ANAT: Votul din Camera Deputaţilor pe Legea voucherelor de vacanţă susţine turismul intern

Elena Deacu
Companii #Turism / 4 iunie 2015

Voucherele de vacanţă aduc 400 de milioane de euro în turismul românesc

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) salută votul dat în Camera Deputaţilor, cameră decizională, pentru Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii voucherelor de vacanţă şi apreciază că aplicarea acesteia, încă din această vară, va aduce în industria turismului un plus de 400 de milioane de euro anual.

Potrivit legii, salariaţii pot primi vouchere de vacanţă cu o valoare de până la şase salarii minime brute, pe care le vor folosi pentru vacanţe în Romania. Toate primele de vacanţă care se vor acorda în sistemul de stat, începând cu 1 ianuarie 2016, vor fi numai sub formă de vouchere de vacanţă. Impozitarea acestora este similară celei tichetelor de masă, cu mult mai avantajoasă pentru angajator faţă de impozitarea pe salarii, ceea ce va determina angajatorii să ofere salariaţilor vouchere de vacanţă şi va aduce substanţiale economii companiilor de stat care acordă prime de vacanţă. Salariaţii vor putea alege în mod liber agenţiile de turism şi unităţile hoteliere de la care să cumpere servicii turistice cu vouchere de vacanţă.

Acestea se vor emite atât în format hârtie, cât şi în format electronic de către unităţi specializate şi de către unităţi bancare.

"Deputaţii au înţeles că trebuie să susţină angajatorii cu capital de stat şi capital privat să dea românilor posibilitatea de a petrece vacanţe de refacere în staţiuni şi regiuni turistice româneşti, în vederea creşterii stării de sănătate a populaţiei din România, dar şi pentru susţinerea industriei turismului românesc în condiţii de fiscalizare completă. Este o lege din care nimeni nu pierde, toată lumea câştigă: salariaţi, angajatori, industria turismului şi ţara, în general. Apreciem în mod deosebit susţinerea Guvernului pentru această lege!", declară Lucia Nora Morariu, prim-vicepreşedinte ANAT.

"ANAT a militat timp de 11 ani pentru introducerea voucherelor de vacaţă, cu contribuţia directă, atât tehnică cât şi mediatică, a celor care au ocupat succesiv funcţia de preşedinte al asociaţiei noastre. Mă alătur şi eu cu convingere preşedintilor care au susţinut această lege şi doresc să subliniez că acest succes nu s-ar fi obţinut dacă colegii hotelieri din FPTR nu ne-ar fi susţinut cu tărie", declară Aurelian Marin, preşedinte ANAT.

După votul din Camera Deputaţilor, Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii voucherelor de vacanţă urmează să fie promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb