ANALIZĂ NOBLE SECURITIES: Cotaţia aurul a crescut cu 544% din septembrie 2001 şi până anul trecut

F. A.
Comunicate de presă / 25 iunie 2013

În luna septembrie 2001, cotaţia aurului a fost de circa 275 dolari/uncie, urmând ca în aceeaşi lună a anului trecut cotaţia să ajungă la peste 1.770 dolari/uncie, creşterea înregistrată fiind de 544%, se arată într-o analiză realizată de casa de brokeraj Noble Securities.

"Aurul a fost considerat de către investitori în special un activ de refugiu, cu rol de protecţie împotriva inflaţiei, mai ales până în 2011. Măsurile luate pe parcursul ultimilor ani de băncile centrale pentru a impulsiona atât relansarea economică, cât şi reducerea şomajului au condus la creşterea aşteptărilor de inflaţie, ceea ce a sporit interesul pentru aur", a arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

În acest interval de timp, au fost perioade în care preţul aurului a marcat corecţii, cum a fost o bună parte din anul 2008 sau prima parte a anului trecut, investitorii pe termen lung, respectiv de peste un an, având de câştigat, potrivit analizei.

"Aurul a scăzut însă destul de consistent în ultimele trei luni ale anului trecut; apoi, pe parcursul lui 2013, preţul său a marcat o adevărată prăbuşire, respectiv de la 1.672,2 dolari/uncie la începutul acestui an, la 1.294 dolari/uncie la sfârşitul săptămânii trecute, înregistrând astfel o scădere de circa 22,6% în acest an", subliniază analiştii Noble Securities apreciind, de asemenea, că: "declaraţiile preşedintelui Fed, Ben Bernanke privind posibilitatea reducerii stimulentelor monetare la finalul anului curent şi apoi eliminarea lor în 2014 au constituit < lovitura de graţie > pentru metalul preţios: investitorii nu mai au nevoie să achiziţioneze aur pentru protejarea capitalului, probabilitatea unei inflaţii mari în următorii ani scăzând semnificativ".

Preţul aurului a căzut săptămâna trecută sub nivelul de 1.300 dolari/uncie, atingând minimul din septembrie 2010 şi până în prezent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb