Al treilea Raport de Sustenabilitate TRANSAVIA ilustrează obiectivele atinse şi progresul realizat în anul 2021

G.D.
Companii / 16 decembrie 2022

Al treilea Raport de Sustenabilitate TRANSAVIA ilustrează obiectivele atinse şi progresul realizat în anul 2021

TRANSAVIA a publicat astăzi cel de-al 3-lea Raport anual de Sustenabilitate, "Hrănim viitorul. Prin acţiuni făcute aşa cum trebuie, de la bob la furculiţă", conform unui comunicat remis redacţiei. Aferent anului fiscal 2021, raportul indică în mod transparent abordarea companiei, obiectivele atinse şi realizările înregistrate, precum şi contribuţia adusă la bunăstarea oamenilor, a mediului, a animalelor şi a comunităţii, prin abordarea durabilă şi transparentă a sustenabilităţii.

Potrivit sursei citate, noul Raport de Sustenabilitate urmăreşte progresele realizate în relaţie cu ţintele ambiţioase propuse în relaţie cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite şi analizează impactul în toate etapele lanţului valoric, conform modelului 100% integrat al afacerii TRANSAVIA: de la producţia cerealelor la bunăstarea animalelor, de la certificarea produselor la procesarea şi distribuţia acestora.

"Noul Raport de Sustenabilitate ilustrează eforturile şi reuşitele, la 30 de ani de la înfiinţarea companiei. Modelul nostru de afacere integrată 100%, politica "zero pierderi", producţia responsabilă, investiţiile susţinute şi grija pe care o avem faţă de oameni, mediu şi comunităţi, sunt elemente esenţiale care contribuie la performanţa operaţiunilor noastre şi la progresul nostru. Continuăm să lucrăm pentru îmbunătăţirea rezultatelor faţă de ţintele propuse şi rămânem concentraţi pe nevoile consumatorilor pentru produse de calitate, sănătoase şi sustenabile", declară dr. ing. Ioan Popa, Preşedinte şi Fondator TRANSAVIA.

TRANSAVIA conduce transformarea sustenabilă în cadrul industriei în care îşi desfăşoară activitatea, fiind singura companie din sector care, de trei ani, realizează un Raport de Sustenabilitate la standarde internaţionale, pe care îl face public.

"Şi în 2021 am făcut lucrurile exact aşa cum trebuie, urmând strategia noastră, de la bob la furculiţă. Am condus responsabil operaţiunile, creând astfel un cadru solid pentru un viitor mai bun, pentru noi toţi. Am continuat să contribuim substanţial la o viaţă sănătoasă, echilibrată şi sustenabilă pentru toţi consumatorii noştri, precum şi la susţinerea obiectivelor de dezvoltare durabilă globală, fiind singura companie cu capital 100% autohton co-semnatară a Codului de Conduită al UE cu privire la Practicile Responsabile Comerciale şi de Marketing în Sectorul Alimentar", precizează Theodora Popa, Vicepreşedinte TRANSAVIA.

Pregătit în conformitate cu cel mai utilizat standard internaţional de raportare pentru sustenabilitate, GRI, documentul prezintă informaţii privind activităţile, practicile şi operaţiunile companiei în relaţia cu consumatorii, angajaţii, clienţii, furnizorii, autorităţile, ONG-urile şi alte părţi interesate, privind dezvoltarea sustenabilă şi evoluţia progresului faţă de obiectivele asumate. O atenţie deosebită este acordată eticii în afaceri, calităţii absolute şi siguranţei alimentare a produselor, sănătăţii şi siguranţei angajaţilor, a clienţilor şi a partenerilor. Totodată, raportul demonstrează o îmbunătăţire continuă a performanţelor în ceea ce priveşte creşterea eficienţei energetice, economisirea apei şi managementul apelor uzate, reducerea emisiilor pe întregul lanţ de producţie, bună-starea animalelor, reducerea risipei alimentare şi protecţia mediului.

"Pentru noi, Raportul de Sustenabilitate este şi un proiect pentru viitor. Toate evaluările pe care le realizăm despre felul în care producem sigur şi la calitatea asumată, modul în care protejăm mediul pentru generaţiile viitoare, maniera în care contribuim la sustenabilitatea economică şi la dezvoltarea comunităţilor unde activăm, ne determină să rămânem concentraţi pe îmbunătăţirea permanentă a rezultatelor noastre şi ne ajută să planificăm noi îmbunătăţiri ale planurilor noastre de dezvoltare sustenabilă", adaugă Theodora Popa, Vicepreşedinte TRANSAVIA.

Câteva dintre cele mai importante rezultate ale companiei în 2021

Compania a înregistrat progrese notabile în ceea ce priveşte obiectivele sale strategice de sustenabilitate, pe toţi cei patru piloni strategici:

Responsabilitate faţă de angajaţi:

-în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de şanse şi tratament faţă de toţi salariaţii,

-angajaţii TRANSAVIA sunt plătiţi peste minimul stabilit pe economie în România şi nu există nicio diferenţiere a remuneraţiei dintre femei şi bărbaţi,

-angajaţii primesc întregul set de beneficii prevăzut de reglementările în vigoare pentru postul ocupat şi beneficiază şi de avantaje suplimentare, în baza performanţei.

Producţie responsabilă:

-100% din producţia de carne de pui este certificată BRCGS Food Safety (British Retail Consortium Global Standards), TRANSAVIA fiind singurul producător la nivel naţional care deţine calificativul AA+,

-toate facilităţile de producţie TRANSAVIA au trecut prin inspecţii realizate de autorităţile sanitar-veterinare şi au înregistrat O (ZERO) incidente de neconformare cu reglementările legislative în vigoare în ceea ce priveşte sănătatea şi siguranţa consumatorului,

-100% din cantitatea de şrot de soia achiziţionată pentru hrana păsărilor este certificată, încă din 2020, ca provenind din afara Biomului Amazonian, îndeplinind astfel obiectivul propus de a utiliza în procurarea hranei pentru păsări exclusiv materii prime provenite din surse sustenabile,

-monitorizăm şi îmbunătăţim bunăstarea animalelor de-a lungul lanţului nostru valoric luând în considerare cele 5 libertăţi ale animalelor (Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor) şi folosim indicatori de bunăstare a animalelor, bazaţi pe date ştiinţifice, pentru a creşte transparenţa informaţiilor faţă de clienţii şi consumatorii noştri.

Grija faţă de Mediu:

-ca urmare a acţiunilor întreprinse, în anul de referinţă au fost reduse 426.298 tone CO2,

-s-a înregistrat un grad de valorificare a deşeurilor de până la 99,7%,

-s-a consumat cu 125.000 de mc mai puţină apă decât în anul anterior, chiar şi în contextul extinderii facilităţilor de producţie.

Implicare cu impact social:

-valoarea totală a sponsorizărilor a fost de peste 2.2 MIL LEI, contribuind la sprijinirea a 32 de organizaţii şi entităţi,

-impactul pozitiv la nivelul comunităţilor în care activează compania s-a realizat în 3 domenii prioritare: Educaţie, Sănătate, Sport, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb