AFEER:  "Modificările aduse Legii 123/2012 pot crea disfuncţionalităţi pe piaţa energiei"

C.I.
Ziarul BURSA #Companii / 20 octombrie 2016

Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România - AFEER apreciază că punerea în aplicare a noilor modificări la Legea 123/2012 - Legea energiei electrice şi a gazelor naturale adoptată recent de Parlament, poate crea premisele unor interpretări şi aplicări abuzive ori eronate. Un comunicat al AFEER precizează: "Ne exprimăm surprinderea faţă de modul în care s-a decis aprobarea unor amendamente, care - în opinia noastră - pot produce controverse şi pot crea disfuncţionalităţi pe piaţa energiei. Un demers lăudabil al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, de a invita la consultări asupra modificărilor la Legea 123/2012 toţi actorii pieţei, a fost stopat brusc. Reprezentanţii AFEER au participat activ la toate consultările ce au fost organizate la Parlament, au venit cu propriile amendamente, pentru ca, apoi, propunerile să nu fie luate în considerare. Mai mult, am constatat că, intempestiv, au fost luate în dezbatere şi aprobate anumite propuneri venite, conform informaţiilor mass media, din partea unei singure companii, aceste noi reguli putând afecta activitatea furnizorilor de energie electrică. În plus, la dezbaterile privind reexaminarea legii au fost prezenţi, conform informaţiilor noastre, doar reprezentanţii aceleiaşi companii, niciun alt participant la piaţă nefiind invitat".

Oficialii AFEER au declarat că, prin modificările aduse la Legea 123/2012 (alin. 3 al art. 29), se conferă dreptul producătorilor să încheie contracte cu alţi producători, realizând un mixt energetic, în scopul de a oferta apoi energia electrică pe piaţa internă sau la export, dar cu respectarea "art. 28 şi a celorlalte prevederi legale în vigoare": "Se remarcă faptul că art. 28 din Legea nr. 123/2012, la care se face trimitere în mod expres, reglementează obligaţiile producătorilor de energie electrică, iar litera c a acestui text de lege prevede obligaţia acestora de a oferta «public şi nediscriminatoriu pe piaţa concurenţială întreaga energie electrică disponibilă»". AFEER consideră că între cele două dispoziţii ale legii există o incompatibilitate evidentă, ceea ce va conduce la interpretări şi disfuncţionalităţi pe piaţă: "O altă modificare adusă legii vizează publicarea atât a preţurilor, cât şi a cantităţilor stabilite în urma tranzacţiilor efectuate pe toate pieţele centralizate de energie electrică, iar pentru contractele de pe piaţa reglementată sau de export - publicarea integrală a acestora, cu precizarea că se va realiza în conformitate cu reglementările ANRE. Considerăm că nu se justifică transmiterea acestor informaţii la OPCOM şi obligarea acestuia de a le face publice, fiind vorba despre tranzacţii derulate pe pieţe pe care nu le operează. Participanţii la piaţă transmit deja către ANRE informaţiile referitoare la tranzacţii, în baza regulamentului REMIT".

Reprezentanţii AFEER atrag atenţia asupra faptului că toate contractele încheiate, în special cu partenerii externi, pe baza contractului standard de furnizare a energiei agreat la nivel european (contract EFET-European Federation of Energy Traders) conţin clauze de confidenţialitate, precum şi sancţiuni, care merg până la rezilierea contractului în caz de nerespectare a prevederilor contractuale.

Ion Lungu, Preşedinte AFEER, spune: "O formulare vagă se regăseşte în textul care vizează promovarea utilizării surselor regenerabile de energie în cel mai eficient mod, astfel încât să se obţină cel mai mic preţ posibil la consumator. Preţul practicat pe piaţă este cel care dă măsura eficienţei şi competitivităţii, fiind evident că fiecare participant la piaţă are ca principal obiectiv practicarea preţului cel mai mic, astfel încât o prevedere expresă în acest sens nu are o justificare evidentă, ci, mai mult, creează premisele unor posibile abuzuri ori interpretări eronate".

În ceea ce priveşte introducerea prevederii conform căreia: "Siguranţa SEN -asigurarea continuităţii în alimentare de către operatorul de transport şi de sistem a unui mixt de producere şi a serviciilor tehnologice de sistem, astfel încât să poată fi suplinită ieşirea din funcţie a oricărei capacităţi energetice, fără a se deconecta consumatori de la reţea", AFEER menţionează că aceasta vine în contradicţie cu regulile europene, deoarece OTS (operatorul de transport şi de sistem) nu are dreptul să se implice în activitatea de producere a energiei electrice.

Singura modificare cerută de Preşedinţie şi aprobată de Camera Deputaţilor se referă la menţinerea stocurilor, mai spun oficialii AFEER, precizând: "Acum, articolul prevede că producătorii au obligaţia «să menţină o rezervă de combustibil la un nivel suficient sau, după caz, o rezervă suficientă de apă, pentru asigurarea siguranţei SEN (n.b. - singura modificare operată de parlamentari faţă de varianta iniţială transmisă la promulgare) şi pentru îndeplinirea obligaţiilor de producţie şi furnizare continuă a energiei electrice, care se remunerează conform cu reglementările în vigoare»".

AFEER atrage atenţia că o astfel de propunere este de natură să genereze creşterea preţurilor la consumatorul final, aceeaşi activitate urmând a fi plătită de două ori. Costurile care rezultă din această obligaţie sunt deja incluse, potrivit AFEER, în preţul de vânzare a energiei electrice practicate de către fiecare producător.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb