AFIR: Fondurile europene pentru achiziţionarea abatoarelor de capacitate mică în zona montană, disponibile până la 31 martie 2021

G.U.
Fonduri Europene / 29 decembrie 2020

Fondurile europene pentru achiziţionarea abatoarelor de capacitate mică în zona montană, disponibile până la 31 martie 2021

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţa prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanţare pentru realizarea abatoarelor de capacitate mică din zona montană până la data de 31 martie 2021, ora 16.00, conform unui comunicat de presă. Alocarea financiară disponibilă fermierilor prin submăsura 4.2 "Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole" - componenta investiţii de capacitate mică din zona montană din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) este de 12.930.334 de euro.

Potrivit sursei citate, solicitările de finanţare se depun exclusiv online pe www.afir.info până la data limită (31 martie 2021, ora 16.00) sau până când, prin totalul cererilor depuse, se atinge plafonul maxim de 150% din valoarea alocării. De asemenea, fondurile disponibile pentru depunere în acest moment sunt de 18.795.555 de euro.

Pragul minim de selecţie pentru proiectele depuse este de 10 puncte, valabil pentru întreg intervalul 1 ianuarie 2021 - 31 martie 2021. Fondurile nerambursabile acordate prin submăsura 4.2 - componenta investiţii de capacitate mică din zona montană pot ajunge până la maximum 300.000 euro/ proiect.

Finanţarea nerambursabilă acordată prin PNDR 2020 este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru realizarea unui abator de mică capacitate în zona montană, în cazul în care acesta este realizat de către IMM-uri. Pentru grupuri de producători, cooperative sau societăţi cooperative intensitatea sprijinului acordat poate ajunge până la 70%. Dacă este realizat de alte întreprinderi decât cele menţionate anterior, finanţarea PNDR va fi de maximum 40%, notează sursa citată.

Sunt eligibile pentru finanţare investiţiile în unităţi de sacrificare de capacitate mică destinate porcinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, în conformitate cu Ordinul 35/ 2011 (privind aprobarea condiţiilor minime de funcţionare a abatoarelor de capacitate mică, cu modificările şi completările ulterioare), care sunt amplasate în localităţi din zona montană.

Conform comunicatului, capacitatea maximă de sacrificare a unui abator de capacitate mică, incluzând tăierile de urgenţă, presupune un maxim de 5 UVM (unitate vită mare)/ zi şi încadrarea în 200 de capete/ lună pentru porcine, ovine sau caprine şi de 40 de capete/ lună pentru bovine. În cazul în care se realizează o investiţie pentru un centru de sacrificare acesta trebuie să funcţioneze pentru cel mult 2,5 UVM/ zi şi să se încadreze în 100 de capete/ lună pentru porcine, ovine sau caprine şi în 20 de capete/ lună pentru bovine.

Pentru a depune o cerere de finanţare a unei unităţi de sacrificare de capacitate mică, în zona montană, fermierii trebuie să respecte prevederile Ghidului solicitantului şi anexele aferente acestuia, publicat pe site-ul www.afir.info, la secţiunea Investiţii PNDR în pagina dedicată submăsurii 4.2.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb