AFP: Washingtonul şi Bruxellesul cer o anchetă cu privire la posibile fraude electorale în Georgia

A.F.
Internaţional / 28 octombrie

AFP: Washingtonul şi Bruxellesul cer o anchetă cu privire la posibile fraude electorale în Georgia

Washingtonul şi Bruxellesul cer o anchetă cu privire la posibile fraude electorale, după victoria Partidului prorus Visul Georgian în alegerile legislative de sâmbătă din Georgia, relatează AFP.

Partisul Visul Georgian, care se află la putere din 2012, a obţinut o victorie cu 58.04% dintre voturi, iar coaliţia proeuropeană 37,58% dintre voturi, potrivit Comisiei Electorale Centrale.

Preşedinta georgiană Salome Zurabişvili, care şi-a rupt relaţiile cu Guvernul, a denunţat o "falsificare totală" a alegerilor şi a atribuit-o unei "operaţiuni ruse".

Opoziţia, care a revendicat iniţial o victorie în baza unor sondaje la ieşirea de la urne, refuză să recunoască rezultatul anunţat al alegerilor şi denunţă "alegeri furate".

Ea acuză partidul aflat la putere de faptul că apropie Georgia de Moscova şi o îndepărtează de o aderare la Uniunea Europeană (UE) şi NATO, două obiective înscrise în Constituţie.

"Ne asociem apelurilor lansate de către observatori internaţionali şi locali în favoarea unei anchete aprofundate cu privire la toate informaţiile despre încălcări în cadrul alegerilor", a anunţat într-un comunicat secertarul de Stat american Antony Blinken.

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului European Charles Michel a îndemnat, la rândul său, să "ancheteze rapid" cu privire la "nereguli" în mod "transparent şi independent".

Premierul ungar Viktor Orban, singurul din Uniunea Europeană (UE) care a rămas apropiat Moscovei după invazia Ucrainei şi a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, urmează să îmceapă luni o vizită oficială de două zile în Georgia. El a salutat sâmbătă o ictorie "zdrobitoare" a Visului Georgian.

Guvernul urmează să dispună de 91 dintre cele 150 de mandate în Parlament, o majoritate suficientă pentru a guverna, însă sub pragul de două treimi pe care voia să o obţină pentru a modifica Constituţia, iar în virtutea acestui plan să interzică partidele prooccidentale din opoziţie.

Fostul preşedinte Mihail Saakaşvili, încarcerat în prezent, foarte crtic cu Guvernul, a îndemnat la "manifestaţi masive", pentru a "arăta lumii că luptăm pentru libertate".

El a declarat că "nimeni" nu ar trebui să intre în Parlament.

Coaliţia Schimbării, în opoziţie, a anunţat că renun ţă la mandatele în Parlament pentru a "nu da legitimitate" scrutinului.

Georgia intră într-o "perioadă de instabilitate", declară Gela Vasadze de la Centrul de Analiză Strategică privind Georgia, însă "opoziţia nu are un lider charismatic care să canalizeze furia populară".

Georgia a fost zguduită în mai de manifestaţii mari împotriva unei legi a "influenţei străine", inspirată de o legislaţie rusă cu privire la "agenţi străini", folosită pentru a zdrobi societatea civilă.

Bruxellesul a "îngheţat" după acestea procesul de aderare la UE, iar Statele Unite au impus sancţiuni unor oficiali georgieni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb