AFP: 15 morţi într-un nou atac, Hamas se retrage din negocieri

A.F.
Internaţional / 15 iulie

AFP: 15 morţi într-un nou atac, Hamas se retrage din negocieri

Hamas şi-a anunţat duminică retragerea din negocierile pentru încetarea focului în Fâşia Gaza, unde armata israeliană a bombardat încă o şcoală care adăposteşte persoane strămutate, a cincea în opt zile, ucigând cel puţin 15 persoane, potrivit Protecţiei civile din teritoriul palestinian, relatează AFP.

Decizia Hamas de a părăsi negocierile a venit la o zi după ce un atac israelian letal l-a vizat pe şeful militar al mişcării islamiste palestiniene, Mohamed Deif, şi s-a soldat cu moartea uneia dintre rudele acestuia, potrivit Israelului.

Un oficial Hamas a declarat că Mohamed Deif este în viaţă, "bine" şi "supraveghează direct operaţiunile".

Un alt oficial Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea a decis să se retragă din negocierile indirecte de încetare a focului cu Israelul, purtate prin intermediul ţărilor mediatoare, Qatar, Egipt şi Statele Unite, denunţând "masacrele" israeliene "împotriva civililor neînarmaţi".

Cu toate acestea, Hamas "este gata să reia negocierile", atunci când Israelul "va dovedi seriozitate, pentru a încheia un acord de încetare a focului" asociat cu un schimb de prizonieri palestinieni pentru ostaticii deţinuţi în Gaza de la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie.

Duminică, armata israeliană a bombardat din nou o şcoală a Unrwa, agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, care adăpostea persoane strămutate în tabăra Nousseirat din centrul Fâşiei Gaza, susţinând că a "lovit terorişti".

Aceasta a susţinut că respectiva clădire era "folosită ca ascunzătoare" şi ca bază pentru "atacuri" împotriva trupelor israeliene. Bombardarea clădirii şcolii Abu Araban, "unde locuiesc mii de persoane strămutate, a provocat moartea a 15 persoane", în principal femei şi copii, a declarat purtătorul de cuvânt al Apărării Civile, Mahmoud Basal.

Martorii au raportat victime, în timp ce un corespondent AFP a văzut clădirea devastată şi grupuri de supravieţuitori adunaţi în curtea plină de resturi.

În ziua precedentă, potrivit Hamas, atacurile israeliene au ucis 92 de palestinieni în tabăra al-Mawasi pentru persoane strămutate, în apropiere de Khan Younès, în sudul teritoriului. Israelul a declarat că i-a vizat în zona Khan Younès pe Mohammed Deif şi Rafa Salama, un comandant Hamas din Khan Younès, descrişi drept "doi artizani ai masacrului din 7 octombrie".

Rafa Salama a fost ucis în timpul atacului, a anunţat armata duminică, descriindu-l drept "unul dintre complicii apropiaţi ai lui Mohammed Deif".

Mohammed Deif este cel care a anunţat începerea operaţiunii "Potopul de la Al-Aqsa " împotriva Israelului, într-o înregistrare difuzată de Hamas în dimineaţa zilei de 7 octombrie. Înainte de atacul de sâmbătă, el scăpase de cel puţin şase tentative de asasinat.

Israelul a atras critici internaţionale pentru atacurile sale asupra şcolilor din Fâşia Gaza. Franţa şi Germania au cerut o anchetă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb