AMCHAM: Menţinerea României în categoria ţărilor recomandate pentru investiţii trebuie să fie o prioritate a politicii economice

G.U.
Comunicate de presă / 10 iunie 2020

Ionuţ Simion

Ionuţ Simion

Menţinerea rating-ului suveran la "BBB- cu perspectiva negativă" de către agenţia Standard & Poor's reflectă realităţile cu care se confruntă economia internă după incidenţa şocului generat de pandemia COVID-19, apreciază AmCham. Decizia a fost fundamentată de o serie de factori, inclusiv nivelurile reduse ale datoriei publice şi datoriei externe, capacitatea României de a se împrumuta, politica monetară a BNR şi programele anunţaţe de Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat de presă.

Experţii agenţiei au atras atenţia cu privire la persistenţa dezechilibrelor macroeconomice în următoarele trimestre şi importanţa implementării de măsuri de consolidare fiscal-bugetară după depăşirea crizei COVID-19.

AmCham Romania atrage atenţia că este important ca riscurile pe care Standard & Poor's le-a semnalat în contextul acestei evaluări să fie explicate şi conştientizate în mod public, iar politicile publice şi priorităţile să reflecte în continuare angajamentul ferm de a menţine finanţe publice echilibrate, de a genera investiţii cu efect multiplicator în economie şi de a capitaliza la maximum oportunităţile oferite de pachetele de finanţare de care România poate beneficia în calitate de stat membru al UE.

Ionuţ Simion, Preşedintele AmCham România, a declarant: "Nu trebuie în niciun fel ignorat faptul că această decizie este puternic condiţionat de evitarea oricăror măsuri care ar adânci dezechilibrul bugetar. Într-o perioadă de criză precum cea pe care o traversăm sunt esenţiale orientarea cheltuielilor către măsuri sau domenii care să susţină potenţialul creşterii economice, investitiile şi restructurarea pieţei muncii şi proiectarea lor într-un context mai larg care să ţină cont de evoluţiile economiilor partenere din UE. Astfel, implementarea programului de relansare european Next generation EU la nivel naţional, pregătirea pentru implementarea programelor operaţionale în ciclul financiar 2021-2027 trebuie corelate cu atenţie şi orientate către restructurarea eficientă a economiei naţionale"

Conform comunicatului, în viziunea AmCham este fundamental ca deciziile de politică economică din perioada următoare să urmărească menţinerea României în categoria ţărilor recomandate pentru investiţii, ceea ce impune maparea proceselor de reforme structurale printr-o analiză corelată a recomandărilor agenţiilor financiare, a instituţiilor europene (ex. Raportul de Ţară în contextul Semestrului European) precum şi consultarea cu sectorul privat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9016
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.8761

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb