• Update 13:34 Mănăstireanu: Este vorba de fraudă în cazul pastei de mici
În ceea ce priveşte carnea de curcan, suspiciunea nu a fost fondată, procesatorul respectând reglementările UE şi legislaţia românească, a declarat vicepreşedintele autorităţii, Vladimir Mănăstireanu.
"Nu vom preceda niciun moment să spunem că această industrie, industria cărnii de pasăre din România, e una performantă, care respectă toate standardele", a menţionat Mănăstireanu.
"Este vorba de fraudă, SC Nicolin SA din judeţul Prahova a fost închisă şi sancţionată. În plus, societatea a intrat în atenţia organelor antifraudă astfel încât cei care induc în eroare consumatorul să plătească şi să răspundă în faţa legii", a precizat Vladimir Mănăstireanu în cazul pastei de mici care conţinea carne de cal.
----
Inspectorii ANSVSA au anunţat, astăzi, descoperirea unei cantităţi de lapte contaminat cu aflatoxină în 34 de ferme din ţară, cinci centre de colectare de lapte, 8 automate şi 20 de unităţi de procesare.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat astăzi că toate cazurile care au fost identificate în scandalul laptelui contaminat cu aflatoxină au fost izolate, produsele respective fiind retrase de pe piaţă şi că tot ce este pe raft este bun de consum.