Alpha Bank Romania a realizat un profit net de 34 milioane de euro în primele nouă luni ale anului

S.B.
Bănci-Asigurări / 3 noiembrie 2023

Alpha Bank Romania a realizat un profit net de 34 milioane de euro în primele nouă luni ale anului

Portofoliul de credite al Alpha Bank în Romania a ajuns la 3,1 miliarde de euro expunere netă, în primele nouă luni ale anului, marcând o creştere de 10,3% faţă de primele 9 luni ale anului trecut, în timp ce depozitele clienţilor s-au ridicat la 3,3 miliarde de euro, în creştere cu 19,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit unui comunicat al băncii.

Activele totale ale băncii au ajuns la finalul lunii septembrie la 4,48 miliarde euro, înregistrând o creştere anuală de 10%.

Profitul net a ajuns la nivelul de 34 milioane de euro, reflectând dinamica pozitivă a veniturilor şi menţinerea unui control strict al costurilor, în pofida presiunilor inflaţioniste.

Volumul creditelor noi acordate în primele 9 luni al anului pe segmentul companiilor mari a ajuns la aproape 300 de milioane de euro înregistrând o creştere de 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În aceeaşi perioadă, volumul creditelor noi acordate IMM-urilor a înregistrat o creştere anuală de 30%, marcând cea mai bună performanţă din ultimii 12 ani, în timp ce pe segmentul creditelor de consum vânzările noi au înregistrat o majorare de 9%.

Totodată, banca şi-a consolidat poziţia în zona soluţiilor de plată pentru comercianţi, rulajul acestora prin conturile deschise la Alpha Bank Romania înregistrând o creştere de 27% faţă de primele 9 luni al anului trecut.

În luna august, Alpha Bank Romania a anunţat semnarea unui contract de transfer de business cu Orange Money România, care se referă la preluarea activităţilor de retail şi care cuprinde portofoliul de clienţi, activele digitale de top (aplicaţia mobilă), portofoliul de carduri de credit şi angajaţii. Prin integrarea portofoliului de clienţi Orange Money România, Alpha Bank Romania îşi extinde semnificativ propria bază de clienţi şi îşi va consolida poziţia pe piaţă.

De asemenea, au fost deschise noi centre Gold, reţeaua dedicată membrilor Alpha Gold Personal Banking ajungând la finalul lunii septembrie la 29 de centre.

Totodată, banca a continuat să promoveze responsabilitatea faţă de comunitate şi educaţia financiară. În luna septembrie, Alpha Bank România a inaugurat expoziţia "Cele două feţe ale monedei. Mijloace de schimb - Capodopere ale artei", găzduită de Muzeul Băncii Naţionale a României (BNR).

Este pentru prima oară când Colecţia numismatică Alpha Bank, una dintre cele mai importante colecţii de monede antice din lume, călătoreşte în afara graniţelor Greciei, expoziţia putând fi vizitată până în martie 2024.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb