"Amonil" Slobozia dă semne de reîncepere a activităţii

Diana Dorobanţu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 august 2007

Producătorul de îngră­şăminte "Amonil" din Slobozia (simbol AMO la BVB) dă semne că ar putea să îşi reîn­ceapă activitatea, la următoarea AGOA, din 27 septembrie, urmând a fi prezentate şi aprobate soluţiile de funcţionare a companiei şi propunerile pentru programul de producţie. De asemenea, tot atunci va fi prezentat şi stadiul negocierilor cu furnizorul de gaz metan "Distrigaz Sud" Bucureşti.

"Amonil" şi-a sistat activitatea în toamna anului trecut, deoarece furnizorul de gaze naturale a oprit livrările pe fondul neplăţii facturilor restante. Producătorul de îngrăşăminte este chiar în litigiu cu "Distrigaz Sud" din cauza unor datorii de 11 milioane euro.

Pe ordinea de zi a AGOA din septembrie se află şi propunerea companiei "Ameropa" AG din Elveţia privind aprobarea Actului adiţional la contractul de ipotecă încheiat cu "Amonil", extinderea acestuia şi garantarea pentru cantitatea de îngrăşăminte chimice plătite în avans. La AGA din 2 aprilie, societatea din Slobozia a specificat că "Ameropa" s-a arătat interesată să încheie un contract de procesare a gazului metan şi este de acord să negocieze cu "Distrigaz Sud" preluarea şi soluţionarea datoriilor "Amonil" către aceasta.

Tot în septembrie, acţionarii "Amonil" vor discuta cele două contracte pe termen lung încheiate de societate cu firmele "Ameropa" şi "Transammonia" Inc. din SUA, privind exportul de îngrăşăminte chimice. Acţionarii trebuie să îşi exprime opinia şi în legătură cu poziţia "Amonil" faţă de activitatea şi posibilitatea de dezvoltare a două societăţi la care deţine participaţii. Acestea sunt "Amochim", unde AMO are 21,6% din titluri, şi "Energochim", unde deţine 48% din capitalul social.

Un alt punct pe ordinea de zi a AGOA este revocarea Consiliului de Administraţie şi alegerea unui nou Consiliu format din cinci membri. Pentru aceste poziţii au fost propuse următoarele persoane: Gheorghe Anastasoai, Ioan Hanaru, Cristian Spulber, Florin Gherghişan, Virgil Udriştoiu, Dumitru Bădilă şi Gabriela Vlăsceanu.

Pentru identificarea acţionarilor asupra cărora se răsfrâng hotărârile AGOA a fost propusă data de 19 octombrie.

"Amonil" dispune de un capital social de 111,26 milioane lei, împărţit în titluri cu valoarea nominală de 0,1 lei. Printre acţionari se numără: "Eurotrading Chemicals" SRL (28,16% din capitalul emitentului) şi "Zalois" Ltd. din Belize (24,99%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb