ALERTPOS-T, cu un pas mai aproape de deblocare

F. A.
Fonduri Europene / 14 mai 2013

Ministerul Transporturilor (MT) informează că Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a transmis Comisiei Europene (CE) raportul favorabil pentru deblocarea Programului Operaţional Sectorial de Transport (POS-T), se precizează într-un comunicat de presă.

Raportul favorabil a fost remis către CE în urma finalizării misiunii privind evaluarea stadiului de implementare a măsurilor impuse de către CE prin documentele de pre-suspendare şi de încetare a plăţilor, transmise în iunie şi decembrie 2012,

Comisia Europeană a fost anunţată, astfel, oficial că Autoritatea de Management a POS Transport a implementat măsurile corespunzătoare procedurale, organizaţionale şi operaţionale în vederea asigurării eficacităţii şi calităţii verificărilor de management, a legalităţii şi regularităţii procedurilor de achiziţii publice pentru certificarea cheltuielilor.

În luna decembrie a anului trecut, s-a demarat procedura de implementare doar pentru o singură măsură, iar în perioada martie - aprilie 2013, fosta conducere a CNCF "CFR SA" nu a derulat nicio procedură de achiziţie publică, blocând astfel implemetarea procedurilor operaţionale necesare procesului de evaluare a achiziţiilor publice, potrivit comunicatului.

Prin Scrisoarea de Întrerupere Plăţi (iunie 2012) şi Scrisoarea de Pre-suspendare (decembrie 2012), Comisia Europeană a stabilit pentru POS-T implementarea unui număr de opt măsuri specifice cu termen 13 februarie 2013.

Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, a declarat: "În mai puţin de cinci luni, de când am preluat acest minister, prin implementarea acestor măsuri am reuşit se deblocăm POS Transport şi astfel vom aduce în România peste 4 miliarde de euro. Prin investiţiile în infrastructură vom reporni programele europene, care în perioada 2007 - 2013, au atras doar 8%, adică 400 de milioane de euro din suma pusă la dispoziţie de către UE, de aproximativ 4,5 miliarde de euro".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb