Piaţa auto din România s-a revigorat constant în ultimii cinci ani, iar ultima analiză realizată de platforma online Autovit.ro, pe baza informaţiilor furnizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, arată din nou cifre record pentru prima jumătate a acestui an, se arată într-un comunicat remis redacţiei noastre.
În ultimele 6 luni s-au realizat peste 600.000 de tranzacţii cu maşini, la fel ca în vremurile bune de dinaintea crizei economice. Spre deosebire de acea perioadă, când piaţa maşinilor noi genera valorile cele mai mari, în prezent reînmatriculările (tranzacţiile cu maşini second-hand pe plan intern) stau cel mai bine.
Piaţa maşinilor noi a crescut cu 19% şi a ajuns la cel mai bun nivel din ultimii 11 ani. Ianuarie şi iunie au fost cele mai bune luni, cu 14.000 de unităţi, iar aprilie a fost cea mai slabă lună, cu sub 9.000 de maşini. Iunie a fost a treia cea mai bună lună din ultimii 10 ani, precizează sursa citată.
Importurile de maşini second-hand au înregistrat o scădere de 7%, dar totalul de 217.000 de unităţi tranzacţionate este consistent şi a mai fost depăşit doar în 2017 şi 2018. Cel mai slab prim semestru pentru piaţa second-hand a fost în 2011, cu sub 45.000 de maşini.
Conform estimărilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, piaţa maşinilor second-hand din import poate atinge 400.000 de unităţi chiar şi dacă al doilea semestru va fi sensibil mai slab decât primul. Este foarte posibil ca şi reînmatriculările să aibă cel mai bun an din istoria lor, cu peste 550.000 de unităţi.
Pe platforma Autovit.ro se găsesc, în orice moment, peste 30.000 de anunţuri pentru autoturisme, dintre care 27% sunt pe segmentul de preţ 5.000-10.000 euro şi 60 de maşini full-electrice de la peste zece mărci auto.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Un om onest în data de 30.07.2019, 21:41)
Mașini mai multe.
Drumuri?