Analiştii Freedom24, platforma de tranzacţionare care conectează investitorii la bursele globale, au identificat cinci dintre cele mai populare acţiuni cu capitalizare redusă (small-cap) în care fondurile de investiţii au direcţionat resurse semnificative, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Trei dintre companiile analizate activează în sectorul IT, o industrie care continuă să atragă interesul investitorilor, în timp ce o altă companie este specializată în fintech, iar ultima oferă servicii pentru industria petrolului şi gazelor.
ProPetro Holding, furnizor de servicii de fracturare hidraulică, reprezintă 4,14% din portofoliile fondurilor de investiţii. În ultimele luni, expunerea pe această acţiune a fost consolidată, compania fiind considerată bine poziţionată pentru a beneficia de creşterea producţiei de gaze naturale. Analiştii consultaţi de MarketWatch au opinii mixte, patru dintre ei recomandând achiziţia acţiunilor ("buy"), iar alţi patru sugerând menţinerea acestora ("hold"). Preţul ţintă mediu estimat este de 11 dolari per acţiune, ceea ce ar putea reprezenta o creştere de 23% faţă de preţul actual.
Applied Digital, companie specializată în centre de date pentru AI, se află la egalitate cu ProPetro Holding în ceea ce priveşte ponderea în portofoliile fondurilor de investiţii, cu 4,14%. Achiziţia de către Nvidia a unor acţiuni ale companiei în al treilea trimestru din 2024 a contribuit la creşterea interesului pentru acest titlu. MarketWatch indică nouă recomandări de "buy" din partea analiştilor de pe Wall Street, fără nicio recomandare de "sell". Preţul mediu ţintă este de 12,44 dolari per acţiune, ceea ce sugerează un potenţial de creştere de 38%, conform comunicatului.
Vimeo, platforma de streaming şi hosting video, a atras 3,94% din alocările fondurilor de investiţii, însă rezultatele financiare din al patrulea trimestru au fost sub aşteptări, înregistrând un deficit de aproape 70% faţă de previziunile iniţiale. După un raliu semnificativ în noiembrie, acţiunile au scăzut cu peste 22%. Evoluţia companiei este monitorizată de patru analişti, dintre care doi recomandă "buy", iar ceilalţi doi sugerează "hold". Preţul mediu ţintă este de 8 dolari per acţiune, ceea ce indică o creştere potenţială de 50%.
Blend Labs, companie fintech care dezvoltă o platformă cloud pentru creditori, reprezintă 3,59% din portofoliile fondurilor de investiţii. Potrivit MarketWatch, majoritatea analiştilor sunt optimişti în privinţa evoluţiei companiei, cinci dintre aceştia recomandând "buy" şi doi "hold". Preţul mediu ţintă este de 5,45 dolari per acţiune, indicând o creştere posibilă de 53%.
Matterport, companie specializată în cartografiere 3D, deţine o pondere de 3,15% în portofoliile fondurilor de investiţii. Ponderea acesteia a crescut în ultimul trimestru, în contextul anunţului privind achiziţia sa de către CoStar Group, lider în analiza pieţei imobiliare. Tranzacţia nu a fost finalizată încă, iar analiştii de pe Wall Street monitorizează evoluţia companiei. MarketWatch indică două recomandări de "hold", iar preţul mediu ţintă este de 5,50 dolari per acţiune, ceea ce sugerează un potenţial de creştere de doar 2%, potrivit aceleiaşi surse.
"Companiile cu capitalizare redusă, aflate în plină expansiune, pot genera randamente semnificative pe termen lung, iar interesul manifestat de fondurile de investiţii confirmă acest potenţial. Investitorii români individuali au oportunitatea de a-şi diversifica portofoliul şi de a valorifica tendinţele emergente din domenii dinamice precum IT, fintech şi energie", explică Maxim Manturov, Head of Investment Research la Freedom24.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 17.03.2025, 11:39)
niște gărgării
yieldul va fi pe MOEX