Afacerile RE/MAX România au crescut cu aproximativ 30% în 2017, la 2 milioane de euro

Andreea Cuzub
Companii #Construcţii / 16 ianuarie 2018

Răzvan Cuc

Răzvan Cuc

RE/MAX România a înregistrat anul trecut comisioane generate în valoare de peste 2 milioane de euro, în creştere cu cca. 30% faţă de anul precedent, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Potrivit datelor centralizate de companie, RE/MAX a intermediat în 2017 peste 1.500 de tranzacţii imobiliare în creştere cu 50%, comparativ cu 2016. Din tranzacţiile efectuate, 57% au fost vânzări, iar 43% închirieri. Cea mai mare tranzacţie intermediată pe segmentul rezindenţial a fost de peste 1,5 milioane de euro, pentru un apartament din Bucureşti.

Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România, a declarat: "Afacerile RE/MAX au continuat evoluţia pozitivă şi în 2017 şi credem că această tendinţă se va păstra şi în perioada următoare. Numărul tranzacţiilor intermediate de birourile reţelei RE/MAX România din 13 oraşe a crescut comparativ cu anul precedent, ajungând la peste 1.500 de vânzări, respectiv închirieri".

Topul oraşelor cu cele mai multe intermedieri în 2017 rămâne parţial similar cu cel înregistrat anul anterior, rezultat al potenţialului de pe pieţele respective, cât şi al tradiţiei în domeniul imobiliar. Astfel, birourile din Cluj-Napoca au intermediat cele mai multe tranzacţii imobiliare, urmate în clasament de cele din Bucureşti şi Arad, oraş nou intrat în clasament.

"În ceea ce priveşte tipul de proprietăţi tranzacţionate de către companie, ponderea celor de pe segmentul rezidenţial a fost de 74%. Restul de tranzacţii au fost realizate pe segmentele: terenuri (10%), comercial (11%) şi industrial (5%), a adăugat Răzvan Cuc.

În comunicat se menţionează: "RE/MAX România a încheiat 2017 cu 22 de birouri, peste 200 de agenţi şi 7 contracte de franciză semnate pentru birouri în curs de deschidere. În ceea ce priveşte 2018, reprezentanţii companiei mizează pe un parcurs pozitiv al business-ului".

Răzvan Cuc a afirmat: "În 2018, avem în vedere o creştere de 60% ca număr de birouri şi agenţi în linie cu strategia noastră de expansiune, iar ceea ce priveşte valoarea comisioanelor din tranzacţii ţintim o creştere cu 40%.

Cu privire la evoluţia business-ului nostru şi în acest an şi ne propunem să continuăm acţiunile de dezvoltare a francizelor RE/MAX în România".

Referitor la evoluţia pieţei imobiliare în 2018, reprezentanţii companiei estimează o creştere temperată de 8% a segmentului rezidenţial, cu accent pe pieţele principale şi anume oraşele care sunt poli economici în România. Potrivit previziunilor REMAX, piaţa cea mai scumpă şi cu cea mai mare creştere procentuală va fi în continuare reprezentată de Cluj Napoca, în timp ce Bucureştiul va rămâne cel mai interesant pol de dezvoltare ca volume, atât pe segmentul rezidenţial, cât şi pe cel comercial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb