Alegeri sub semnul confuziei

Alegerile prezidenţiale din 2009 sunt atipice prin raportare la toate scrutinele anterioare. Nu doar că sunt primele alegeri prezidenţiale care nu au fost organizate simultan cu alegerile parlamentare, dar sunt şi primele cu un vădit caracter antiparlamentar.

Referendumul organizat de preşedintele Traian Băsescu la data alegerilor prezidenţiale nu doar că a avantajat doar pe acesta în raport cu toţi ceilalţi 11 contracandidaţi, dar a fost transformat într-un plebiscit atâ-ta vreme cât întrebările puse cetăţenilor erau traducerea exactă a propunerilor sale de reducere a numărului de camere şi parlamentari.

Prin această stratagemă s-a urmărit atât creşterea prezenţei la vot, cât şi stimularea reacţiei antiparlamentare a populaţiei. Iar sloganul de sfârşit de campanie, "Adevărata majoritate sunteţi voi", a fost menit să accentueze ideea că Parlamentul nu este deloc reprezentativ, că ar fi doar expresia unor interese oligarhice, că este controlat de câţiva afacerişti veroşi, a deschis cale liberă exprimării tuturor frustrărilor antidemocratice pe care polarizarea socială provocată de o tranziţie brutală şi criza economică le-au favorizat. Departe de a fi un punct final, ziua de 22 noiembrie 2009 este doar o etapă a derivei necontrolate a societăţii româneşti. Nu este drumul cel mai sigur către democraţie!

Strategia multiplicării candidaturilor a fost de asemenea menită să compenseze riscul bipolarizării candidaturilor înaintea turului al doilea. După ce reducerea numărului de partide parlamentare accentuase tendinţa de bipolarizare a vieţii politice, după ce în 2004 prezidenţialele fuseseră deja bipolarizate între Adrian Năstase şi Traian Băsescu, la aceste alegeri s-a încercat, dar s-a şi reuşit, fragmentarea votului.

Încă de la alegerea ca preşedinte al PNL a lui Crin Antonescu, bipolarizarea alegerilor prezidenţiale a devenit imposibilă. O bipolarizare de la primul tur l-ar fi defavorizat pe preşedintele în funcţie. Iar bătălia pentru locul al doilea între Mircea Geoană şi Crin Antonescu îl avantaja pe Traian Băsescu care ar fi putut să fructifice astfel poziţia de lider.

Cea mai mare confuzie care a dat tonul acestor alegeri a fost lipsa unei teme de campanie care să faciliteze structurarea unui vot cât de cât ideologic.

Iar dezbaterea "privată" dintre cei trei "mari" de vineri, 20 noiembrie, a segregat între două tipuri de candidaţi. Pe de o parte candidaţii independenţi şi cei reprezentând formaţiunile politice neparlamentare la care s-a adăugat şi UDMR, pe de altă parte candidaţii partidelor parlamentare româneşti. Situaţia, impusă prin forţă şi abuz de poziţie de către partidele parlamentare a fost scandaloasă, iar condiţiile negociate de echipele de consilieri ale candidaţilor au afectat atât libertatea de exprimare a celorlalţi candidaţi, cât şi libertatea de informare a cetăţenilor. Absenţa unor dezbateri echilibrate şi organizate pe baza principiului egalităţii dintre candidaţi care ar fi trebuit să conducă la formarea liberă şi informată a opţiunii de vot pentru scrutinul prezidenţial din 22 noiembrie a fost principala sursă de confuzie. Iar confuzia din alegeri ar putea anticipa confuzia guvernării.