Compania producătoare de carne şi preparate din carne, Agricola Internaţional Bacău, a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2007, o cifră de afaceri de peste 182 milioane lei, mai mare cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat preşedintele societăţii, Gheorghe Antochi.
"Această creştere, de numai patru procente, vine ca urmare a unor restructurări care s-au produs în activitatea de creştere a porcilor şi de procesare a cărnii de porc", a declarat preşedintele companiei.
Reprezentantul Agricola estimează, pentru anul 2007, o cifră de afaceri cu circa 4%-5% mai mare faţă de cea obţinută în 2006, de peste 246 milioane lei.
Referitor la cantitatea de carne de pui exportată în acest an, Gheorghe Antochi a declarat că aceasta este foarte mică din cauza restricţiilor impuse după depistarea focarelor de gripă aviară în România.
"În anul 2007, Agricola Internaţional SA Bacău a exportat circa 425 de tone de carne de pasăre către Germania, Franţa şi Marea Britanie. Este destul de puţin, pentru că abia am reluat activitatea de export după întreruperea cauzată de gripa aviară. Cerere există în continuare şi pentru 2008 ne propunem să exportăm între 80 şi 100 de tone pe lună. Principalele destinaţii vor fi ţările Uniunii Europene", a afirmat, preşedintele Agricola Internaţional SA Bacău, Gheorghe Antochi, citat de NewsIn.
Potrivit datelor companiei, din totalul vânzărilor realizate de Agricola Bacău, carnea de pasăre (refrigerată şi congelată) reprezintă 65%, preparatele fierte şi afumate şi specialităţile din carne 12%, produsele pre-gătite şi semipreparate din carne 12%, salamuri crude - uscate 11%. Societatea intenţionează extinderea gamelor de carne refrigerată de pui şi de porc, preparate fierte şi afumate (prospături), produse pre-gătite şi semipreparate din carne.
În ceea ce priveşte comportamentul culinar al populaţiei, preşedintele societăţii consideră că acesta este determinat de tradiţie şi de tendinţa consumatorului de a mânca săţios.
"În general, se agrează ideea că produsele vegetale sunt mai sănătoase, dar preferinţa consumatorului român se manifestă preponderent spre carne, în special spre carnea de porc, consumată dublu faţă de carnea de pui. În general, consumatorilor le place să găteas-că acasă şi de aceea îşi aleg şi cumpără carne din ce în ce mai mult refrigerată, fiind în scădere consumul de carne congelată. Consumatorul devine din ce în ce mai educat, mai preocupat de o alimentaţie sănătoasă. Deocamdată parizerul, crenwurstii şi cârnaţii sunt, din punct de vedere cantitativ, în topul sortimentelor cumpărate, însă preferinţele se îndreaptă încet şi sigur către produsele crude-uscate, cu valoare nutriţională ridicată", a mai spus preşedintele Agricola Bacău.
Pentru anul 2007, compania estimează o cotă de 16% din producţia de carne de pasăre şi o cotă de piaţă de aproape 10%. În 2006, producătorul a înregistrat o cotă de 14% din producţia unităţilor specializate la carne de pasăre şi o cotă de piaţă de circa 9,2%.
Potrivit informaţiilor furnizate , de către Agricola Internaţional agenţiei NewsIn, în 2008, va fi finalizată modernizarea Abatorului de Păsări, investiţia necesară fiind de şapte milioa-ne de euro. În cadrul sectorului de creştere a porcinelor se va finaliza o investiţie de două milioane de euro la Ferma Sascut.
În anul 2007, Agricola Internaţional finalizează investiţii de aproximativ 6,8 milioane de euro, dintre care, 3,5 milioane de euro au fost alocate modernizării fabricii de salamuri crude-uscate de la Salbac Dry Salami SA Bacău. Restul sumei a fost plasată în protecţia mediului, capacitate nouă de incubaţie, modernizarea depozitului frigorific şi implementarea sistemului de ambalare BDF pentru carnea de pasăre refrigerată.