Alertă aeriană activată în toată Ucraina după decolarea unui bombardier MiG-31K

F.D.
Internaţional / 8 mai 2023

Alertă aeriană activată în toată Ucraina după decolarea unui bombardier MiG-31K

Alerta antiaeriană a fost activată luni pe întreg teritoriul Ucrainei din cauza existenţei posibilităţii unui atac rusesc cu racheta supersonică Kinjal, a explicat purtătorul de cuvânt al Forţelor aeriene ucrainene, Iurii Ignat, la doar câteva ore după ce Rusia a efectuat atacuri masive cu drone şi rachete în cursul nopţii trecute în special în zona Kievului şi în regiunea Odesa, scrie Reuters, conform Agerpres.

"Alerta a fost declanşată în toată Ucraina după decolarea unui avion rusesc MiG-31K, care se ştie că transportă rachete hipersonice Kinjal", a spus Ignat, avertizând că armata ucraineană nu dispune de o apărare antiaeriană capabilă să protejeze întregul teritoriu de astfel de rachete.

"Noi nu avem suficiente sisteme Patriot care să poată proteja întregul spaţiu aerian ucrainean de acest tip de armament", a afirmat Ignat. Kinjal "este o racheta aerobalistică extrem de rapidă şi foarte precisă", a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a anunţat în weekend că o rachetă rusească Kinjal a fost interceptată săptămâna trecută deasupra Kievului. Forţele ucrainene ar fi folosit pentru interceptarea acesteia unul dintre sistemele antirachetă Patriot primite luna trecută de la partenerii lor din NATO.

Până acum, Ucraina nu dispunea de sisteme de apărare antiaeriană capabile să intercepteze astfel de rachete.

Kinjal ('Pumnal', în rusă) sunt rachete lansate din aer cu o rază de acţiune de peste 2.000 de kilometri şi o viteză de zece ori mai mare decât cea a sunetului.

Această rachetă hipersonică de înaltă precizie poate transporta atât focoase nucleare, cât şi încărcături convenţionale.

Un expert militar ucrainean, Roman Svitan, a avansat duminică seara ideea că racheta Kinjal interceptată de sistemul Patriot săptămâna trecută deasupra Kievului urma să lovească cupola Radei Supreme, sediul parlamentului ucrainean, ca represalii la pretinsul atac cu drone deasupra Kremlinului, atribuit de Moscova Ucrainei.

Racheta Kinjal face parte din tehnologia modernizată a Rusiei, iar preşedintele rus Vladimir Putin afirma că aceasta este 'invincibilă' şi poate străpunge sistemele de apărare antiaeriană ale SUA şi NATO.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Rusii nu mai au rachete de nici un fel am fost informati de media occidentala

    inca de anul trecut,soldatii rusi mor fe foame si fura frigidere ,daca mai apuca,

    nu inteleg de ce mai trebuie bani+arme la Zelenski daca nu are cu cine sa lupte  

    "Air Force commander Mykola Oleshchuk said in a Telegram post that the Kinzhal-type ballistic missile had been intercepted in an overnight attack on the Ukrainian capital earlier in the week. It was also the first time Ukraine is known to have used the Patriot defense systems.

    “Yes, we shot down the ‘unique’ Kinzhal,” Oleshchuk wrote. “It happened during the nighttime attack on May 4 in the skies of the Kyiv region.”" 

     

    Doar prostii cred ca la prima utilizare a sistemului Patriot, ucranii cica mai si intercepteaza o racheta despre care expertii americani si presedintele Biden spun ca nu poate fi interceptata. Dar continuam , in presa europeana, sa facem putina reclama complexului militar american sa vanda baterii Patriot tuturor partenerilor NATO. Patriot, un sistem vechi de peste 40 de ani.... Rasul curcilor bete. 

     

    Mai mult, initial ucrainienii neaga, spunand ca ei nu au detectat rachete balistice. Dupa care, primind un telefon de la partenerii NATO, au zis... "ah, ba da, cu siguranta am detectat rachete hipersonice si chiar le-am doborat". 

     

    "Ukraine's air defence did not shoot down a Russian ballistic missile in the skies over Kyiv on 4 May as this type of missile was not detected in the airspace. 

    Source: Yurii Ihnat, spokesman for the Ukrainian Air Force, in an interview with Ukrainian public broadcaster Suspilne 

    Quote fr om Ihnat: "There was a possibility of use [of this type of missile - ed.], but no ballistic missiles have been [detected]." 

    Background: Earlier, the Defense Express media outlet, after analysing photos of the missile wreckage, suggested that a hypersonic Kh-47 Kinzhal missile had been successfully shot down over Kyiv for the first time in the early hours of 4 May." 

    Nu mai pacalesc Ukrainenii pe nimeni… Lumea s a prins ca mint de ingheata apele….

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb