ALERTĂ ! FĂRĂ NOI PROGRESE CĂTRE O UNIUNE FISCALĂ Commerzbank: Euro s-ar putea prăbuşi

Ziarul BURSA #Internaţional / 22 septembrie 2011

Euro s-ar putea prăbuşi fără noi progrese către o uniune fiscală în zona euro, a avertizat, ieri, directorul general al Commerzbank, Martin Blessing, în contextul intensificării presiunilor pentru recapitalizarea sis-temului bancar şi restabilirea încrederii. Politicienii din zona euro au obţinut timp prin înfiinţarea Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, fondul de salvare al statelor din zona euro, dar nu au reuşit până acum să găsească o cale de a ieşi din criza datoriilor, iar investitorii au nevoie de răspunsuri, a mai spus Blessing. "Cred că am ajuns la o răs-cruce. Proiectul unei uniuni monetare fără o uniune fiscală a eşuat", a spus el.

Există tot mai multe cereri pentru o majorare a capitalului la băncile europene, pentru a putea suporta eventuale pierderi rezultate din criza datoriilor suverane, iar statele devin din ce în ce mai favorabile ideii, a afirmat economistul şef al FMI, Olivier Blanchard. Dacă băncile nu pot obţine capitalul de pe pieţele financiare, atunci statele trebuie să intervină, a adăugat Blanchard.

Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară ar putea injecta 230 de miliarde de euro în sistemul bancar european pentru a ajuta toate băncile să treacă pragul de 6% în privinţa adecvării capitalului, după pierderi de 50% pe expunerea faţă de Spania, Grecia, Italia, Irlanda şi Portugalia, estimează analiştii Barclays, citaţi de Mediafax.

Apelul FMI, în august, pentru recapitalizarea băncilor în Europa a fost, întâmpinat iniţial cu rezistenţă, mai spune Blanchard, însă opinia guvernelor s-a schimbat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb