Afacerile Regina Maria au crescut cu aproape 20% în 2014, la 55 milioane de euro

Elena Deacu
Companii #Sănătate / 17 februarie 2015

Reţeaua de sănătate Regina Maria a încheiat exerciţiul financiar 2014 cu afaceri în creştere cu 19% faţă de 2013, până la 55 de milioane de euro, având un avans semnificativ faţă de piaţa de profil, care a înregistrat o ascensiune de doar 9-10%.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, pentru anul în curs, compania vizează o creştere organică de până la 67 de milioane de euro şi are în plan deschideri în oraşele mari care pot susţine investiţii de 800.000 - un milion euro în zona medicală.

"Creşterea business-ului s-a datorat în special strategiei noastre de a ţine calitatea serviciilor foarte ridicată, superioară nivelului pieţei. Acest fapt este confirmat atât de studiile de piaţă independente, cât şi de feedback-ul acordat de pacienţi medicilor noştri, prin intermediul sistemului online de tracking pe care l-am implementat anul trecut. Am continuat să investim atât în tehnologie, cât şi în formarea echipelor medicale şi non-medicale, concentrându-ne pe experienţa pacientului, iar acest aspect se reflectă în rezultatele financiare şi operaţionale", a declarat Fady Chreih, director executiv Reţeaua de sănătate Regina Maria.

Creşterea afacerilor a fost susţinută de toate liniile de business, abonamentele corporate reprezentând unul dintre segmentele cu cea mai bună evoluţie. Astfel, compania a încheiat anul 2014 cu un număr de peste 275.000 de abonamente, cu 23% mai mult faţă de 2013. Totodată, compania a înregistrat o creştere de peste 22% a numărului total de pacienţi, atingând pragul de 1,1 milioane la finele anului trecut.

Operatorul de servicii medicale private a înregistrat un avans semnificativ şi pe segmentul spitalelor, doar în 2014 realizându-se peste 4.600 de intervenţii, ceea ce a condus la o creştere de 31%.

În ceea ce priveşte piaţa serviciilor medicale private, reprezentanţii companiei sunt de opinie că aceasta îşi va continua dinamica ascendentă şi în 2015: "Piaţa per ansamblu este atractivă pentru orice investitor şi va continua să se dezvolte, mai ales în zonele de nişă ale medicinei. Însă diferenţierea între jucători va continua să o facă, în mod special, calitatea serviciilor medicale", a conchis Fady Chreih.

Reţeaua de sănătate REGINA MARIA este cea mai extinsă reţea de servicii medicale private din România, cu peste 3.000 de angajaţi în cele 21 de locaţii prezente în Bucureşti şi în ţară. În ceea ce priveşte portofoloiul de abonamente corporate, compania numără peste 275.000 de abonamente, fiind lider de piaţă pe acest segment de business. În cifre, Reţeaua de sănătate Regina Maria înseamnă: 21 locaţii proprii, 3 spitale, 2 maternităţi, 3 campusuri medicale, 5 centre de imagistică, 7 laboratoare acreditate, bancă proprie de celule stem şi peste 140 de policlinici partenere în ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb