Agricover Credit oferă finanţare pe baza unui contract Forward pe porumb

Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 14 mai 2015

Agricover Credit a lansat, ieri, produsul Avans Porumb Forward, care reprezintă o soluţie de finanţare destinată fermierilor care aleg să valorifice recolta pe baza unui contract forward pentru vânzarea producţiei de porumb, conformn unui comunicat de presă.

Un contract forward este un contract la termen care stabileşte o tranzacţie având ca obiect livrarea unui activ, de o calitate şi într-o cantitate specificată, la o dată viitoare, stabilită în momentul încheierii contractului.

În baza acestui contract, fermierii pot obţine un credit reprezentând 70% din valoarea contractului de vânzare a recoltei de porumb, urmând ca rambursarea să se facă într-o singură rată corelată cu perioada de recoltare, potrivit Agricover Credit.

România este una din principalele ţări producătoare de porumb din Europa, obţinând anul trecut o recoltă de 11,7 milioane tone de porumb, în valoare totală de 1,6 miliarde de euro. Pentru acest an, peste 2,4 milioane de hectare vor fi însămânţate cu porumb, ceea ce reprezintă jumătate din suprafaţa totală programată pentru însămânţare. Planurile structurii de agri-Business a Agricover vizează pentru 2015 achiziţionarea şi valorificarea a peste 500.000 de tone de porumb, facilitând accesul fermierilor locali către unităţile de procesare din ţară şi către pieţe externe.

Soluţia dezvoltată de Agricover Credit vine să susţină fermierii care au însămânţat porumb şi au nevoie de capital pentru activităţile curente din fermă.

Produsul se adresează fermierilor din sectorul vegetal care exploatează suprafeţe mai mari de 400 ha, avansul putând fi utilizat în funcţie de propriile nevoi, atât pentru capital de lucru, cât şi pentru investiţii în eficientizarea fermei şi creşterea productivităţii. Soluţia poate fi dezvoltată şi pentru alte culturi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb