Persoanele juridice nerezidente care nu au pe teritoriul României un sediu permanent şi care, potrivit prevederilor Codului fiscal au obligaţia de a plăti impozit pe profit în România, vor depune formularul 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit" pentru veniturile realizate în anul 2016, până la data de 25 martie 2017, la Administraţia fiscală pentru contribuabili nerezidenţi, din cadrul Direcţiei generale regionale a finanţelor publice Bucureşti, precizează un comunicat de presă al ANAF remis Redacţiei.
Potrivit comunicatului, prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 581/2017 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3775/2015 pentru aprobarea unor competenţe speciale ale organului fiscal central, publicat în Monitorul Oficial nr. 105/07.02.2017, a fost acordată Administraţiei fiscale pentru contribuabili nerezidenţi din cadrul Direcţiei generale regionale a finanţelor publice Bucureşti, competenţa de administrare a obligaţiilor fiscale datorate de următoarea categorie de contribuabili: persoane juridice nerezidente, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent şi care obţin venituri din transferul proprietăţilor imobiliare situate în România, inclusiv din închirierea sau cedarea folosinţei proprietăţii sau a oricăror drepturi legate de această proprietate imobiliară, vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română, exploatarea resurselor naturale situate în România, inclusiv vânzarea-cesionarea oricărui drept aferent acestor resurse naturale.
De asemenea, ANAF are competenţa de administrare a obligaţiilor fiscale datorate de persoane juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European care obţin din România venituri din dobânzi şi care optează pentru regularizarea impozitului plătit, persoane juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri şi care realizează venituri din România din activităţi artistice sau sportive, şi care optează pentru regularizarea impozitului plătit.