• Update 19:00 Ungureanu: "Preşedintele Ianukovici trebuie să plece de la putere"
Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele Partidului Forţa Civică (FC), este de părere că violenţele din Ucraina vor continua, dacă regimul nu va fi schimbat şi Partidul Regiunilor nu se va retrage de la putere, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.
Domnia sa a declarat: "Este foarte binevenit acordul şi asteptăm şi confirmarea opoziţiei. Ne dorim ca negocierile să ducă la sistarea violenţelor şi să dea startul tranziţiei spre un adevărat regim democratic şi stabil. Acordul însă nu va ţine loc de democraţie, iar violenţele vor continua dacă regimul nu este schimbat. Răspunsul pe care l-a dat guvernul de la Kiev protestelor populare au fost gloanţele, iar Preşedintele Ianukovici şi Partidul Regiunilor trebuie să plece de la putere. Statul de drept nu se construieşte pe baionete!"
Mihai-Răzvan Ungureanu crede că membrii Uniunii Europene (UE) şi cei transatlantici ar trebui să susţină organizarea alegerilor anticipate prezidenţiale şi parlamentare. De asemenea, Ucraina ar trebui "să urmeze calea democraţiei" pentru a avea o economie stabilă, bazată pe statul de drept, ce respectă principiile şi valorile europene.
Preşedintele FC a mai spus că Guvernul României nu a avut nicio reacţie privind "situaţia delicată" de la Kiev, iar acest lucru ar putea să presupună că "Ponta îl susţine tacit pe Ianukovici şi regimul dictatorial practicat".
---
• Update 13:54 Ucraina anulează o emisiune de eurobonduri de 2 miliarde de dolari
Ucraina a decis să anuleze o emisiune programată de eurobonduri pe cinci ani în valoare de două miliarde de dolari, a anunţat, astăzi, ministrul ucrainean de Finanţe, Iuri Kolobov, citat de Reuters.
Autorităţile de la Kiev sperau ca obligaţiunile europene să fie cumpărate de Rusia, pentru a ajuta Ucraina să nu intre în incapacitate de plată.
Miercuri, Bursa de valori din Irlanda a anunţat că un pachet de obligaţiuni în valoare de două miliarde de dolari cu dobândă de 5% (programate să fie tranzacţionate luni) nu au fost încă emise. Potrivit unor surse citate de Wall Street Journal, autorităţile ucrainene au decis, cu acordul celor ruse, să amâne această emisiune.
---
• Update 13:44 Ianukovici a anunţat anticipate şi reformă constituţională
Preşedintele Viktor Ianukovici a anunţat, astăzi, că va organiza alegeri prezidenţiale anticipate, revenirea la Constituţia din 2004 şi constituirea unui guvern de uniune naţională, conform unui comunicat al preşedinţiei de la Kiev, citat de BBC.
Comunicatul administraţiei prezidenţiale transmite:
"Stimaţi compatrioţi!
În aceste zile tragice, când Ucraina a suferit pierderi atât de grele, când oamenii au murit în ambele tabere ale baricadelor, consider că este responsabilitatea mea faţă de memoria celor ucişi să declar: nimic nu este mai important decât vieţile umane. Şi nu există paşi pe care să nu îi putem lua împreună pentru a restaura pacea în Ucraina.
Anunţ paşii necesari pentru a restaura calmul şi a evita viitoare victime în confruntare.
Anunţ că voi organiza alegeri anticipate prezidenţiale.
Voi iniţia, de asemenea, o revenire la Constituţia din 2004, cu o redistribuţie a puterilor către o republică parlamentară.
Demarez procedura de formare a unui guvern de încredere naţională.
Ca preşedinte al Ucrainei şi garant al Constituţiei, îmi indeplinesc datoria faţă de popor, Ucraina şi Atotputernicul Dumnezeu în numele păstrării statului, în numele apărării vieţilor umane, în numele păcii şi al calmului pe pământul nostru."
Conform acordului dintre Guvern şi Opoziţie, în următoarele 48 de ore va fi aprobată o lege prin care este restaurată Constituţia din 2004, iar în următoarele 10 zile va fi constituit un guvern de coaliţie şi uniune naţională.
De asemenea, va fi demarată reforma constituţională, care va stabili că echilibrul de putere dintre Preşedinte şi Parlament va începe acum şi va dura până în septembrie. Mai mult, după ce noua Constituţie va fi adoptată, alegerile prezidenţiale vor fi organizate nu mai târziu de luna decembrie.
Acordul mai stipulează o anchetă privind violenţele recente, nedeclararea stării de urgenţă şi încetarea folosirii forţei de către Opoziţie.
---
• Update: S&P: Ucraina va intra probabil în încetare de plăţi
Ucraina ar putea intra în încetare de plăţi după acutizarea crizei politice din ţară, avertizează agenţia Standard & Poor's (S&P), care a retrogradat astăzi ratingul guvernului de la Kiev pentru a doua oară în trei săptămâni, la nivelul "CCC", potrivit Bloomberg. S&P a menţinut perspectiva negativă asupra ratingului Ucrainei, acuzând un risc ridicat ca guvernul condus de preşedintele Victor Ianukovici să nu îşi poată onora obligaţiile financiare. "Considerăm acum că este probabil ca Ucraina să intre în încetare de plăţi fără o schimbare a situaţiei în bine, la care nu ne aşteptăm", spun analiştii S&P.
.........
Imaginile video cu morţi şi răniţi în confruntările din Ucraina, transmise ieri de mass-media, au şocat publicul.
Ministerul Sănătăţii ucrainean anunţa, aseară, că ciocnirile dintre puterea pro-rusă şi opoziţia pro-occidentală s-au soldat cu 64 de morţi şi 551 de răniţi. Analiştii militari au rezerve să-şi dea cu părerea referitor la situaţia vecinilor noştri. Unii susţin că ar fi vorba despre un război intern, care nu se va opri fără plecarea liderului ucrainean Viktor Ianukovici sau că ar fi nevoie de o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU pentru oprirea vărsărilor de sânge.
Miniştrii Afacerilor Externe din Uniunea Europeană au căzut aseară de acord pentru retragerea vizelor şi îngheţarea averilor persoanelor ale căror mâini "sunt pătate de sânge", a anunţat şeful diplomaţiei italiene, Emma Bonino, la capătul unei reuniuni de criză, care a avut loc la Bruxelles.
Ştirile privind cei ale căror "mâini sunt pătate de sînge" sunt contradictorii - unii susţin că ar fi puterea de la Kiev, respectiv Armata care a primit acceptul de a trage. Alţii acreditează ideea că ar fi vorba despre protestatari.
Ministerul ucrainean de Interne a anunţat că 67 de agenţi de poliţie au fost capturaţi de manifestanţi proeuropeni, la Kiev, avertizând că ar putea decide o intervenţie în forţă pentru eliberarea "ostaticilor".
Forţele de securitate din centrul Kievului au primit permisiunea de a folosi arme de foc în legitimă apărare, după ce au fost atacate de la ferestrele unei clădiri, a declarat Ministrul de Interne în decursul zilei de ieri: "Pe 20 februarie, oameni neidentificaţi au tras asupra forţelor de securitate de la ferestrele Conservatorului din Kiev. Pentru securitatea forţelor de ordine, s-a decis relocarea trupelor în locuri mai sigure şi, conform legislaţiei în vigoare, folosirea armelor de foc în legitimă apărare", a declarat ministrul ucrainean de Interne. Protestatarii au preluat şi controlul asupra Hotelului Ucraina, situat în centrul Kievului, unde sunt cazaţi inclusiv parlamentari.
În decursul zilei de ieri, aproximativ 50 de protestatari ai opoziţiei ucrainene au blocat o cale ferată în estul Ucrainei, între oraşele Dnepropetrovsk şi Kiev, oprind un tren în care sunt 500 de poliţişti, anunţă agenţia Interfax, în ediţia online. Pe de altă parte, potrivit BBC, care citează site-ul publicaţiei Ukrainska Pravda, trenuri cu "40 de vagoane care transportă militari" s-ar îndrepta către Kiev, de la Kremenciuk.
• Vitali Kliciko, unul dintre liderii opoziţiei cere oprirea vărsării de sânge
Unul dintre liderii opoziţiei ucrainene, Vitali Kliciko, a postat o înregistrare video pe site-ul YouTube în care prezintă un plan în trei puncte pentru soluţionarea crizei, relatează BBC News online. "Dragi ucraineni, astăzi (nr. joi) este o zi decisivă. Vărsarea de sânge continuă. Guvernul a recurs la provocări sângeroase sub privirile întregii lumi", afirmă Kliciko. "Huligani înarmaţi au fost lăsaţi liberi pe străzi să atace oameni şi să creeze o iluzie potrivit căreia există o confruntare între cetăţeni. Dar aceste planuri sunt sortite eşecului", a spus el, adăugând: "Avem cu toţii, împreună, datoria să oprim vărsarea de sânge".
În planul pe care l-a prezentat, Kliciko a îndemnat, în primul rând, parlamentarii să se întrunească într-o şedinţă de urgenţă, pentru a adopta decizii în vederea soluţionării crizei. El a solicitat, în al doilea rând, preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici să convoace alegeri prezidenţiale anticipate, apreciind că acesta este singurul mod de a pune capăt violenţei acum. În al treilea rând, el a îndemnat fiecare cetăţean să-şi unească forţele cu vecinii şi prietenii pentru a-şi apăra viaţa, sănătatea şi proprietatea.
• Eternul conflict SUA-Rusia, în luptele din Ucraina
În această săptămână, Rusia a anunţat că va acorda Kievului cea de-a doua tranşă, de 2 miliarde de dolari, din împrumutul de 15 miliarde stabilit în luna decembrie, potrivit BBC. Ministrul rus de finanţe, Anton Siluanov, a precizat că Moscova urmează să cumpere euro-obligaţiuni ucrainene în valoare de 2 miliarde de dolari.
Anul trecut, preşedintele Ianukovici şi Vladimir Putin au semnat un acord potrivit căruia Rusia va împrumuta Kievul cu 15 miliarde de dolari prin achiziţia de obligaţiuni şi va oferi de asemenea un preţ redus cu o treime pentru gazele ruseşti.
Pe de altă parte, administraţia de la Washington este bănuită că finanţează şi înarmează opoziţia din Ucraina, potrivit declaraţiilor lui Serghei Glaziev, consilierul preşedintelui rus Vladimir Putin. Oficialul rus a declarat presei de la Moscova că SUA ar cheltui peste 20 milioane de dolari, săptămânal, ca să menţină tulburările care au izbucnit, recent, în Ucraina. "Există informaţii că pe teritoriul ambasadei americane în Ucraina se desfăşoară chiar instructajul şi înarmarea teroriştilor", a declarat consilierul rus care a adăugat că Rusia ar putea interveni, pentru apărarea suveranităţii Ucrainei.
Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent, după ce Administraţia lui Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie 2013, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, în favoarea unei apropieri de Rusia. Protestele s-au intensificat, în ultima lună.
• DEŢINE 20% DIN DATORIA EXTERNĂ
• Franklin Templeton, cel mai mare creditor al Ucrainei
Fondul american de investiţii Franklin Templeton a devenit la finalul anului trecut cel mai mare creditor al Ucrainei, după ce a acumulat titluri de stat cu o valoare nominală de 5 miliarde dolari, reprezentând aproape 20% din obligaţiunile guvernamentale ucrainene aflate în circulaţie pe plan extern. Franklin Templeton a început să acumuleze obligaţiuni ucrainene "de ceva timp", însă şi-a majorat semnificativ expunerea în vara anului trecut, preluând la sfârşitul lunii august titluri de 171 milioane de dolari dintr-un pachet de obligaţiuni cu scadenţa în anul 2023.
•
• Traian Băsescu recomandă organizarea alegerilor anticipate
Preşedintele Traian Băsescu a reluat apelul la adresa preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, de a nu folosi Armata împotriva protestelor, şi, de asemenea, la liderii opoziţiei, să se delimiteze de elementele radicale violente, soluţia fiind satisfacerea revendicărilor opoziţiei şi anticipatele.
"România condamnă folosirea disproporţionată a forţei împotriva populaţiei şi respinge utilizarea violenţei pentru atingerea obiectivelor politice", se precizează într-un comunicat al Preşedinţiei. Traian Băsescu îşi reafirmă profunda îngrijorare faţă de degradarea continuă a situaţiei din Ucraina, care a dus la pierderi de vieţi omeneşti, sute de răniţi şi la destabilizarea majoră a statului ucrainean.
Preşedintele Traian Băsescu arată că "situaţia actuală poate degenera într-un conflict de proporţii, cu consecinţe greu de anticipat pentru poporul ucrainean şi pentru securitatea regională la graniţa Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi a Uniunii Europene". Băsescu a făcut apel la încetarea violenţei din stradă şi la angajarea dialogului dintre putere şi opoziţie pentru soluţionarea situaţiei din Ucraina în interesul poporului ucrainean, pentru menţinerea statalităţii, a suveranităţii naţionale, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării. De asemenea, şeful statului nu consideră oportună aplicarea de sancţiuni cu efecte economice asupra Ucrainei, dar apreciază necesare sancţiuni severe la adresa persoanelor responsabile de utilizarea excesivă a forţei.
"Analizând evoluţiile din ultimele 48 de ore, preşedintele Traian Băsescu consideră că singura soluţie de revenire la un parcurs democratic al Ucrainei este satisfacerea integrală a revendicărilor Opoziţiei şi organizarea de alegeri anticipate la toate nivelurile", se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.02.2014, 18:53)
fotografii sunt pe hotnews, aici....