Reporter: Traversăm o perioadă dificilă - inflaţie ridicată, război la graniţă şi perspectiva încetinirii economice, poate chiar recesiune. Ce impact au avut toate acestea asupra Prima Development Group? Puteţi detalia?
Adrian Stoichină: Situaţiile descrise de dumneavoastră au creat un climat impredictibil în întreg mediul de afaceri. Fiecare segment al economiei a fost afectat într-un fel sau altul de particularităţile politice şi economice actuale. Într-adevăr, am traversat şi încă ne aflăm în mijlocul unei perioade în care apar mereu provocări noi, iar cu unele dintre ele nu ne-am întâlnit până acum (spre exemplu, războiul de la graniţă).
Creşterea valorii facturilor la energie la care s-a adăugat explozia preţurilor la materialele de construcţii accentuează doza de neprevăzut. Aceasta este o provocare serioasă, pe care încearcă să o gestioneze cât mai bine întreaga industrie din care facem parte. În ce priveşte Prima Development Group, am depăşit acest context concentrându-ne pe identificarea celor mai eficiente soluţii de menţinere a costurilor de construcţie într-o zonă sustenabilă, avantajoasă pentru clienţi şi, implicit, pentru companie.
Reporter: Cum v-a afectat sau încă vă afectează creşterea puternică a preţurilor energiei?
Adrian Stoichină: Aprecierea considerabilă a preţului energiei electrice a atras după sine şi scumpirea materialelor de construcţii. Industria din care facem parte este consumatoare importantă de energie, pentru că procesul de producţie al materialelor de construcţie de bază (oţelul, sticla, cărămida şi cimentul) presupune consum mare de energie. Anul trecut, am înregistrat creşteri între 50% şi 100% ale preţului materialelor de construcţie, chiar şi în condiţiile în care volumul vânzărilor în această zonă a scăzut. Aşa cum spuneam anterior, Prima Development Group a folosit toate resursele pentru a găsi împreună cu echipa sa de constructori, ingineri şi arhitecţi, soluţii pentru a atenua reflectarea acestei situaţii în preţul final al locuinţelor.
Reporter: Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele elemente care definesc o locuinţă şi/sau un ansamblu rezidenţial de calitate?
Adrian Stoichină: Prima Development a introdus pe piaţa de profil mai multe concepte în relaţie cu un ansamblu rezidenţial de calitate. Ne referim la fiabilitatea unui apartament, capacitatea sa de a "îmbătrâni" frumos, dar şi la "arhitectura funcţională", care pune accent pe cea mai fericită îmbinare între estetică şi funcţionalitate. În cele două ansambluri rezidenţiale premiate internaţional pe care noi le-am livrat până acum în Bucureşti - Boemia Apartments şi Core Timpuri Noi - dar şi la PRIMA Vista, complexul pe care îl ridicăm în prezent în nordul Capitalei, ilustrăm concret aceste concepte. Credem că un ansamblu rezidenţial de calitate trebuie să întrunească următoarele criterii:
- să fie bine gândit din punct de vedere funcţional (ne referim la câtă lumină naturală pătrunde în apartament). Aşadar, nu doar la suprafaţa vitrată, dar şi la dispunerea apartamentului pe faţada clădirii, la proporţiile încăperilor, înglobarea structurii de rezistenţă în elementele arhitecturale, existenţa a suficiente spaţii de depozitare, a unor terase generoase;
- să existe flexibilitate în realizarea unui design interior de calitate. Prima Development Group realizează fiecare ansamblu de locuinţe prin colaborarea unei echipe complexe de constructori, arhitecţi, dar şi designeri şi arhitecţi de interior. Alături de aceştia am stabilit poziţiile pentru toate corpurile de iluminat, prize, întrerupătoare, astfel încât estetic să atingem potenţialul maxim pentru fiecare locuinţă şi să permitem clientului să îşi amenajeze apartamentul la un standard ridicat de design;
- clădirile să fie fiabile. Am introdus acest termen din industria automobilistică pentru a ilustra cât mai bine modul nostru de a construi. Ne dorim ca ansamblurile de locuinţe Prima Development să se comporte bine în timp şi să-şi crească valoarea de piaţă. Aceasta presupune standarde de construcţie foarte ridicate pentru fiecare detaliu executat;
- să existe o îmbinare creativă şi funcţională a arhitecturii şi designului (arhitectură funcţională). Detaliile sunt foarte importante. Pentru un standard ridicat de calitate a locuirii contează nu doar un concept arhitectural bine gândit, ci şi detaliile, care cel mai adesea fac diferenţa. Mă refer în special la calitatea design-ului interior în spaţiile comune, iluminatul acestora, amenajarea unor grădini de calitate, design-ul parcajului subteran etc.
Reporter: Lipsa forţei de muncă reprezintă o problemă pe care o au mulţi actori din diferite industrii, inclusiv din construcţii. Care este situaţia în cazul Prima Development? Cum o abordaţi?
Adrian Stoichină: Lipsa forţei de muncă este într-adevăr o problemă în domeniul construcţiilor. Iar dacă eşti foarte strict în ceea ce priveşte calitatea în execuţie şi respectarea cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă pe toate şantierele, cum este cazul noastru, trebuie gândite strategii eficiente pentru atragerea forţei de muncă. Astfel, am oferit condiţii de muncă mai bune decât media pieţei, un mediu de lucru organizat, onestitate şi respect faţă de toţi angajaţii şi colaboratorii noştri. Iar până acum acest lucru a funcţionat bine.
Reporter: Recent aţi demarat un nou proiect rezidenţial în zona de nord a Bucureştiului - Prima Vista. Ansamblul se dezvoltă în continuarea unui alt complex - Belvedere Residences. Din imagini se observă că păstraţi aspectul general al ansamblului, dar probabil că vor fi şi diferenţe. Care sunt acestea?
Adrian Stoichină: În realitate, există mult mai multe diferenţe decât asemănări între PRIMA Vista şi Belvedere. Regimul de înălţime este acelaşi, la fel, amplasarea pe teren, pentru că acestea sunt aspecte ce ţin de reglementările urbanistice, pe care le-am păstrat. Numărul de apartamente şi suprafeţele acestora sunt, în linii mari, asemănătoare, pentru că în urma analizei noastre am constatat că sunt bine realizate. Dar asemănările se opresc aici.
În primul rând, am modificat conceptul arhitectural exterior, ceea ce a adus nu doar o viziune modernă, ci şi un grad mai mare de confort, pentru că am creat terase foarte generoase tuturor apartamentelor, într-o zonă în care priveliştea de la balcon către oraş este excelentă. În plus, am analizat în detaliu fiecare apartament şi am ajustat compartimentările astfel încât experienţa de locuire să fie la standardul PRIMA. Am schimbat aproape tot: materialele şi soluţiile tehnice cu unele superioare calitativ, am realizat un design al spaţiilor interioare în urma unui concurs de soluţii, am gândit două grădini private ale căror amenajări peisagistice vor fi realizate de un birou de arhitectură peisagistică multipremiat. În final, unul dintre aspectele cele mai importante este faptul că toate cele de mai sus vor fi implementate folosind în execuţie standardul de calitate PRIMA, care presupune exigenţă foarte ridicată în proiectarea şi executarea tuturor detaliilor.
Reporter: Conform comunicatului de prezentare al proiectului, vor exista peste 60 de locuri de parcare echipate cu staţii de încărcare de tip fast-charge pentru maşinile electrice. De ce atât de multe?
Adrian Stoichină: Noi nu ne gândim câţi dintre clienţii de astăzi au maşini electrice şi hibride, ci câţi dintre ei vor folosi peste ani astfel de autoturisme. Încă din faza de proiectare, de la stabilirea conceptului, suntem cu gândul la cum putem satisface nevoile clienţilor pentru următorii zece - douăzeci de ani. Întotdeauna gândim în perspectivă, pe termen lung. Iar această viziune are legătură cu cele două concepte de care vorbeam mai devreme - locuinţe fiabile şi arhitectură funcţională. Astfel, avem în vedere cum vor arăta ansamblurile peste ani şi ţinem cont de toate detaliile în absolut toate etapele proiectului - de la concept, la proiectarea unor detalii de execuţie ce au dovedit fiabilitate în timp, la atenţia pe care o acordăm în construcţie, urmărind implementarea acestora. Încercăm să le oferim clienţilor actuali produsul adaptat la nevoile lor viitoare. Numărul maşinilor electrice este în creştere. Poate există clienţi care îşi doresc să achiziţioneze, dar nu fac pasul acesta tocmai din cauza infrastructurii de încărcare insuficiente. Clienţii PRIMA Vista nu vor avea această problemă. Proprietarii care deţin locuri de parcare în ansamblurile rezidenţiale PRIMA vor putea să îşi încarce maşinile într-un timp foarte scurt, cu staţii fast-charge.
Reporter: Care credeţi că sunt principalele schimbări care vor apărea în următorii cinci-zece ani în sectorul construcţiilor din ţara noastră? Cum vreţi să le abordaţi?
Adrian Stoichină: Dacă tehnologiile care echipează apartamentele devin tot mai performante, an după an, iar materialele mai bune calitativ, până acum în procesul de ridicare al construcţiilor noile tehnologii au pătruns mai puţin. Dar, în următorii ani, lucrurile se vor schimba, tocmai pentru că există un uriaş potenţial neexploatat. Construcţiile sunt unul dintre domeniile în care există foarte puţine soluţii digitale complete. Mai degrabă sunt folosite mai multe programe în procesele de execuţie ale companiei - uneori, mai bine de zece programe distincte, pentru diferitele procese. Dar acest lucru se va schimba. Tocmai pentru că avem această convingere, noi am început în urmă cu doi ani un amplu proces de digitalizare. Am investit până acum peste 100.000 de euro într-o soluţie de digitalizare creată special pentru Prima Development, iar rezultatele sunt foarte bune. Preconizăm că vom investi şi în următorii ani sume importante, pentru că vrem să implementăm constant cele mai noi tehnologii disponibile pe piaţă. Acestea vor reprezenta un instrument important pentru a livra calitatea premium pe care ne-o dorim pentru clienţii noştri.
Reporter: În ultimii ani, Inteligenţa Artificială este tot mai mult folosită în diferite domenii, inclusiv în arhitectură şi design. Ce impact credeţi că va avea acest fenomen asupra domeniului construcţiilor?
Adrian Stoichină: Unul pozitiv, cu siguranţă. Inteligenţa Artificială presupune prelucrarea unui volum mare de date şi îmbunătăţirea deciziilor pe baza rezultatelor anterioare. Am convingerea că în următorii ani tehnologia de tip Inteligenţă Artificială va fi tot mai folosită în domeniul construcţiilor, un domeniu unde volumul deciziilor pe parcursul unui proiect este uriaş, iar implicaţiile sunt complexe. Cu siguranţă un software avansat, care a primit un număr suficient de date din trecut, poate ajuta în luarea celor mai bune decizii. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care am investit încă de acum în digitalizarea proceselor din companie. Un software de tip AI cu capacitatea de a prelucra rapid toate datele companiei ne va ajuta să luăm cele mai bune decizii pentru clienţii noştri. Aşa va arăta viitorul, iar noi am făcut deja paşi importanţi în această direcţie încă de acum.
Reporter: Vă mulţumesc!