Noua ambasadoare a SUA în Germania a acuzat ieri China că îi ia partea lui Vladimir Putin în conflictul cu Ucraina, în timp ce Beijingul refuză să condamne Rusia după declanşarea ofensivei sale, informează AFP, conform Agerpres.
"Preşedintele Xi (Jinping) spune că este neutru în acest conflict. Nu există neutralitate posibilă în acest conflict", a declarat Amy Gutmann, care a fost confirmată ca ambasadoare a SUA la Berlin luna trecută.
"A nu denunţa agresiunea lui Putin ca pe o agresiune înseamnă a-i lua partea", a declarat Gutmann pentru presă, la ambasada SUA din capitala germană.
Amy Gutmann, 72 de ani, fiică a unui supravieţuitor al Holocaustului, a fost confirmată în funcţia de ambasador al Germaniei în SUA de către Senatul american.
Înainte SUA erau reprezentate la Berlin de un aliat al lui Trump, Richard Grenell, care a fost criticat în Germania pentru abordarea lui combativă, după ce a promis inclusiv să susţină partidele de dreapta antisistem din Europa.
Înainte de a fi numită ambasadoare, Gutmann a fost preşedinta Universităţii din Pennsylvania, şi este o expertă în procese democratice. Ea a prezidat Comisia pentru studierea problemelor de bioetică pe timpul lui Barack Obama.