AMBASADOAREA RUSIEI LA SOFIA: "Cererea Moscovei de retragere a trupelor NATO priveşte România, nu Bulgaria"

G.B
Internaţional / 1 februarie 2022

Eleonora Mitrofanova (Sursa foto: Twitter)

Eleonora Mitrofanova (Sursa foto: Twitter)

Ambasadoarea Rusiei la Sofia a declarat ieri la postul bulgar NOVA TV că solicitarea Moscovei ca NATO să-şi retragă trupele, bazele şi armamentul strategic din ţările care au aderat la această alianţă începând din anul 1997 priveşte România, nu Bulgaria, deoarece în Bulgaria nu există astfel de desfăşurări, potrivit Digi24.

"Acesta nu este jocul Bulgariei, nu aveţi deloc nevoie de asta", a remarcat Eleonora Mitrofanova, adăugând că Bulgaria ar putea deveni o ţintă dacă ar găzdui pe teritoriul ei baze şi arme strategice îndreptate împotriva Rusiei. Tot luni, ministrul bulgar al Apărării declara că, dacă se va lua decizia de a desfăşura trupe NATO pe Flancul estic al alianţei, guvernul bulgar va implementa această măsură cu "trupe bulgare pe teritoriul bulgar".

"Nu se pune problema ca ţările care au aderat la NATO după 1997 să iasă din NATO. Noi vorbim despre retragerea contingentelor militare, a bazelor şi armelor strategice staţionate pe teritoriile lor începând din 1997. Iar la ora actuală nu vorbim deloc despre Bulgaria, întrucât în prezent nu aveţi nici baze şi nici armamente strategice ofensive, dar aceasta priveşte România într-o anumită măsură", a explicat ambasadoarea Rusiei, potrivit Agerpres, care preia agenţiile BTA şi TASS.

"Vorbim despre o atitudine de principiu, despre un anumit contingent militar, armamente strategice şi baze amplasate în teritoriu. Nu există nimic de acest fel în Bulgaria. Aş dori să subliniez că, în opinia mea, guvernul dumneavoastră a procedat foarte corect nevorbind excesiv de tăios despre această chestiune şi neîncercând să intre în aceste jocuri. Acesta nu este jocul Bulgariei, nu aveţi deloc nevoie de asta", a remarcat Eleonora Mitrofanova.

"Despre aceasta este vorba - nu ca Bulgaria să părăsească NATO ori ca România să părăsească NATO", a insistat ea cu privire la cererile privind arhitectura de securitate europeană adresate de Moscova către Washington şi NATO, adăugând că fiecare ţară are dreptul suveran de a-şi alege alianţa care să-i garanteze securitatea.

Potrivit declaraţiei ambasadoarei ruse, Bulgaria ar putea deveni însă o ţintă pentru Rusia dacă pe teritoriul bulgar ar exista baze militare şi arme strategice îndreptate împotriva Rusiei, dar nu este cazul în prezent, a asigurat ea.

Răspunzând unei întrebări despre posibile probleme în aprovizionarea cu gaze în cazul unor sancţiuni împotriva Rusiei, Eleonora Mitrofanova a dat de asemenea asigurări că Bulgaria nu va fi afectată.

"Cred că această variantă a evoluţiei evenimentelor nu implică Bulgaria. Rusia a fost mereu, chiar şi în timpuri dificile, un furnizor de încredere în comerţul exterior. În al doilea rând, dacă vorbim despre problema de ansamblu, trebuie să amintim de (gazoductul) Nord Stream 2 şi de încercările constante de a-l opri. Prin nelansarea Nord Stream 2, Europa se pedepseşte singură. Aceasta nu este o criză pentru Rusia întrucât fluxurile noastre de gaze pot fi redirecţionate către Est, unde cererea este mare. Dar pentru Europa aceasta va fi o ameninţare mare şi reală, şi anume spirala inflaţionistă, pentru că gazele lichefiate sunt foarte scumpe, iar americanii, aşa cum noi am aflat deja, nu pot fi consideraţi parteneri de încredere în privinţa livrărilor", consideră ambasadoarea Rusiei în Bulgaria.

Ministrul bulgar al Apărării: Doar soldaţii bulgari vor executa misiuni NATO în Bulgaria

Ministrul bulgar al apărării Stefan Ianev a declarat luni, într-un interviu, că dacă se va lua o decizie de a desfăşura trupe NATO pe Flancul estic al alianţei, guvernul bulgar consideră că această măsură trebuie implementată cu soldaţi bulgari.

"Vom avea soldaţi bulgari care vor executa această sarcină pe teritoriul bulgar cu comandă bulgară", a fost citat Ianev pe postul bTV.

Premierul bulgar Kiril Petkov anunţa în urmă cu cinci patru zile că Bulgaria este gata să accepte soldaţi din ţări partenere NATO, dar într-un batalion comun cu soldaţi bulgari, în cadrul poziţiei oficiale bulgare în criza din Ucraina. El a mai spus că strategia de apărare bulgară are în centru armata bulgară, fără a afirma că nu va accepta trupe străine, dar insistând ca Bulgaria să comande batalionul.

Premierul bulgar a menţionat că ţara sa continuă să susţină o soluţie diplomatică pentru criza din Ucraina şi rămâne un partener loial şi predictibil în NATO.

Ministrul apărării bulgar a subliniat la rândul său că "Bulgaria este un stat suveran şi la Sofia se iau decizii în conformitate cu interesul naţional bulgar".

"Decizia guvernului bulgar este de a desfăşura trupe bulgare pe teritoriul bulgar", a adăugat el.

Ianev a reiterat că nu este necesară desfăşurarea de forţe suplimentare ale NATO şi că scenariul cel mai favorabil în ce priveşte Ucraina este ca diplomaţia să funcţioneze şi criza să nu se transforme într-una militară, exprimându-şi în acelaşi timp preocuparea că forţele bulgare sunt neglijate în discuţia publică în favoarea poziţiilor în sensul "să vină NATO să ne apere", când în fapt Bulgaria are responsabilitatea ca ţară de a-şi dezvolta propriile forţe armate şi de securitate, "iar atât publicul, cât şi elitele politice trebuie să conştientizeze că securitatea costă bani".

Ministrul apărării s-a mai referit la participarea de aeronave din Spania şi apoi din Olanda de exerciţii de poliţie aeriană în Bulgaria, la exerciţiile planificate de NATO în Marea Neagră în a doua jumătate a lui martie, la exerciţiul care se desfăşoară la baza Novo Selo cu participarea a circa 200 de militari americani şi la mai multe astfel de exerciţii, explicând că acestea au fost planificate de anul trecut şi "nu este nimic extraordinar" în legătură cu ele.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Rusii ne-o spun cu subiect si predicat ca, datorita faptului ca slugoii damboviteni au permis trupelor americane sa isi faca baze si instalatii militare pe teritoriul Romaniei, riscam sa devenim oricand "carne de tun" in Razboiul NATO-Rusia, in care in mod normal ar trebui sa fim neutri! Bulgarii dovedesc inca o data ca sunt mai inteligenti decat noi, neavand baze militare sau scuturi pe teritoriul lor, adica nefiind pe traiectoria rachetelor rusesti, care pt cunoscatori sunt cele mai performante din Lume, alaturi de bruiajul electronic si de armele armele cu puls electromagnetic! Cele cateva mii de soldati NATO de-aici, n-au nici o sansa in fatza tavalugului rusesc, mai ales ca toate profetiile marilor duhovnici arata ca in primii 3 ani ai Razboiului Mondial, rusii vor face praf si pulbere toate fortzele NATO!

    1. ...

      ...

      cum am fost mereu. intai neutri cu nemtii, apoi neutri cu rusii. neutri, in general - cum ne invata marii Duhovnici. nene, esti sanatos?

      Gica tata, e prea tarziu pt tine ca sa mai intelegi ceva!

      Am vazut "tavalugul rusesc" in 1939 si 1940 in razboiul de Iarna din Finlanda:-)...si acum se mai "odihnesc" acolo cam 250k de mujici...e adevarat ca la 2 m sub pamant. Asta e deosebirea intre cei care isi "apara saracia si nevoile si neamul" si "politrucii" de Dambovita, care nu vor sa-l supere pe "marele rus":-)

      Nea Ivane, cum mai e vremea la St. Petersburg? Ninge? Vodca e destula? Atunci e bine.

    Subscriu ; adica sunt total de acord cu comentatorii 1.1. si 1.2

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb