Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, afirmă că recuperarea prejudiciilor provenite din infracţiuni devine o prioritate a sistemului judiciar din România, informează Agerpres.
Ministru Justiţei a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de PNL Argeş la Câmpulung: "Suntem în dezvoltarea unei aplicaţii pe care Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate - ANABI o gestionează, o aplicaţie care înseamnă o bază de date amplă, în care se vor înscrie şi instanţe şi parchete şi instituţii şi vom putea să eficientizăm recuperarea acestor creanţe. Cred că mesajul cel mai important este acesta: de astăzi, privind înspre viitor, recuperarea prejudiciilor (...) provenite din infracţiuni devine prioritate a noastră, ca sistem", conform sursei citate.
La începutul lunii septembrie, va avea loc o discuţie cu procurorul general, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în cadrul căreia va fi abordată şi implementarea strategiei de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni, menţionează sursa citată.
Ministrul Alina Gorghiu a adăugat:"Atunci când o persoană, indiferent cum o cheamă, săvârşeşte o infracţiune, statul român cheltuieşte cu acea persoană, cu etapa de urmărire penală, cu judecata acelei persoane, cheltuieşte bani şi cu executarea pedepsei în sistemul penitenciar din România, cu probaţiunea. Însă, din păcate, este adevărat (...) că de multe ori România pune în centrul strategiei sale (...) condamnarea persoanei respective, tragerea sa la răspundere penală, dar nu pune întotdeauna accentul şi pe recuperarea prejudiciului. Ca ministru al Justiţiei, (...) am discutat cu magistraţii şi le-am solicitat tuturor, în calitatea oficială pe care o am, să punem pe acelaşi loc şi tragerea la răspunderea penală şi recuperarea prejudiciului, pentru că vorbim de sume mari de bani care provin din infracţiuni, pe care statul român, din păcate, nu-i vede", potrivit sursei citate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.08.2023, 16:23)
Pai in primul rand politicienii cu cate o semnatura fura mai mult sau seaca statul de resurse decat restul populatiei care dupa ultimul recensamant inseamna vreo 22-23 de milioane.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.08.2023, 16:27)
Și din speciale,când?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.08.2023, 21:59)
Never...
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.08.2023, 09:56)
Specialii a caror pensie depaseste 85% din SALARIU, nu din venituri, ar trebui anchetati penal pentru inselaciune si constituire de grup infractional organizat!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.08.2023, 17:29)
Intr-o romanie cu votanti cerebrali alinuta ar fi ajuns sa ocupe functia de mulgator intr-o ferma de vaci . Ce putem constata este faptul ca actualmente alinuta jigneste functia de senator . Din aceste motive voi VOTA USR
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.08.2023, 17:33)
Adica o sa ii dati inapoi ?