ANALIŞTII AMERICANI: "Volatilitatea va continua la Wall Street şi săptămâna aceasta"

M.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 septembrie 2020

Marţi seara are loc prima dezbatere prezidenţială dintre Joe Biden şi Donald Trump BT Asset Management: "Revizuirile de estimări de profituri de la BVB stagnează în ultimele 3 luni, între -5% şi +0% pe următorii 3 ani"

Volatilitatea recentă din piaţa bursieră americană, cu suişiri şi coborâşuri abrupte la nivelul cotaţiilor, este probabil să continue şi săptămâna aceasta în condiţiile în care investitorii vor aştepta vineri publicarea raportului lunar privind piaţa muncii şi vor urmări cu atenţie prima dezbatere prezidenţială dintre Joe Biden şi Donald Trump, relatează CNBC. Aşteptările investitorilor pentru un nou pachet fiscal sunt, de asemenea, destul de scăzute în condiţiile tensionării climatului politic de la Washington pe fondul decesului judecătoarei Curţii Supreme Ruth Bader Gingsburg.

Acţiunile americane au fluctuat puternic în ultima săptămână, în ciuda faptului că direcţia a fost una destul de decisivă pe toată luna septembrie: indicele S&P 500 înregistra un minus lunar de 5,8% până la startul şedinţei bursiere de ieri, după atingerea unui nou maxim istoric în data de 2 septembrie. Unii economişti au început să retrogradeze estimările pentru creşterea economică din trimestrul al patrulea din acest an din cauza lipsei unui acord în Congres pe un nou pachet fiscal care să sprijine consumul.

"Ceea ce vedem acum este un septembrie tipic, dar dedesubt este posibil să avem o rotaţie dinspre acţiunile mari de tehnologie către un număr mai mare de acţiuni", spune Don Townswick, director de strategie pe divizia acţiuni la Conning, citat de CNBC. El se aşteaptă ca acţiunile de tehnologie să rămână în topul sectoarelor favorite după finalizarea rotaţiei şi mai spune că tonul pieţei ar putea să se schimbe în octombrie dacă rezultatele financiare ale companiilor listate sunt bune, iar perspectivele oferite de firme sunt pozitive.

În ceea ce priveşte mult-aşteptatul raport privind evoluţia pieţei muncii pe luna septembrie, ultimul raport lunar înainte de alegerile americane, analiştii se aşteaptă la continuarea puternică a noilor angajări însă evoluţia este privită drept o temperare: +920.000 de locuri de muncă, în scădere de la +1.37 milioane în august. Raportul ce va fi publicat vineri este aşteptat să arate că rata şomajului a scăzut la 8,2% de la 8,4%. De menţionat că analiştii JP Morgan au redus recent estimarea pentru creşterea economiei americane din T4 2020 de la 3,5% la 2,5%.

La rândul său, Michael Schumacher, director de strategie dobânzi la Wells Fargo, a precizat pentru CNBC că dezbaterea prezidenţială din această săptămână ar putea avea mai mult potenţial să influenţeze piaţa bursieră decât raportul privind piaţa muncii. Dezbaterea va avea loc marţi seară, iar analistul spune că dacă Trump este privit drept posibil câştigător al dezbaterii, iar şansele sale de realegere cresc cu câteva puncte ar putea să existe o rotaţie din pieţele de obligaţiuni în acţiuni şi deci un upside pentru activele de risc. O victorie Biden în dezbatere ar putea fi negativă pentru acţiunile americane.

Rebalansarea portofoliilor la finalul lunii şi trimestrului ar urma să contribuie la volatilitatea din această săptămână, a mai spus analistul Wells Fargo, care consideră însă că vânzările din ultimele săptămâni au mai redus din presiunea aferentă nevoii de realiniere a portofoliilor.

Un alt posibil factor cu impact asupra pieţelor ar putea să fie conflictul politic pentru numirea unui nou judecător la Curtea Supremă a Statelor Unite. Preşedintele american Donald Trump şi republicanii săi şi-au făcut deja cunoscute intenţiile după decesul judecătoarei Ruth Bader Gingsburg, un simbol al progresismului şi al luptei pentru drepturile omului. Trump a nominalizat-o sâmbătă pe judecătoarea Amy Coney Barret pentru a-i lua locul lui Ginsburg în eventualitatea în care alegerile prezidenţiale vor fi contestate şi decizia pe cine câştigă alegerile ajunge la Curtea Supremă de justiţie din Statele Unite, cum a fost cazul în cursa electorală din 2000 dintre George W. Bush şi Al Gore. Mandatul la Curtea Supremă a SUA este pe viaţă.

Despre Amy Coney Barret presa americană democrată scrie că este favorita grupurilor religioase din SUA, ceea ce va "împinge şi mai mult Curtea Supremă la dreapta", iar unii dintre votanţii democraţi citaţi acuză că intenţia republicanilor este interzicerea avortului şi întoarcerea deciziei în cazul Roe vs. Wade (care a legalizat avortul în SUA). În ceea ce priveşte aleşii democraţi, aceştia sunt revoltaţi deoarece în 2016, după moartea judecătorului Curţii Supreme Antonin Scalia, Senatul controlat de republicani a blocat alegerea candidatului propus de Barack Obama pe motiv că este an electoral şi prin urmare nominalizarea unui judecător la Curtea Supremă trebuie făcută de viitorul preşedinte.

Analiştii notează că evoluţia negativă din luna septembrie nu este una neobişnuită, deoarece, din punct de vedere istoric, septembrie este cea mai slabă lună din an pentru pieţele de acţiuni.

Townswick de la Conning mai punctează că 70% dintre companiile ce compun indicele S&P 500 şi-au lăsat prognozele de venituri neschimbate sau şi le-au revizuit în creştere după raportările financiare pe trimestrul doi, în timp ce 30% şi le-au revizuit în scădere. Raportări financiare bune pe trimestrul al treilea ar duce la mai multe prognoze în creştere, lucru care ar susţine piaţa.

Alţi strategi bursieri citaţi de CNBC afirmă însă că S&P 500 ar putea scădea până la nivelul mediei mobile simple care a fost vineri de 3.107 puncte, nivel care ar urma însă să acţioneze ca suport.

Pe lângă raportul privind piaţa muncii, în această săptămână va fi publicat şi indicatorul ISM pentru sectorul manufacturier american precum şi date privind consumul şi venitul personal.

În privinţa raportului privind piaţa muncii analiştii notează că scăderea cererilor iniţială săptămânale de şomaj reflectă o evoluţie pozitivă pentru piaţa muncii americană. Media pe ultima lună a cererilor iniţiale este de 900.000, un nivel în continuare relativ ridicat comparativ cu media săptămânală pe întreg anul 2009 din Marea Recesiune - 600.000. Economia americană a pierdut în acest an în medie 1,2 milioane job-uri/lună faţă de o medie de 3 ori mai redusă în 2009 (-400.000/lună). Parametrii actuali din piaţa forţei de muncă pot fi factori de risc subestimaţi care pot inhiba redresarea economică, mai arată însă analiştii.

La rândul lor, specialiştii BT Asset Management evidenţiază perioada de moderată aversiune la risc (risk-off) pe indicii majori din ultima perioadă - în Europa Stoxx 600 marchează o scădere de 5% faţă de top-urile din ultima lună. Aceştia mai subliniază că perioadele favorabile post-alegeri vin în special dacă câştigători sunt democraţii.

"Perioadele istorice de 6 luni (analiză 1928-2016; final octombrie vs. aprilie) înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA sunt în general cu tendinţe pozitive pentru acţiuni (S&P +7,6% în medie dacă perioada se dovedeşte a fi favorabilă, frecvenţă de 78% pentru perioade favorabile; S&P +11% actual faţă de final aprilie anul curent). Perioadele istorice de 12 luni după alegeri evidenţiază un return mediu de +7%, dar cu o frecvenţă de doar 57% de apariţie a unor perioade favorabile, iar acest return mediu pozitiv vine practic din alegeri caştigate de un candidat Democrat (return mediu +13,1% S&P 12 luni post-alegeri cu vot pe Democraţi vs. return mediu -0,2% cu vot pe Republicani). S&P a fost negativ pe acest orizont de 12 luni în 64% din alegerile caştigate de Republicani, şi doar în 25% din cele adjudecate de Democraţi", arată explică analiştii BTAM.

Aceştia adaugă că în ciuda evaluărilor ridicate încă există loc de creşteri pentru cotaţiile bursiere.

"S&P este evaluat curent la un P/E de 25x, în cele mai scumpe 92% cazuri istorice pe ultimii 50 ani, respectiv practic la media evaluărilor din 2000 şi 2008 (în pre-bear markets). Într-o abordare forward, cu estimările de profituri pentru 2020/22, evaluarea este în percentilele 88%-96% (istoric 30 ani), ceea ce poate lăsa încă teoretic loc de creşteri până la niveluri mai extreme. STOXX este evaluat curent la un P/E de 38x, în cele mai scumpe 87% cazuri istorice pe ultimii 20 ani, iar forward evaluarea este una mai ridicată, în percentilele 90%-99%. Relativ problematic pentru acţiunile europene este trendul de stagnare al estimărilor de profituri pentru 2021/22 (-1% în ultimele 3 luni) comparativ cu acţiunile din SUA (+3% pe revizuiri estimări în ultimele 3 luni). Băncile europene scad în ultima lună cu -14%, afectate recent (împreună cu băncile americane, etc.) şi de noi scandaluri privind spălarea banilor. Indicele STOXX Banks este doar la 5% distanţă de minimele istorice atinse la crearea indicelui în 1987, şi sunt evaluate în medie la P/E's forward în percentilele istorice de jos 10%-30%, respectiv la P/Tangible Book de 0,46x - discount semnificativ faţă de capitalul băncilor", notează analiştii.

De notat că şi bursa locală a fost influenţată de volatilitatea externă în ultima perioadă, BVB corelându-se cu scăderile din afară - asta şi în contextul trecerii la statutul de piaţă emergentă secundară.

"Perioadă negativă la Bucureşti (în ultima săptămână), cu 80% din componenţii din BET-XT corectându-se. Indicele BET este evaluat curent la un P/E de 9,5x, în cele mai ieftine 40% cazuri istorice pe ultimii 15 ani, iar forward 2020/22 evaluarea este una ceva mai ridicată, în percentilele 71%-89%. Revizuirile de estimări de profituri stagnează în ultimele 3 luni, între -5% şi +0% pe următorii 3 ani. Romgaz, Nuclearelectrica, Digi, Purcari sau Petrom au evaluări P/E forward relativ mai jos faţă de indicele BET", conchid specialiştii BT Asset Management.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb