al Municipiului Bucureşti), la o valoare de 7 lei.

"Pentru anul în curs, avem în vedere extinderea ofertei de titluri de călătorie disponibile pentru încărcarea prin SMS şi pentru alte titluri în afara abonamentului de o zi implementat cu succes în 2012", ne-a mai spus domnul Câmpurean.

Domnia sa a adăugat: "Sistemul de taxare comun cu cel al operatorilor privaţi presupune, în primul rând, o apropiere logis-tică între RATB şi aceştia. Trebuie utilizate sisteme de validare compatibile, implementarea acestui sistem presupunând atât dezvoltarea unor terminale intermodale corespunzătoare, precum şi clarificarea aspectelor administrative. Un sistem de taxare comun vizează atât modificări legislative, cât şi schimbari de tip operaţional care trebuie să ţină cont de contextul economic şi social actual şi viitor".

Activitatea RATB - afectată de traficul sufocant al Capitalei

Întreaga activitate a Regiei este afectată de traficul sufocant al Capitalei, potrivit şefului RATB, care ne-a explicat: "Cu excepţia unor linii de tramvai ce nu pot fi utilizate de către participanţii la trafic, precum şi a numărului limitat de trasee pe care se respectă culoarele dedicate, dicutăm despre întârzieri în graficul de circulaţie, dar şi de un risc crescut de producere a unor evenimente rutiere. Pe termen scurt, soluţiile de fluidizare sunt destul de dificil de abordat, cu excepţia, poate, a impunerii unei taxe speciale pentru circulaţia în anumite zone ale Capitalei. Călătorii trebuie să conştientizeze că deplasarea cu mijloacele de transport în comun poate fi mai confortabilă şi mai sigură dacă automobilul personal ar fi utilizat numai atunci când este necesar. Din păcate, Capitala este sufocată şi de numărul mare de autovehicule din provincie, care circulă zilnic pe străzi, iar soluţia în această privinţă poate fi construirea unor parcări suficient de generoase, la principalele intrări în Bucureşti, racordate la sistemul de transport public".

Lucrările care au loc la reţeaua de metrou impun devierea unor anumite trasee ale mijloacelor de transport ale RATB şi modificarea graficelor de circulaţie pentru anumite linii.

"În viitor, piaţa serviciilor de transport public local se va trans-forma, ţinând cont de concurenţa dintre trans-portul subteran şi trans-portul de suprafaţă", este de părere Mihai Câmpurean, care ne-a declarat: "RATB va urmări permanent modificările economico-sociale la nivelul Capitalei şi localităţilor limitrofe, dezvoltarea noilor zone industriale sau a noilor cartiere de locuinţe, determinând care va fi strategia de urmat în ceea ce priveşte utilizarea mijloacelor de transport public adaptate noilor cerinţe ale călătorilor şi condiţiilor noi de infrastructură".

Conducerea RATB este de părere că dezvoltarea şi încurajarea permanentă a transportului electric va contribui serios la reducerea poluării şi emisiilor de noxe, iar dezvoltarea uzinei proprii, ca centru de profit pentru producerea tramvaiului "Bucur LF", urmăreşte aceeaşi direcţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. dar banda separata de autobuze si program care sa fie respectat si urcat DOAR pe usa din fata ca sa valideze toata lumea...CAND va aparea? acest itb nu pare sa vrea sa tina sa pasul cu alte tari!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb