ANALIZĂ EULER HERMES Deblocarea surplusului de economii - răspuns la criza COVID-19

S.B.
Companii / 28 aprilie 2020

Deblocarea surplusului de economii - răspuns la criza COVID-19

Deblocarea surplusului de economii este unul dintre răspunsurile la criza declanşată de pandemia de coronavirus, arată o analiză a companiei Euler Hermes. În analiza făcută de companie se estimează că în Europa, ratele de economisire ale gospodăriilor ar putea creşte cu până la 20 de puncte procentuale, ajungând la o medie de 36% în trimestrul 2 al anului 2020. Aceasta înseamnă economii suplimentare de 1,3 trillioane euro sau de 10% din PIB.

Potrivit analizei, economiile totale ar putea atinge un nivel record de 2,3 trilioane euro. Compania aminteşte că în anul 2009, economiile din cele 28 de state membre ale UE au crescut cu 100 miliarde de euro, ajungând la un total de 1,1 trilioane euro economii (anualizate) observate la momentul cel mai acut al crizei.

"Restricţiile cauzate de virusul Covid-19 au făcut consumul în multe domenii - de la mâncatul în oraş la călătorii - practic imposibil. Consumul privat va scădea puternic, pierzândîn timpul restricţiilor în medie 35% din nivelul normal. În plus, estimăm că 40 % din populaţia activă va fi plasată în şomaj tehnic, ceea ce îi va proteja parţial veniturile, dar va duce la o pierdere de 20% până la 40% din veniturile disponibile; astfel, venitul total al gospodăriilor ar putea să scadă cu 8% până la 16%. În general, rata economiilor va creşte cu +5 puncte procentuale la o scădere a venitului total al gospodăriilor cu 5 % şi la o cădere a consumului privat cu 10 %.", se arată în comunicatul companiei.

Acestia spun că în timpul procesului de relaxare progresivă a restricţiilor, economiile preventive ar putea deveni o problemă: ratele de economisire sunt estimate să rămână cu +6 puncte procentuale peste nivelurile anterioare crizei,respectiv la 21% la sfârşitul anului 2020. Astfel, nivelul ar fi de aproximativ 400 miliarde de euro, adică 3% din PIB.

Compania a mai adaugat că: "În vremuri instabile, gospodăriile devin mai reticente la a-şi asuma riscuri şi se pot îndepărta de consum sau de investiţii.Aceste economisiri preventive influenţează activitatea economică, menţinând-o sub potenţial.Surplusul de economii sau economiile preventive tind să nu fie utilizate în scop de capitalizare pe termen lung, regăsindu-se în depozite bancare. Probabil băncile vor înăspri condiţiile de creditare şi vor fi reticente în acordarea de împrumuturi noi în perioade de criză. În timpul procesului de relaxare a restricţiilor, estimăm că tot consumul privat va rămâne cu 10% până la 15% sub nivelurile anterioare blocajului, deoarece ne aşteptăm ca, în medie, o treime din angajaţii aflaţi în şomaj tehnic ar putea să îşi piardă locurile de muncă.".

Analiştii din cadrul companiei Euler Hermes susţin că până ce nu va fi descoperit un vaccin împotriva COVID-19, ţările vor rămâne vulnerabile la apariţia de noi focare ale pandemiei, ceea ce ar duce la repetarea fazelor de blocare şi de repornire a economiei. Reacţia evidentă a gospodăriilor va fi creşterea economiilor, în special în ţările care au un nivel ridicat al datoriei gospodăriilor şi în ţările cu nivel ridicat de creştere a ratei şomajului.

Conform analizei, Factorii de decizie ar trebui să se concentreze pe politici care să permită deblocarea economiilor. Încrederea în primul rând: testele, măştile, protocoalele sanitare, tratamentele şi vaccinurile vor contribui la crearea unui mediu favorabil pentru relansarea consumului:

Programe specifice şi complementare sistemelor existente. Sistemele de şomaj tehnic şi de garanţii publice, foarte eficiente în perioada de criză, pot genera economisiri preventive din teama pierderii locului de muncă şi din înăsprirea condiţiilor de creditare. Evitarea efectelor excepţionale şi a celor ireversibile ar putea ajuta finanţarea unor investiţii publice specifice (ecologice, digitale, de cercetare şi dezvoltare) cu multiplicatori ridicaţi - inclusiv reducerea impozitelor pe profit şi pe forţa de muncă, în loc să se impoziteze consumul sau transferurile.

Protecţie socială adaptată. Este foarte important ca populaţia să-şi înfrângă temerile legate de investirea surplusului de economii, de exemplu pentru perioada târzie a vieţii. Cheia succesului sunt produsele adecvate - care combină siguranţa, flexibilitatea şi performanţa pe termen lung - precum şi mai multe investiţii în educaţia financiară, uşurinţa accesului la servicii de gestionare a averii şi sprijin pentru persoanele cu venituri mici şi medii, pentru a evita greşelile din 2009.

Fluiditatea structurală. Multiplicatorii fiscali şi înclinaţia către consum depind de dimensiunea relativă a pieţei interne a unei ţări, de flexibilitatea salariilor, de dimensiunea stabilizatorilor automaţi la nivel macroeconomic şi de nivelul datoriilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb