"Am fost adeptul unui fond obligatar"

• Interviu cu Mircea Ursache, fost preşedinte al AVAS în perioada mai 2004 - februarie 2005

Domnule preşedinte, cum comentaţi faptul că AVAS a privatizat, în 2003 şi 2004, trei societăţi - Faur SA, Republica SA şi CS Reşiţa în condiţiile în care companiile erau revendicate de moştenitorii foştilor propritari şi care au fost criteriile pe baza cărora cele trei societăţi au fost vândute cu doar 2 milioane de euro, iar după trei ani despăgubirile acordate pentru ele au fost evaluate la peste 300 de milioane de euro?

- După cum cunoaşteţi, între România şi instituţiile financiare străine (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială) a fiinţat un acord prin care ţara noastră se angaja ca până la finele anului 2003 să încheie procesul de privatizare.

Mai mult decât atât, s-a convenit ulterior ca ultimele societăţi comerciale aflate în portofoliul statului să se privatizeze accelerat (câte 20 pe trimestru). Nu există, aşadar, nici o restricţie în privinţa privatizărilor în condiţiile în care toate unităţile din portofoliul fostului APAPS (care a şi privatizat societăţile la care faceţi referire) produceau mari pierderi bugetului şi statului român. La aceasta se adaugă faptul că simpla revendicare nu însemna şi dreptul solicitantului de a fi despăgubit, soluţia finală de emitere a atestatului dreptului de despăgubire în echivalent urmând a fi luată după o atentă verificare a documentelor depuse de solicitant, a Arhivelor Statului etc.

Din aceste motive, privatizările nu puteau fi sistate. După fuziunea AVAB cu APAPS şi apariţia noii instituţii AVAS (Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului), prin înfiinţarea la nivelul acesteia a unui departament condus de un vicepreşedinte, acordarea despăgubirilor în echivalent s-a făcut într-un ritm sporit. De la început trebuie spus că nu există nici o legătură între valoarea despăgubirilor aferente unei societăţi comerciale şi nivelul preţului la care s-a vândut, în procesul de privatizare, respectivă societate. Despăgubirea celor deposedaţi abuziv, în perioada 1947-1989, s-a făcut conform legislaţiei în vigoare şi reprezintă (pe baza documentelor contabile de la data exproprierii) pierderea suferita de fostul proprietar, reactualizată la zi. Dar în 50 de ani de exploatare comunistă, respectivele unităţi au suferit transformări, astfel încât în 1989 acestea aveau tehnologii învechite, energofage, produceau în pierdere şi cu mari datorii şi aveau personal excedentar. Chiar şi după 1990, unităţile economice aflate în portofoliul fostelor FPS sau APAPS, au continuat să afecteze negativ bugetul de stat. Din aceste motive, preţul de vânzare (privatizare) reprezintă valoarea la zi a respectivei unităţi economice şi, deci, nu are nici o legătură cu contravaloarea despăgubirii acordate. Preţul de privatizare stabilit de evaluători specializaţi (şi nu de autoritatea care face privatizarea) se intersecta apoi cu cererea, rezultând preţul de vânzare din contract, la care se adăugau şi o serie de obligaţii post-privatizare.

Este, deci, evident că nu pot fi comparate, după nici o logică economică, cele două valori la care faceţi referire.

- Actualul Guvern a a promovat soluţia Fondului Proprietatea ca metodă de despăgubire a foştilor proprietari sau a moştenitorilor legali, care nu mai pot să-şi primească casele, activele sau acţiunile în natură. Cum poate fi inclusă în această categorie situaţia celor trei companii, din moment ce ele există ?

- Problema pe care cei deposedaţi au pus-o cu prilejul unei recente reuniuni organizate pe tema Fondului Proprietatea a fost aceea a existenţei fizice a terenurilor, activelor su caselor naţionalizate, aflate însă în prezent în posesia unor compărători de bună credinţă, fie ca urmare a aplicării Legii 112, fie a privatizării. Din acest motiv, orice demers de retrocedare a acestora către cei ce le revendică este practic imposibil. Soluţia cu acţiuni la Fondul Proprietatea, în schimbul atestatului dreptului de despăgubire în echivalent, este pertinentă şi constituie un proces reparator de care, deşi nu se face vinovat nici un guvern de după 1990 încoace, este asumată de acestea.

-Care a fost soluţia proiectată de fostul Guvem, în mandatul căruia aţi fost preşedintele AVAS, pentru despăgubirea foştilor proprietari şi de ce nu a fost ea aplicată?

-Eliberarea atestatelor de despăgubire în echivalent la nivelul AVAS, în perioada în care am condus această instituţie, mi-a pus şi problema elaborării unui act normativ care să reglementeze şi despăgubirea efectivă a celor deposedaţi abuziv de regimul comunist. Am fost adeptul şi am lucrat la un proiect (nepromovat în Guvern până la finele anului 2004) care prevedea înfiinţarea unui fond obligator al statului, dar care (ca şi despăgubirea în numerar) ar fi creat efecte asupra bugetului de stat (a bugetelor pe următorii ani). Din acest punct de vedere, soluţia aleasă după 2005 de noul guvern cu constituirea Fondului Proprietatea (trebuie să recunosc) este cea mai convenabilă şi uşor de suportat de către stat.

De aceea, pare mai mult decât suspect modul în care se încearcă frânarea activităţii Fondului, sub diverse pretexte, de către grupări de interese, căci altfel nu se poate justifica nefuncţionalitatea acestuia, la mai bine de un an de la înfiinţare.

-De ce credeţi că soluţia Fondului Proprietatea a apărut abia în 2005 şi de ce ea nu este încă funcţională în condiţiile în care se împlineşte aproape un an de la înfiinţarea fondului?

-Este evident, pentru oricine are cunostinţe în domeniu, pentru cei care au habar de piaţa de capital sau au administrat portofolii de societăţi, că Fondul Proprietatea a parcurs până acum câteva etape necesare şi importante.

Astfel, după înregistrarea Fondului ca acţionar la societăţile din portofoliu, au fost exercitate toate drepturile conferite de această calitate, pentru conservarea participaţiilor existente. Întrucât în acest proces au apărut cazuri în care s-au preluat participaţii mai mici decât cele prevăzute de lege sau participaţii la societăţi cu probleme juridice semnificative (datorii foarte mari, drepturi de preferinţă la transferul pachetului de acţiuni etc.), a fost necesară identificarea soluţiilor pentru fiecare caz în parte, proces desfăşurat în paralel cu demersurile iniţiale pentru înregistrarea de către CNVM a Fondului Proprietatea, ca societate de investiţii de tip închis. Toate aceste etape s-au realizat practic în favoarea celor îndreptătiţi de lege.

- Ce lipseşte în opinia dumnevoastră Fondului Proprietatea cal să îşi îndeplinească menirea pentru care a fost constituit?

- Astăzi se impune adoptarea, în regim de urgenţă, a Proiectului de Ordonanţa a Guvernului, prin care să se modifice şi completeze Legea 247/2005, în rezumat aceasta cuprinzând :

preluarea noilor participaţii şi restituirea participaţiilor cu probleme juridice deosebite ;

înregistrarea Fondului Proprietatea la CNVM ;

selectarea administratorului Fondului Proprietatea ;

admiterea la tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea în cadrul Bursei de Valori Bucureşti.

Atrag atenţia că în faţa pericolului că pe piaţa gri să se tranzacţioneze titlurile de despăgubire înaintea funcţionării Fondului, întreg eşicherul politic (inclusiv P.S.D.) trebuie să sprijine apariţia actului normativ menţionat, având în vedere ca problema Fondului Proprietatea este una de interes naţional, iar oponenţii acestuia pot fi uşor catalogaţi ca reprezentanţi informali ai celor ce au nevoie de timp pentru a cumpăra atestatele de pe piaţă.

De fapt, această întârziere poate avea efecte nebănuite, cu o probabilitate crescândă, ca la CEDO Statul Român să piardă noi procese, prin care să fie obligat la despăgubiri.

Dar există şi alte efecte, care ţin de imaginea şi credibilitatea României, prin faptul că multe persoane îndreptăţite îşi văd întârziată posibilitatea de a-şi valorifica despăgubirile acordate, ca Fondul Proprietatea, conceput ca instituţie financiară de anvergură internaţională poate fi discreditat şi ca nemulţumirea celor păgubiţi abuziv poate să se repercuteze asupra credibilităţii parteneriatelor existente, antamate deja de conducerea Fondului Proprietatea.