AFP: Un acord de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor e mai aproape ca oricând,susţine un purtător de cuvânt al administraţiei SUA

R.S.
Internaţional / 7 august

AFP: Un acord de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor e mai aproape ca oricând,susţine un purtător de cuvânt al administraţiei SUA

Un acord între Israel şi Hamas de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor din Fâşia Gaza este mai aproape ca oricând, susţine purtătorul de cuvânt al Consiliului securităţii naţionale al preşedinţiei americane, John Kirby, a consemnat miercuri AFP.

"Celor două părţi li s-a făcut o propunere bună şi amândouă trebuie să o accepte pentru a putea pune în aplicare" acordul de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor, a declarat presei responsabilul american.

Administraţia preşedintelui Joe Biden face de câteva săptămâni presiuni asupra guvernului premierului israelian Benjamin Netanyahu să accepte un armistiţiu. Marţi, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a cerut pentru prima oară public Iranului şi Israelului să evite o "escaladare" a conflictului în plan regional, conform AFP.

"Mai întâi, nu vrem să vedem atacuri şi vom continua să lucrăm pe canalele diplomatice pentru detensionarea situaţiei", a mai spus miercuri John Kirby. Însă "vă pot spune în mod sigur că Statele Unite sunt şi vor rămâne în poziţia de a ajuta Israelul să se apere cu o întreagă gamă de capacităţi militare", a adăugat acesta, în contextul în care Pentagonul a anunţat desfăşurarea în Orientul Mijlociu de nave de luptă şi avioane de luptă suplimentare.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Iranul nu ataca pe nimeni .Nu poate nu are ok lui Soigu care acum are alte probleme de rezolvat in Africa si in propria lui tara .Au inteles cu totii cit de mult in urma sunt la nivel militar fata de Occident .Iluzia lui Putin cu rachetele care ignora legile fizicii l-au costat o avere .Trump pierde alegerile si entuziasmul dictatorilor scade vizibil .Francezii si americanii apara Israel de orisicare interventie din exterior .Germania este si ea acolo dar fara sa faca valuri .China tace milc intelegind cum intreaga sa tehnologie furata din Occident este depasita si cum armamentul sovietic cumparat si el este caduc si ineficace .Iranul va pierde intreg sprijinul din exterior si va pierde toate entitatile terorioste de felul Hamas cu care spera sa infricoseze lumea Ocidentala .Acum se omoara intre ei ca prostii .Ucraina (occidentul ) iese la atac in Africa si in Rusia .Pe Putin deja il doare capul .Cine spera sa distruga Ocidentul s-a inselat amarnic .,La TV este usor .In teren nu prea .

    Dar de cand se negociaza cu teroristii ??!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb