Amsterdam doreşte interzicerea navelor de croazieră în centrul oraşului

D.R.
Internaţional / 21 iulie 2023

Amsterdam doreşte interzicerea navelor de croazieră în centrul oraşului

Edilii din Amsterdam au făcut astăzi primul pas spre interzicerea accesului navelor de croazieră în centrul oraşului, măsura face parte dintr-un plan mai amplu destinat reducerii turismului de masă şi poluării, transmite Agepres.

După ce vor fi implementate, măsurile adoptate astăzi de Consiliul Local, vor aduce Amsterdam într-o poziţie similară cu cea a altor renumite oraşe europene, inclusiv Barcelona, Dubrovnik şi Veneţia, care au restricţionat deja numărul navelor de croazieră sau au de gând să facă acest lucru.

Consiliul Local din Amsterdam a aprobat joi o interdicţie care vizează accesul navelor de croazieră la terminalul amplasat în zona centrală a oraşului.

"Motivul constă în reducerea numărului de turişti, dar şi pentru protejarea mediului", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Local, Wouter Moll.

Urmează acum ca executivul din Amsterdam să pună la punct detaliile şi, în plus, nu este clar când anume va începe să fie implementată măsura, a spus Dick de Graaff, director la terminalul de pasageri din Amsterdam. Acesta a estimat că în 2023 terminalul ar urma să fie folosit de 114 nave de croazieră, ceea ce ar însemna un număr total de aproape 300.000 de pasageri.

"Am luat act de solicitarea Consiliului că nu văd un loc pentru navele de croazieră în viitorul oraşului la locaţia actuală. Cu siguranţă nu există o nevoie urgentă să interzicem navele, cu atât mai puţin să închidem terminalul", a spus Dick de Graaff.

În ultima perioadă, edilii din Amsterdam încearcă să limiteze numărul de turişti, care se ridică la câteva milioane în fiecare an, în special prin descurajarea turismului în scopuri sexuale sau pentru consumul de droguri în faimosul cartier roşu.

Peter van Zaanen, unul din locuitorii Amsterdamului, crede că o interzicere a navelor de croazieră este inevitabilă la un moment dat.

"Suntem supra-aglomeraţi de turişti şi ăsta nu este un lucru pe care ţi l-ai dori în oraşul în care trăieşti", a spus Peter van Zaanen.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb