Anatomia unei campanii negative

Campaniile electorale din România - mai ales cele pentru alegerile prezidenţiale la sfârşitul unui ciclu prezidenţial, cum a fost cazul în 2004 şi 2014 şi se întâmplă şi acum - au devenit campanii preponderent negative. Cu atât mai mult anul acesta când există un grup de cel puţin şase-şapte candidaţi (Marcel Ciolacu, Mircea Geoană, Elena Lasconi, Diana Şoşoacă, George Simion, Nicolae Ciucă şi eventual Cristian Diaconescu) care au oarecari şanse să ajungă în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Dar după răspândirea deliberată a informaţiilor negative privind câţiva competitori cunoscuţi, din cei şase-şapte doar unul singur pare în acest moment să fie sigur că se va califica în al doilea tur al alegerile prezidenţiale: Marcel Ciolacu. Primul atacat a fost Nicolae Ciucă, încă din mai 2024 în trei etape - panotajul "Un soldat în slujba ţării", cartea "În slujba ţării" şi participarea la incidentele armate de la Nasiria din 2004, în paralel fiind atacat şi preşedintele Klaus Iohannis pentru a împiedeca transferul de popularitate de la preşedintele în funcţie la candidatul său favorit, apoi a venit rândul lui Mircea Geoană, favorit până atunci al sondajelor - scandalul finanţării campaniei aflat încă în faza afacerilor lui Rareş Mănescu - şi un început de atac împotriva Elenei Lasconi. Pentru moment, candidaţii extremişti au fost scutiţi de astfel de scandaluri.

Răspândirea deliberată a unor informaţii negative nu presupune neapărat folosirea unor informaţii false, ci doar concertarea atacului în anumite perioade ale campanei. În cazul lui Mircea Geoană, "surpriza din octombrie" a venit într-un moment cheie şi este posibil să-l destabilizeze. În politica americană termenul "surpriza din octombrie" desemnează o informaţie care poate influenţa rezultatul viitoarelor alegeri din noiembrie (în special unul pentru preşedinţie), fie că aceste informaţii au fost planificate în mod deliberat, fie că au apărut spontan. Dar, oricum ar fi apărut, surpriza din octombrie schimbă radical poziţia candidaţilor în alegeri. Iar la noi, în cazul lui Mircea Geoană s-ar putea să fie aşa.

Campaniile negative au ca scop înrăutăţirea imaginii publice a unor candidaţi prin promovarea unor informaţii care le afectează acestora reputaţia. Pentru că negativitatea unei campanii este mereu relativă, intensitatea campanei devine esenţială. Iar temele cel mai des folosite - pentru că aici, ca şi în cazul teoriilor conspiraţiei, nu se inovează - includ portretizarea unui candidat ca fie corupt, fie un pericol pentru naţiune. În egală măsură poate fi folosită şi acuzaţia că adversarul este implicat în derularea unei campanii negative. Iar în cazul lui Mircea Geoană toate aceste teme au fost deja folosite.

Justificarea campaniilor electorale negative porneşte de la ideea că publicul trebuie să fie corect informat în legătură cu toate problemele candidaţilor pentru care ar putea vota astfel încât să voteze în deplină cunoştinţă de cauză. Dar, de fapt, campaniile negative nu sunt atât de morale: ele nu vizează întreg publicul, ci doar zona electorilor indecişi, dar susceptibili să voteze cu adversarul.