ADRIAN VASILESCU (BNR) LA RADIO FRANCE INTERNATIOMAL: "Pentru o revoluţie fiscală, ai nevoie de infrastructură modernă şi o disciplină de fier "

C.I.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 aprilie 2017

Introducerea impozitului pe gospodării ar putea fi o carte câştigătoare, doar dacă vor exista o infrastructură modernă şi o disciplină de fier în colectarea dărilor, a declarat, ieri, la RFI, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Domnia sa anticipează formarea unor cozi imense la sediile Fiscului, adăugând: "Combinat cu introducerea sistemului pe gospodării, Fiscul îţi dă ţie cetăţean al României, salariat obligaţia de a te duce la Fisc o dată la şase luni sau o dată pe an. Încă nu s-a decis cum să se facă această impozitare. Prin prezenţa salariatului la o coadă imensă, probabil, de care uneori se va lipsi. S-ar putea să ajungem în situaţia în care colectarea nu va mai fi 100% măcar de la salarii. Fiscul ar putea să spună că nici acum nu e 100%, pentru că foarte mulţi angajatori iau impozitul de la salariaţi, dar nu-l varsă la Fisc. Asta se poate rezolva uşor, dar va fi foarte greu ca toţi salariaţii să se ducă la timp şi să-şi verse impozitul la Fisc, în condiţiile în care perspectiva ar putea să fie sumbră, cu imense cozi, cu pierdere de timp şi aşa mai departe".

Domnul Vasilescu a precizat că, în momentul de faţă, singurul lucru cert legat de acest subiect este dorinţa Guvernului de a schimba sistemul de impozitare şi de a introduce impozitul pe gospodării, fără însă a exista date certe în acest sens.

Domnia sa a explicat: "Deocamdată este foarte important să definim ce înseamnă gospodării. Sunt câteva concepte în spaţiul public şi niciunul nu stă în picioare. Apare ideea gospodăriei pe curte, dar o curte poate să fie cu două case, o casă în care stau părinţii şi o casă în care stau copiii. Sunt două familii diferite, cu bilanţuri diferite, cheltuieli diferite şi venituri diferite. Nu stă în picioare ideea de gospodărie pe curte. S-a discutat despre gospodăria pe apartament, dar într-un apartament poate să fie un chiriaş. Chiriaşul poate să aibă propria lui gospodărie, pentru care are propriile venituri şi cheltuieli şi nu se poate amesteca gospodăria chiriaşului cu cea a proprietarilor, iar atunci rămâne o singură idee. Gospodăria înseamnă un număr de persoane, 2-3-10, care calculează împreună o balanţă de venituri şi o balanţă de cheltuieli".

Potrivit sursei citate, datele INS referitoare la structura cheltuielilor din gospodării arată că gospodăria medie adună în totalul veniturilor 60% din salarii, însă există diferenţe între numărul real de salariaţi din România. Domnul Adrian Vasilescu a precizat: "În structura statisticii apare că gospodăria medie adună în totalul veniturilor 60% din salariu. De unde Dumnezeu vine acest 60%, pentru că numărul de salariaţi cu care vehiculează statisticile noastre a fost de 4,5 milioane, până de curând, iar după angajările din ianuarie-februarie, martie, a urcat la 4,8 milioane. Statistica ne mai dă o cifră: 6 milioane de salariaţi. Această cifră ne-o dă ori de câte ori comunică populaţia activă, asta înseamnă că populaţia activă din punctul de vedere al statisticii însumează vreo 8 milioane şi ceva. Din aceste 8 milioane, 6 milioane sunt salariaţi şi foarte mulţi se întreabă care e adevărul. De unde 4,8 milioane şi de unde 6 milioane? Tocmai diferenţa asta pune pe gânduri Fiscul, pentru că 4,8 milioane înseamnă salariaţi angajaţi, cu contract de muncă, fie că este temporar sau permanent (...). Ei sunt 4,8 milioane, dar statistica mai numără, prin ancheta integrată din gospodării, până la 6 milioane de salariaţi, considerând un salariat care timp de o săptămână a lucrat cel puţin 4 ore undeva. A lucrat într-o gospodărie vecină, a fost la cărat pietre sau măturat străzi, dar toţi aceşti oameni care sunt în suma de deasupra celor care sunt angajaţi cu contract de muncă, ei nu plătesc impozite. Statistica ştie asta, Ministerul Finanţelor ştie asta şi se întreabă acum cum să îi impoziteze şi pe ei".

Întrebat dacă există o cultură fiscală în România necesară pentru funcţionarea acestui nou sistem de impozitare, Vasilescu a afirmat, citat de Agerpres, că România ocupă ultimul loc din aceste punct de vedere într-o statistică a UE: "În legătură cu cultura fiscală, cultura financiară, UE ne-a pus în faţă oglinda anul trecut şi ne-a spus că sunt 28 de ţări în UE, noi am făcut anchetă în fiecare ţară cu cultura financiară, iar voi, românii, sunteţi ultimii. În faţa voastră sunt bulgarii cu 10 puncte procentuale mai mult. Faceţi ceva să ieşiţi din capcana asta pentru că nu e dreaptă această clasificare, pentru că nu corespunde cu inteligenţa românilor, dar este reală, iar atunci o să vedem că sunt multe de făcut".

Consultantul BNR a mai afirmat că în ceea ce priveşte deducerile acestea ar trebui să înceapă, aşa cum se face la ora asta în foarte multe ţări, cu reducerea impozitului pe cheltuieli pentru anumite situaţii de pregătire profesională.

Domnia sa a menţionat: "Mă uit în librăriile din România. De la începutul crizei şi până acum au fost traduse şi sunt în librării cam toate marile cărţi în care s-au scris pe glob, în special cele americane. Din păcate, deşi tirajele sunt foarte mici, dar cele mai multe sunt de la începutul crizei şi astăzi în librării, şi asta deoarece cărţile sunt foarte scumpe şi nimeni nu deduce cheltuielile pe cărţi. Profesorii de economie de la toate nivelurile, de la şcoala generală, că acum se face economie şi la şcoala generală, licee, cursuri de antreprenoriat, profesorii de economie ar trebui să poată să îşi deducă cheltuielile cu cărţile şi multe altele. E foarte complicat sistemul şi nu ştiu dacă infrastructura noastră financiară este pregătită pentru o revoluţie fiscală (...) O asemenea revoluţie este necesară, dar în primul rând cred că o infrastructură modernă ar rezolva lucrurile, altfel ne vom încurca şi mai tare".

În ceea ce priveşte proiectul Legii salarizării unitare, Adrian Vasilescu consideră că în primul rând ar trebui văzut dacă vor fi bani pentru a fi plătite salariile mărite "care sunt spectaculoase", mai ales pentru anumite categorii cum sunt medicii şi profesorii: "Deocamdată sunt două întrebări esenţiale. Prima, dacă aceste măriri de salarii, care sunt spectaculoase, mai ales pentru câteva categorii, medici, profesori, dacă vor fi bani pentru a fi plătite aceste salarii. Asta este prima întrebare importantă (...). Eu cred că întrebarea corectă este dacă noi, în România, ne permitem să nu mărim salariile, iar atunci singura soluţie este să fie apăsate mai multe pedale, nu una singură, că dacă mărim salariile nu rezolvăm nici problema stimulării muncii în ţară şi nu vom rezolva nici problema care ne doare acum foarte mult, cum să aducem în ţara o parte din forţa de muncă, care la ora actuală face valoare adăugată pentru alte ţări".

Întrebat dacă în aceste condiţii nu va fi pus în pericol deficitul bugetar, Vasilescu a răspuns : "Nu va fi în pericol deficitul, dacă se vor apăsa mai multe pedale şi în primul rând pedala productivităţii".

"Sunt idei care nu stau în picioare. (...) PIB-ul este o noţiune foarte complicată, valoarea adăugată care intră în PIB se produce şi concomitent se consumă. Important este că deasupra acestei valori adăugate va trebui să mai avem ceva, să avem productivitatea muncii mai mare şi să avem un nou stil de muncă pe piaţa muncii, să facem o nouă piaţă a muncii, să restructurăm din temelii piaţa muncii din România. Aşa vor face guvernanţii bani pentru salarii mai mari. Altfel se duce în deficit", a adăugat consultantul de Strategie la Banca Naţională a României.

Cota unică de impozitare a veniturilor persoanelor fizice ar putea fi înlocuită cu un impozit de 10% pe venitul global al gospodăriilor, venitul impozabil urmând să fie stabilit după ce din suma totală câştigată de membrii unei gospodării vor fi scăzute o serie de cheltuieli şi acordate anumite deduceri, conform proiectului Codului Economic, aflat în curs de elaborare.

Fiecare gospodărie va beneficia de un punctaj acordat în funcţie de numărul membrilor de familie şi de un plafon neimpozabil. Venitul anual global impozabil se stabileşte după scăderea, din venitul anual, al acestui plafon neimpozabil. Conform formulei de calcul din proiect, stabilirea plafonului neimpozabil aferent gospodăriei se calculează ca produs între punctajul acordat gospodăriei, 1.000 de lei şi 12 luni ( Pn = P x 1.000 lei x 12 luni). Punctajul alocat gospodăriei este egal cu numărul membrilor gospodăriei plus un punct (P = număr de puncte +1). Astfel, de exemplu, în cazul unei gospodării cu o singură persoană, plafonul neimpozabil va fi de 24.000 lei/an.

Contribuţia de sănătate plătită, prima de asigurare obligatorie pentru casă şi maşină sau programele educaţionale pentru copii precum before şi after school sau de grădiniţe particulare, dar şi abonamente la sala fitness, gimnastică, dans, alte activităţi sportive, biletele la teatru şi film urmează să fie deduse la calculul venitului impozabil.

Grindeanu către miniştri: "V-aş ruga să vă abţineţi să comentaţi despre impozitul pe gospodărie"

Premierul Sorin Grindeanu le-a solicitat ieri membrilor Cabinetului să nu facă declaraţii pe temele care ţin de alte portofolii şi a dat ca exemplu impozitul pe gospodărie, subiect despre care, potrivit acestuia, "foarte puţini miniştri nu şi-au dat cu părerea".

Premierul a spus: "Pe (...) mult discutatul impozit pe gospodărie, am văzut că există o întreagă efervescenţă pe acest subiect. Toată lumea merge la televizor şi îşi dă cu părerea fără a avea, până în acest moment, un proiect clar, concis. Sunt discuţii la Ministerul Finanţelor, sunt foarte multe discuţii. Astea sunt lucruri premergătoare. Până când nu vom ajunge la ceea ce am spus că vom face şi până când nu avem un draf final, v-aş ruga să vă abţineţi".

El a precizat că singurul care poate să vorbească în numele Executivului pe acest subiect este ministrul Finanţelor.

"Am văzut foarte puţini dintre dumneavoastră care să nu îşi dea cu părerea despre acest subiect şi despre altele. Fiecare să îşi gestioneze domeniul pe care îl are", le-a transmis premierul miniştrilor.

În acest context, Sorin Grindeanu a făcut trimitere şi către ministrul Apărării. "Nu-mi doresc, şi am şi cerut să se facă o inventariere, ca altcineva decât cei care sunt titulari pe posturi să discute despre lucruri care ţin de alte ministere. Nu vreau să aflu despre anumite investiţii la Ministerul Apărării decât declaraţii ale ministrului Apărării".

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a explicat, săptămâna trecută, la România TV, potrivit News.ro, că introducerea unui impozit pe gospodării în locul cotei unice este inspirată din "sistemul american", iar populaţia îşi va putea deduce anumite cheltuieli făcute, cum ar fi cele cu meditaţiile pentru copii: "E foarte simplu. E sistemul american, dacă vreţi. Dacă vor citi programul de guvernare vor înţelege. Ca să scoţi din economia neagră toţi banii posibili. De unde încasăm ca să mărim salariile...păi o să fiscalizăm totul. Dacă dumneavoastră veţi avea posibilitatea să duceţi copilul la şcoala de balet şi aţi putea să deduceţi cheltuiala o să cereţi chitanţă. Veţi ajunge la un moment dat să cereţi de peste tot facturi şi bonuri. Vă duceţi copilul la meditaţie şi cereţi chitanţă".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. nu impozit pe gospodarie pentru a nu face aceeasi greseala de la Oltchim. Romania nefiind membra Schengen nu indeplineste condutiile unei piete unice, deci nu Este mustarie. Pana in decembrie 2009 era membra comunitara , adica gospodarie. Prin urmare analiza de ajutor de stat nu trebuia facuta ...

    1. ce inteleg eu din mesajele si informatiile care imi lovesc scafarlia in fiecare zi:

      1. Guvernu acesta e bun de tot; imi baga cu forta banii in buzunar, chiar daca nu sunt acasa mi-ii lasa la usa pe pres (vorbesc despre angajatii de la stat, ca pt noi NU - astilalti care nu stam, muncim la patroni; 

      2. Daca tot arunca cu salariile in noi, se gandesc cum sa scoata cati mai multi bani din impozite si taxe - cam cum era fonciirea pe vremuri, cand intra cu politaiu in curte si-ti lua presurile si juncanu, daca nu aveai bani sa platesti impunerea... 

      Legat de asta, explicatia cu deducerea costurilor cu lectiile de balet si bune maniere este penibila, rizibila; cand or sa ne explice ca de fapt acei 35000 de experti financiari, consultanti (cred ca ii iau pe aceia promishi in vremea lui Constantinescu) vor avea ca obiectiv principal sa-ti numere gainile din cotet si cate cuiburi de rosii ai in gradina, ca sa estimeze cam cat ai nevoie pentru consumul propriu, cu cat sa te impoziteze (??); 

      3.Nea Gheorge si tata Ioana, oameni batrani care si-au cumparat deja de-ale mortii au si cativa bani la CEC pentru inmormantare; si mai pun lunar cate un banut la rezerva "ca nu vezi mama, cum se scumpesc toate, de la o zi la alta?" sa nu cada si asta in grija copiilor, ca destula suparare va fi ...Ei, daca n-ar fi grotesc de trist, ar fi de ras sa vedem noi pe Nea gheorge cum buchiseste la completarea declaratiei de impozit pe venitul global. 

      4. Nici eu nu sunt foarte tanara, dar nu inca tante Ioana; ma tem ca nici eu nu voi putea sa ma acomodez la asa aberatii care ne complica viata mai mult decat o simplifica. In plus, cand ai primit tu politicianule o economie stabila, cu bani buni colectati tu te apuci sa faci praf tot? sa distrugi un system care de bine de rau s-a mai cizelat, a mai scos din economia neagra, gri, banii? 

      Si ce cap ai ?(minte ce-ti mai trebuie?) ca sa renunti la colectarea lunara a impozitelor la angajator, sau la banaca, sau la etc ? in contul a noi si noi indatorari? Eiu politicienii oare nu au copii si nepoti, sa se teama sa-i indatoreze atata? Sau totul se termina la nivelul buricului lor!?

      Am uitat sa ma minunez de nevinovatia ingenua a politrucilor care propun acest system de impozitare pe venitul global in timp ce " specialistii lor finantisti" nu sunt in stare sa-si integreze baza de date cu cea a politiei, notariatelor, etc... caci numai aseara ce m-am enervat ca am primit instiintare de la administratia financiara ca am de plata o amenda auto pe care evident ca am platit-o imediat atunci, am scanat si am trimis chitanta la politie tot atunci! Ma intreb daca cei care propun ivg-ul sunt de pe-aci de pe la noi, sau poate sunt extraterestri, veniti cu ozn-ul.

      Această fantezie fiscală e făcută doar pentru cei care-și dau copiii la meditatorii care dau chitanțe ( ha ha ha), au abonamente la sala de tras fiare, sau la bazine de înot ...

      De ce nu se spune că vom avea dreptul la o anumită rație de alimente, la anumite haine pe lună, la un bec chior în toată casa, la un singur ochi de aragaz, poate la un antinevralgic sau o aspirină pe săptămână, la 2 ouă pe o lună pe cartelă ca pe vremea răposatului, și un 300 de grame de pâine pe cap de membru din gospodărie?  

      Oare câtă hârtie igienică se va putea deduce (cu bon fiscal) pe lună pe cap de membru rezident în gospodărie? Scuze pentru exprimare c-am zis pe cap de membru că doar nu puteam zice pe c... de membru .... 

      Ne întoarcem la alimentația rațională a împușcatului ? 

      Când acum nu se colectează în totalitate impozitele direct de la sursă vor fi în stare cei 35 000 de birocrați = consultanți fiscali să lucreze cinstit în favoarea gospodăriilor românilor? 

      Ne vor face însă fericiți căci ne vor sfătui cum să ne plasăm economiile la hoții de la bursa românească!!!  

      Ca să ne fure brokerii direct din Depozitarul Central?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb