Ai României!

Doar ce vezi titlul şi te apucă vibraţia de fiţe: licitaţie de maşini de colecţie, sport memorabilia, şampanii şi vinuri de colecţie. Doar ce ai spus sport memorabilia şi ţăranii se duc la culcare. De fapt, puţini ştiu ce ar putea însemna asta şi mulţi s-au dumirit doar din utilizările anterioare ale acestui termen tot de către Artmark. Să recunoa-ş-tem că nici nu prea avem cultura şi civilizaţia să cumpărăm obiecte ce au aparţinut unor personalităţi, care ne leagă de ele, de vremurile în care au trăit şi s-au manifestat, au însemnat ceva şi au ajuns vedete. Noi le avem cu aruncatul şi cu distrusul, greu apreciem un obiect vechi doar pentru că este frumos, că are o etichetă istorică - mai trebuie să învăţăm şi istorie, şi nu din aia cu voievozi şi alte figuri extreme, ci cu oameni cu aparenţă normală, dar care au făcut lucruri incredibile, care i-au uimit pe marii şi deştepţii acelor vremuri. Ba chiar şi maşini vechi, de colecţie, rătăcite şi uitate în ţara Mioriţei, am aruncat şi încă mai băgăm în gura hrăpăreaţă a operaţiunii "Rabla".

Vânzarea de fiţe de duminică propusă de Artmark are şi maşini de colecţie. Ar fi cam a doua situaţie când ni se propun, într-o licitaţie din România, maşini, şi nu de jucărie, ci din acelea pentru oameni mari, ba chiar foarte mari. Prima dată erau maşini prinse de Revoluţie în ograda lui Ceauşescu, propuse într-un circuit de vânzări din care nu au lipsit repetiţiile şi eşecurile pentru aceste automobile. Acum oferta este de altă factură, se propun tot felul de minunăţii şi ciudăţenii. De mare succes se bucură o maşină de dată recentă care a fost în slujba Majestăţii Sale, Mihai al României. Este un BMW 760Li, produs în 2005, piesă de piesă care îi plăcea regelui, un mare priceput în ale automobilelor. A fost înlocuită, în mai trecut, tot cu un BMW, dar mai nou şi mai tare. Acum se aşteaptă să binemerite de la piaţă cel puţin 12 mii de euro. De peste 10 ori mai mult, exact 125 de mii de euro, se cer pentru o maşină superbengoasă care a trecut prin mâinile celebre ale lui Schumacher, pilotul. Este vorba de un monopost Ferrari 399 cu care campionul neamţ s-a dat în 1999. Arată rupere de tot, roşu ca un Ferrari, căluţul-căluţ, dar are un mare defect: poate fi folosit doar în spaţii nepublice, unde nu te vede nimeni, nicio gagicuţă, adică nu are voie să se dea pe şosele, fiind făcut doar pentru luminile marilor circuite. Marea fiţă, de fapt, este asigurată de maşina următoare, un Ferrari de şosea, de data aceasta, adică nu prea are ce căuta în România, că arată fantas-tic şi îţi este milă să nu îi pui ce este mai bun sub roţi. Îl cheamă Ferrari 599 GTB Fiorano, iar obrazul lui subţire este ţinut cu Carbon Kit, ca şi cel anterior, să fie mai uşor. Maşina supremă a fiţelor sau maşina fiţelor supreme costă 90 de mii de euro, dar numai la deschidere.

Oferta de maşini este de excepţie, toate arată bine, vin din istoria automobilului, este plin Vestul deştept de astfel de muzee. Uneori au şi preţuri mici, cum ar fi o Skodă delicioasă din 1939, cu performanţe hilare pentru vremurile noastre nebune, porneşte de la 8 mii de euro. La 4 mii începe să vorbească un Jeep Willis, ce apare în toate filmele de război, chiar şi în legendarul MASH, de această dată chiar şi cu o mitralieră M2. Totuşi, ce vine din film, preţ de film are şi sigur se duce mai departe, spre zone tot mai înalte, în care de abia îl mai auzi pe omul cu ciocănelul rostind cifre.

Despre vinuri şi şampanii nu vorbim pentru că este o formă de barbarism să coste atât de mult, mult mai mult ca pictura contemporană, şi să nu fi fost băute atâta amar de vreme. În plus, alcoolul nu merge nici cu maşinile anterioare, nici cu sportul ce urmează.

Aşa cum spune şi titlul, o parte numeroasă a ofertei licitaţiei teribil de mixate de poimâine o reprezintă micile suveniruri ale practicării la nivel olimpic sau mai jos a unor sporturi. Preţurile sunt mult mai mici, infime faţă de cât se cere pentru maşinile de colecţie, dar puterea de evocare este uriaşă. Şi asta în ciuda textelor cataloagelor, care par a fi inspirate, unele chiar sunt, de nivelul şi stilul Google, par a se adresa unui public străin, cu traduceri proaste din engleză, fără eforturi de a le adapta la societatea noas-tră. Referirile la comunism sau chiar la dictatura regală de la sfârşitul deceniului al patrulea al secolului trecut sunt atât de aseptice şi formale încât ai zice că s-au petrecut la alţii. Printre altele aflăm că acum 40 de ani, la Munchen, s-a petrecut "un nou scandal de antisemitism, datorat răpirii şi uciderii a 11 atleţi israelieni de către gruparea palestiniană "Black September". Mai corect este să îi spunem simplu masacru, că nu se ridică la înălţimea unui scandal de antisemitism. Chiar dacă, vorba ceea, nu se "datorează" grupului terorist "Septembrie negru". Mai pe la începutul anilor 90 şi de libertate nemărginită a presei, care totuşi ţinea cont de regulile gramaticii mai mult ca acum, un articol dintr-un ziar cât se poate de românesc vorbea de împăratul Francois Joseph. Era un articol "datorat" unei traduceri motamo din franceză, iar lipsa cronică de cultură generală împiedicase autorul să-l recunoască în sclifositul asta franţuzit pe bă-trânul Franz Iosif, cum îi spune la manualul de istorie. Recomandăm, totuşi, raportarea la aceste cărţi mai mult decât la Wikipedia, care recomandă numai struţocămile, "Franz Joseph al Austriei ", adică "în română Francisc Iosif I, în germană Franz Josef I, în maghiară Ferenc József I, în cehă Franti¹ek Josef I, în croată Franjo Josip I, în italiană Francesco Giuseppe I ". Culmea, varianta franceză nu este menţionată în această sursă minimală.

De drama sângeroasă din timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen, de exact acum 40 de ani, ne-a amintit, în aceste zile, la Bucureşti, chiar unul dintre supravieţuitori. Henry Herşcovici s-a născut în 1927, la Bucureşti, şi este unul dintre cei mai respectaţi sportivi israelieni. În 1972 a purtat drapelul Israelului în fruntea delegaţiei noii sale ţări pe stadionul de la Munchen, 36 de ani după ce Jocurile Olimpice din 1936, de la Berlin, arătau lumii oroarea rasistă nazistă. Henry Herşcovici, campion de tir, a reuşit să scape în momentul în care atacatorii palestinieni încercau să ia cât mai mulţi ostateci.

La licitaţia Artmark de duminică se va cere o sută de euro pentru paşaportul scrimeurei Gerda Grantz, una dintre cele două sportive ce au reprezentat România la Jocurile Olimpice de Vară de la Berlin, din 1936. Ca să înţelegem ce însemna acest lucru atunci, dincolo de faza cu naziştii, aflăm că federaţia română de profil se înfiinţase cu 4 ani mai devreme iar prima femeie concurase olimpic la scrimă în 1924. Din 1938 este o fotografie cu Carol al ll-lea după un meci de tenis care, împreună cu o imagine cu prinţul-rege Mihai pe schiuri, sunt propuse pentru 80 de euro. Nu sunt imagini de scrimă sau tir, ca să ră-mânem în aceste sporturi, dar din zilele acestea, recente, ne vin nişte fotografii epocale cu regele Mihai participând, în Elveţia, la o întâlnire a colecţionarilor de jeepuri. Câtă majestate, câtă nobleţe, ce ţinută sportivă, un rege la o frumoasă senectute, la volanul unei celebre maşini americane! Este al României!