AFEER: Energia pe piaţa spot se scumpeşte

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 octombrie 2008

Preţurile medii ale energiei electrice tranzacţionate pe piaţa spot (PZU) administrată de OPCOM au fost, şi în luna septembrie, mai mari decât s-au aşteptat furnizorii.

Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), ne-a explicat: "Până în acest an, septembrie a fost o lună calmă, iar preţurile zilnice medii aveau un trend puternic descendent după lunile de vară, când cererea de energie este, de obicei, foarte mare. Cred că sunt două cauze care au condus la aceas­tă situaţie.

Hidroelectrica a avut o producţie mică din cauza lipsei precipitaţiilor. În plus, preţurile pe pieţele externe au fost mai mari, lucru ce a încurajat exporturile. În aceste condiţii, cererea de energie de pe PZU a depăşit oferta, iar preţul s-a menţinut ridicat. Astfel că ne aflăm la capătul a patru luni de creştere continuă a preţului de pe PZU".

Domnia sa ne-a spus că preţul mediu al energiei de pe PZU, aferent tranzacţiilor din septembrie, este cu circa 47% mai mare decât cel din luna septembrie a anului trecut. Potrivit raportărilor OPCOM, în septembrie 2007, preţul mediu al energiei tranzacţionate pe PZU a fost de 153,23 de lei/MWh (45,96 de euro/MWh). În septembrie 2008, preţul mediu a ajuns la 225,62 de lei/MWh (62 de euro/MWh), cu 12,5% mai mare decât cel din august 2008 (200,44 de lei/MWh).

Şi pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB) au fost înregistrate creşteri spectaculoase ale volumelor contractate. Producătorii au început, în acest an, ceva mai devreme campania de contractare a energiei aferente anului viitor.

Ion Lungu apreciază: "Furnizorii se aşteptau, pentru 2009, la preţuri de pornire pentru licitaţiile de pe PCCB între 185 şi 190 de lei/MWh. Ori producătorii au intrat cu preţuri de pornire de 195 de lei/MWh, mai mari cu circa 7-8% faţă de perioada similară a anului trecut. Este clar o dictatură a producătorilor pe PCCB, care ies mereu cu acelaşi preţ, deşi nu au ofertanţi pentru toate pachetele".

Comportamentul producătorilor a derutat, la începutul lunii septembrie, pe furnizorii care se aşteptau la preţuri mai mici.

Spre finalul lunii, unii furnizori au cedat şi au început să achiziţioneze pachetele mai mici licitate de producători.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb