"Alro" anunţă investiţii de 100 de milioane de euro pentru creşterea eficienţei energetice

Andrei Stan
Companii #Construcţii / 12 octombrie 2017

"Alro" anunţă investiţii de 100 de milioane de euro pentru creşterea eficienţei energetice

Producătorul de aluminiu "Alro" (simbol bursier ALR) implemenetează un program pe termen lung, de peste 100 de milioane de dolari, pentru creşterea eficienţei energetice şi scăderea consumurilor companiei, în cadrul programului "Green Factory" ("Fabrica verde"), potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

"În ultimii 15 ani, am investit continuu în echipamente moderne, care au crescut nu doar producţia, ci şi eficienţa operaţională", a declarat Gheorghe Dobra, director general al "Alro", precizând: "În plus, programele noastre de cercetare ne-au ajutat să atingem consumuri de energie şi emisii cu mult mai reduse comparativ cu media industriei. Acum a venit momentul să facem pasul următor, să diminuăm suplimentar amprenta industrială, dar în acelaşi timp să continuăm să creştem producţia de aluminiu cu valoare adăugată mare şi foarte mare şi să ne consolidăm poziţia pe pieţe sofisticate, precum industria aero sau cea auto".

Potrivit comunicatului, conceptul de "Fabrică Verde" vizează folosirea tehnologiilor ecologice de ultimă generaţie, disponibile pe piaţă, care vor permite companiei să producă aluminiu cu profitabilitate mare şi foarte mare. În plus, acestea vor contribui la îndeplinirea ţintei "Alro" de apropiere de zero deşeuri şi zero emisii.

Planul de afaceri al societăţii pentru perioada 2017 - 2021 previzionează investiţii totale de peste 190 de milioane de dolari, din care mai mult de 100 de milioane de dolari pentru proiectele de creştere a eficienţei energetice, se mai arată în comunicat.

În sectorul de aluminiu primar, compania precizează că a înlocuit trafo-redresorii de curent continuu, ceea ce a dus la o economie 30.000 MWh/an, respectiv 1,5 milioane de dolari, anual. De asemenea, a implementat tehnologia cu alimentare centrală asistată de calculator, precum şi captarea şi epurarea gazelor în centre de tratare de gaze, care a dus la scăderea consumului de electricitate în curent continuu cu circa 1.000 kWh/t de aluminiu, o economie de 200.000 MWh/an, adică aproximativ 10 de milioane de dolari/an. Consumul de gaze naturale la producţia de anozi s-a redus, totodată, de trei ori prin modernizarea cuptoarelor de coacere, iar la cuptoarele de topire şi elaborare metal acesta a scăzut cu 20%. Consumul de apă s-a diminuat de aproximativ cinci ori, datorită construirii staţiei de recirculare şi tratare a apei.

De asemenea, construirea eco-turnătoriei pentru procesarea deşeurilor din aluminiu prin topire a condus la o economie de peste 95% a consumului de electricitate comparativ cu procesul de producţie a aluminiului electrolitic, mai susţine compania.

Sursa citată adaugă: "În sectorul de aluminiu prelucrat, Alro a modernizat liniile de prelucrare, a introdus noi tehnologii şi echipamente cu randament energetic ridicat. În plus, a implementat conceptul de mentenanţă predictivă şi digitalizare. Toate acestea, au avut ca rezultat o creştere a producţiei de aluminiu prelucrat de patru ori, dar şi reducerea consumului specific de electricitate de cinci ori. Tehnologia de ultimă generaţie a permis Companiei să introducă noi tipuri de produse în portofoliu, pentru industria auto şi aero".

În primele şase luni ale acestui an, "Alro" a finalizat investiţii de peste 16 milioane de dolari, atât în segmentul de aluminiu primar, cât şi în cel de aluminiu procesat.

"Alro" este o subsidiară a "Vimetco N.V.", companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. Emitentul are o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa.

Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană (Germania, Italia, Polonia, Franţa şi România). Compania are exporturi în SUA şi Asia.

Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calităţii şi are certificatele NADCAP şi EN 9100 pentru unităţile de producţie pentru industria aerospaţială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metals Exchange - LME), cât şi standardele internaţionale pentru produsele laminate plate.

Companiile care fac parte din Grupul "Alro" sunt: "Alro" - producător de aluminiu, "Alum" Tulcea - producător de alumină, "Sierra Mineral Holdings I, Ltd" - producător de bauxită, "Vimetco Extrusion" - procesator de produse extrudate, "Conef", "Global Aluminium Ltd." şi "Bauxite Marketing Ltd".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb