"Chiar nebunie dacă ar fi, un tîlc ascuns se află-ntrînsa"

Hamlet, Shakespeare. Ce l-a împins pe Prinţul Danemarcei în braţele nebuniei? Toţi cei din preajmă caută motivul la suprafaţa evenimentelor zilei. Polonius singur, raţionalistul profesionist, maestrul raţionalismului puterii de stat, al raţionalismului ierarhiilor sociale, al raţionalismului moral, are înclinaţia şi puterea să cerceteze dincolo de aparenţe. În comportamentul dezarticulat şi în noianul vorbelor fără şir ale moştenitorului tronului Danemarcei, el singur întrevede un oarecare tîlc! S-a apropiat de adevăr periculos de mult! De aici i se va trage şi sfîrşitul. Nu vă luaţi după "fenta" lui Shakespeare menită să-i convingă pe naivi că moartea lui Polonius face parte din acelaşi joc atotstăpînitor şi tragic al hazardului!

Aceasta-i paradigma. Aceasta-i lupa analizei pentru ceea ce vedem acum cu ochii noştri, fără să putem crede că se întîmplă aievea, iar nu într-un traumatic coşmar. "Nebunia" unui soi de anti-Hamlet, claunul malefic şi megaloman, în acelaşi timp tragic, ajuns Preşedinte şi agent al distrugerii Americii şi al lumii peste care ea a stăpînit aproape un secol, Donald Trump.

Regula de aur în "Noua lume" a lui Trump: "Mie nu mi se aplică nici o regulă făcută de alţii". Nici în trecut, nici în prezent, nici în viitor! Doar Eu fac regulile şi tot Eu le schimb, chiar şi de pe o zi pe alta, după cum îmi place şi, mai ales, după cum îmi vine la socoteală.

Carta ONU şi Dreptul internaţional zic că Rusia este un stat agresor, că a pornit cu vaste mijloace convenţionale şi neconvenţionale un război de distrugere şi cucerire împotriva Ucrainei vecine? Trump zice că Rusia este victima şi în numele ei vrea să facă pace. Doar provocările insuportabile şi inacceptabile lansate de Zelensky, de regimul său, de obsesia iresponsabilă a trecutelor administraţii democrate americane de a împinge cu orice preţ Ucraina în NATO sunt de vină pentru tot dezastrul şi pentru toate suferinţele. Aşa zice şi Putin, dar cui îi mai pasă!

Timp de vreo şapte decenii, după experienţa celor două războaie mondiale, europenii au hotărît că drumul lor în istorie nu poate să treacă decît prin staţiile care duc, în cele din urmă, la o uniune. Economică, politică şi militară. Că pe frontispiciul ei va sta scris "Statele Unite ale Europei" sau nu, asta are prea puţină importanţă. Ţinta e aceeaşi. Trump, preluînd un val anti-european al politicii americane ridicat mai demultişor vreme, încă de pe la jumătatea anilor `90 ai secolului trecut, l-a transformat într-un tzunami. S-a jurat să distrugă din temelii tot ceea ce s-a construit pînă acum. Să nu mai rămînă piatră peste piatră! Vor europenii securitate? N-au decît să cheltuiască cam tot atîtea mii de miliarde de dolari cît a cheltuit şi America în ultimii 50 de ani şi să şi-o asigure. Dacă nu pot, cu atît mai rău pentru ei. Să vină în genunchi şi cu mîna întinsă la Washington, să cumpere securitate de la americani, de cîţi bani au. Nici mai mult, nici mai puţin, ca la piaţă! Vor europenii să huzurească pe urma cîştigurilor din mărfurile vîndute în America? Să-şi mai pună pofta-n cui. Să mănînce şi să trăiască din ceea îşi pun pe masă din ograda lor! Nu le convine că-i spionează americanii? Ei, atunci să vadă cum e cînd sunt penetraţi "pînă la cotor" de Putin şi de serviciile lui de informaţii, de dezinformaţii, de spionaj, de contraspionaj, de acţiuni destabilizatoare şi operaţiuni subversive etc.! Dacă le put şosetele americanilor, n-au decît să miroasă obielele ruşilor!

ONU? Haida, de! Cui îi mai pasă azi de dinozaurul ăsta care abia îşi mai duce zilele, îmbibat de sedative şi aproape mort de nemişcare? Cine mai are nevoie de el? America lui Trump cu siguranţă, nu. Nici Rusia lui Putin! Nici China lui Xi Jinping, la o adică. Atunci, cine? Franţa şi Marea Britanie? Germania? Japonia? India, Indonezia? Dacă au nevoie, n-au decît să îşi facă cîte o jucărie fiecare, să se joace la ei acasă cu ea, cît or pofti. America lui Trump nu mai este dispusă să plătească pentru jucăriile altora. Iar pentru ONU, America plăteşte partea leului! Opreşti fondurile, începe demolarea! A început, deja, cu retragerea SUA din marile instituţii ale organizaţiei, cea pentru sănătate, cea pentru cultură, cea pentru dezvoltare, cea pentru drepturile omului. Probabil, nu este departe nici ziua cînd America lui Trump va pune lacătul şi pe uşile clubului numit "Consiliul de Securitate". Oricum nu mai serveşte la nimic. Este pur şi simplu ridicol şi contraproductiv ca "Războaiele" mai marilor lumii, atunci cînd au chef şi interes să le facă, să se împiedice de ciotul instituţional vetust numit ONU, respectiv Consiliul de Securitate. Adio şi n-am cuvinte! Fosta-i lele cît ai fost! Mandatul asupra Palestinei? Păi, ăla le-a fost dat britanicilor de Liga Naţiunilor pe la 1922. Să venim la "cestiune", stimabililor! Astăzi suntem în anul 2025!!! Acum Palestina poate fi a cui poate să o ia. Dacă poate America lui Trump, o ia! Şi face cu ea ce vrea! Salbă de staţiuni balneare cu terenuri de golf, marca Trump, desigur!!!

În interior, ca să se prăbuşească totul, dinamita trebuia pusă în punctele critice, pe pilonii de rezistenţă: instituţiile de securitate (FBI, CIA, Armata, în prima linie), Justiţia şi Educaţia. Lucrările au început pe un front larg, încă din prima săptămînă a Administraţiei Trump! Şi, este mai mult ca sigur, nu se vor opri o bună bucată de vreme. Urmează Presa, Administraţiile locale, Curtea Constituţională, Constituţia şi Capitoliul. "Marea Reformă" va mătura totul în cale şi pe toţi cei care ar visa numai să se opună "revoluţiei" anunţate şi declanşate de Trump. În fapt, doar un larg şantier al demolărilor.

Exact ca în piesa lui Shakespeare, nu mai este timp pentru vreo construcţie. Demolarea pînă la "rădăcină" a tuturor pieselor din joc epuizează toate resursele personajelor şi ale societăţii în care trăiesc. Un singur sfîrşit mai rămîne posibil şi, altfel, predictibil: Fortinbras, inamicul, ocupă scena, fără luptă!