ANALIZĂ NOBLE SECURITIES: Piaţa metalelor preţioase ne va oferi surprize în acest an

F.A.
Internaţional / 14 martie 2013

Paladiul a fost metalul preţios "vedetă" a începutului de an, preţul său marcând o creştere de circa 9% de la începutul lui 2013 şi până în prezent (14 martie, ora 12.00), arată o analiză realizată de Noble Securities.

Platina a înregistrat, în aceeaşi perioadă de timp, o creştere de circa 3%, în timp ce preţurile aurului şi argintului au scăzut cu aproximativ 5%, respectiv 4,5%.

Aflat pe un trend ascendent, paladiul a ajuns săptămâna trecută la un nivel de preţ neatins din septembrie 2011, conform analizei.

Victor Safta, Director General Noble Securities - sucursala România, a declarat: "Cererea de paladiu este în creştere în domeniul catalizatorilor auto; de altfel, peste 60% din cererea mondială de paladiu provine din acest sector de profil, pe locul următor aflându-se electronicele. Cererea totală de paladiu va rămâne, cel mai probabil, neacoperită în acest an de producţia de profil; Rusia este cel mai mare producător de paladiu, dar se pare că rezervele sale sunt în scădere, iar producţia din Africa de Sud- al doilea mare producător din domeniu- a cunoscut în ultimele luni întreruperi cauzate de conflicte de muncă. Acest context general şi raport cerere-ofertă au susţinut creşterea preţului paladiului".

Producţia de platină are probleme, la rândul său, ca urmare a reducerii livrărilor din Africa de Sud, cel mai mare producător de platină din lume. O mare parte a cererii de platină provine din industria catalizatorilor auto şi din producţia de bijuterii, mai menţionează analiza realizată de Noble Securities.

"Sectoare industriale importante pentru cererea de paladiu şi, respectiv, platină, vor cunoaşte creşteri odată cu redresarea economică aşteptată să aibă loc mai ales începând cu anul 2014, aşa încât, dacă producţia acestor metale preţioase va înregistra dificultăţi în continuare, este de aşteptat ca preţurile lor să se menţină pe paliere ridicate", a precizat Victor Safta.

Analiştii Noble Securities au apreciat că aurul, considerat de investitori drept un activ de refugiu, cu rol de protecţie împotriva inflaţiei, s-a dovedit a fi o investiţie bună pe termen lung: după 12 ani de creştere însă, în prima parte a anului 2013 preţul aurului a scăzut. "Din octombrie 2012, preţul aurului a continuat să scadă, dar cred că este prematur să estimăm încotro se va îndrepta acesta în perioada următoare; rezultatele recente ale economiei SUA, deşi încurajatoare, nu duc în mod clar la concluzia că toate stimulentele vor fi eliminate în curând şi, în plus, rezultatele bune din SUA încă sunt contrabalansate de criza din UE", a arătat Victor Safta.

Conform analizei, argintul a înregistrat o apreciere consistentă anul trecut, dovedindu-se a fi în 2012 o investiţie mai bună decât aurul: "Evoluţia argintului are la bază unele elemente fundamentale comune cu aurul, iar preţul mai mic face argintul mai atrăgător pentru mulţi investitori. În anul curent însă, preţul argintului a replicat traiectoria aurului, înregistrând o scădere de la începutul lui 2013 şi până în prezent".

Victor Safta a concluzionat în finalul analizei faptul că: "Piaţa metalelor preţioase în ansamblul său ne va oferi surprize în acest an, va fi foarte volatilă, iar mişcările pot fi destul de bruşte de la o zi la alta. Ca urmare a volatilităţii destul de mari din piaţă, instrumentele financiare bazate pe metalele preţioase pot aduce câştiguri consistente investitorilor experimentaţi, în timp ce, desigur, ceilalţi trebuie să fie cu atât mai prudenţi".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb