Anchetă în Parlament privind preţurile din energie

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Politică / 28 septembrie 2021

Virgil Popescu

Virgil Popescu

Virgil Popescu: "Trebuie să vedem ce facem şi după această iarnă, pentru că preţul energiei electrice se va resimţi şi după aceea" Ministrul Energiei: "Rusia face un joc politic cu preţurile gazelor pentru operaţionalizarea Nord Stream 2; de acolo vine preţul crescut al gazelor"

Problema creşterii preţurilor din energie a fost dezbătută ferm în Comisia parlamentară de anchetă din Parlament, ministrul Energiei Virgil Popescu fiind primul "anchetat". Parlamentarii opoziţiei, în special cei de la PSD, au încercat să instrumenteze discuţia în scop politic, în timp ce ministrul Energiei a atacat, la rândul său, guvernele anterioare PSD, spunând, spre exemplu, despre OUG 114/2018, care "a fost dată de guvernul Dragnea", că a blocat investiţiile în sectorul energetic.

Ministrul Energiei a afirmat că trebuie găsite cele mai bune soluţii, inclusiv împreună cu mediul de afaceri, pentru ajutorarea consumatorilor casnici şi IMM-urilor, pentru a trece această iarnă. "Trebuie să vedem ce facem şi după această iarnă, pentru că preţul energiei electrice se va resimţi şi după această iarnă", a spus Virgil Popescu.

Oficialul a prezentat cauzele creşterii preţurilor şi câteva soluţii pe termen scurt, dar a vorbit mai mult despre soluţiile pe termen lung şi instrumentele prin care se doreşte să se facă investiţiile în domeniul producerii de energie electrică şi extracţie de gaze care să reducă preţurile la energie. Cu privire la preţurile din sectorul gazelor naturale, Popescu a spus că Rusia face un joc pe piaţă pentru a pregăti operaţionalizarea conductei de gaze către Germania Nord Stream 2.

Ministrul a mai spus că termocentrala de la Mintia a fost închisă pentru că produce ineficient, la un cost foarte mare, că termocentrala nu are autorizaţie de mediu şi că acolo se vor instala peste 800 de MW noi. Cu privire la Fondul de modernizare pentru investiţii în energie, Popescu a spus că acesta va fi operaţionalizat până la finalul acestui an. Despre CE Oltenia, ministrul a arătat că pe Fondul de modernizare există investiţii de peste 700 de MW noi pe gaz.

Totodată, Popescu a spus că termocentrala nouă de la Iernut va fi finalizată anul viitor şi că la Iernut "a fost găsit un dezastru". Ministrul a acuzat vechea conducere a Romgaz că a ţinut în stare de nefuncţionare peste 20 de sonde de gaze care puteau pune în piaţă 130 de milioane de metri cubi anual, indicând o posibilă "înţelegere cu cineva". În legătură cu depozitele de gaze ale României, ministrul a spus că acestea sunt pline în proporţie de 75%. "România nu are o problemă cu stocurile de gaze", a spus oficialul guvernamental.

Guvernul va adopta, săptămâna aceasta, OUG pentru compensarea facturilor a 13 milioane de români

Popescu a declarat: "Cauzele care stau la baza acestor evoluţii, acestei volatilităţi a preţurilor din piaţa de energie electrică: săptămâna trecută am fost la Consiliul de miniştri ai energiei la Ljubljana, pe preşedinţia slovenă, am ridicat această problemă în întâlnirea miniştrilor energiei, am fost primul care a ridicat această problemă acolo, a fost preluată inclusiv de colegii greci şi probabil împreună o să redactăm o scrisoare comună către Comisia Europeană, şi am obţinut din partea Comisiei Europene - am încercat să ridicăm problema la nivelul Comisiei Europene, să încercăm să găsim un mecanism la nivel european de ajutor pentru populaţie şi IMM-uri - un răspuns pe care îl aşteptăm în aceste zile, începând cu un set de măsuri, de recomandări de măsuri care pot fi luate în aşa fel încât statele membre să nu încalce politica comună europeană, atât în privinţa pieţei cât şi a ajutoarelor de stat. De ce suntem în această situaţie pe piaţa de energie electrică: evident că în momentul în care întreaga Europă şi-a asumat reducerea emisiilor cu efect de seră cu 55% până în 2030, neutralitatea climatică în 2050, asta presupune o schimbare de paradigmă, o schimbare a întregului sistem energetic la nivel european şi implicit la nivelul României. Aţi observat în perioada aceasta a pandemiei, începând cu anul trecut şi anul acesta, faptul că preţul certificatului de CO2 a crescut de la 15-20-22 de euro ajungând acum la peste 60 de euro per certificat. Ce înseamnă acest lucru din punctul de vedere al energiei electrice? Că, practic, toată energia electrică care se produce pe baza combustibililor fosili, cărbunele implicit care este cel mai poluant, are în costul ei per MW, adăugat, aproape 1 certificat de CO2. Deci plecăm de la preţul de cost al producţiei plus certificatul de CO2. Trebuie să spunem ce se întâmplă şi pentru că există producători care nu emit CO2 - există producători din regenerabile, solar, vânt, hidro şi nuclear. Da, am spus tot timpul şi am spus-o şi în Slovenia şi contez şi pe sprijinul Parlamentului că decarbonarea fără energie nucleară nu se va putea face".

Virgil Popescu a mai notat că asta înseamnă că plecăm de la un decalaj faţă de anul trecut, de la preţul certificatului de CO2 care este crescut cu 40 de euro per MW, faţă de anul trecut. "Acesta este un prim efect asupra creşterii preţurilor", a spus Popescu. Acesta a afirmat că preţul gazelor naturale va scădea la jumătate pe orizontul de 12 luni.

Ministrul a adăugat: "În al doilea rând, am avut o iarnă în Europa suficient de lungă. Asta a presupus că depozitele de gaze ale statelor membre europene, nu România, s-au golit. Golindu-se, a fost până de curând o lipsă de stoc în depozitele europene de gaze. S-a suprapus evident cu conjunctura reducerii tranzitului de gaze prin Ucraina, creşterea accentuată a cererii de gaze după recuperarea economiei din pandemia de Covid şi mutarea a mai mult LNG şi gaze ruseşti către Asia. Este adevărat, Federaţia Rusă şi-a respectat contractele pe care le are cu Europa numai că nu a mai suplimentat, cum făcea în fiecare an, cantităţile (de gaze) pentru a putea asigura umplerea depozitelor din statele europene. Asta a pus o presiune pe preţ şi preţul gazului natural a ajuns acum acolo unde este în momentul de faţă, de 2-3 ori mai mult decât anul trecut. Este adevărat, anul trecut a fost la un minim istoric, era 6-7 euro/MW anul trecut. Apoi 14 (euro/MW ) şi acum vorbim de sume foarte mari. Uitându-mă în schimb pe piaţa futures a bursei de la Viena, la Baumgarten, observăm că pentru iarna viitoare, iarna 2022, şi aici putem vorbi de o veste bună, preţurile scad la jumătate faţă de ce există acum. Probabil, mă gândesc, că după ce conducta Nord Stream 2 va fi operaţională, şi aici cred că putem asista la un joc pe piaţă, preţul gazelor va scădea, dar acest lucru nu se va întâmpla cred mai devreme de luna februarie martie a anului viitor. De ce am vorbit de gaze naturale? Pentru că o mare parte din producţia de energia electrică din Europa se produce pe bază de gaz natural. Automat, fiind gazul mai scump, se produce o altă presiune pe preţul la energie electrică".

Potrivit ministrului de resort, preţul de vânzare al energiei este foarte ridicat pentru că se închide la preţul cel mai mare, al producătorilor pe bază de cărbune: "Poate că vă întrebaţi, dacă s-a scumpit doar energia electrică din gaz şi din cărbune, ce se întâmplă cu cea din regenerabile? Piaţa de energie din Europa, aşa cum este ea structurată în momentul de faţă, permite ca automat preţul de vânzare pe piaţa Spot, Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), să se închidă la preţul marginal. Adică la cel mai mare preţ. Practic, toţi producătorii de energie electrică vor vinde energia pe piaţa spot la preţul cel mai mare, evident preţul cu certificatul de CO2. Mai mult, în toată Europa, în toată această problemă, inclusiv în Marea Nordului, am avut probleme cu vântul. Este foarte bună energia regenerabilă, dar atâta timp cât nu este asigurată de capacităţi mari de stocare şi acest lucru încă nu este pus în practică la scară largă ne uităm să vedem dacă bate vântul. Atunci se produce energie electrică. În România, când avem producţie de energie eoliană, avem export. Cum nu mai avem, automat trecem pe import. Cam aceşti factori, suprapuşi peste revenirea economiei din pandemia Covid, creşterea cererii atât la energie electrică cât şi la gaze naturale, sunt factorii care au crescut preţul energiei electrice atât în România cât şi în Europa. Piaţa românescă este cuplată cu pieţele europene, cu piaţa din Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Austria, Germania şi va fi cuplată de luna viitoare şi cu Bulgaria şi cu Grecia. Vorbim de o piaţă cuplată la nivel european, avem capacităţi de interconectare, dar mai există gâtuiri între Austria şi Ungaria şi asta face ca şi o parte din energie, când este energie abundentă în Marea Nordului, să nu poată să ajungă până în capătul reţelei acestei pieţe geografice cum este România".

Daniel Zamfir, senator PSD: "Decarbonarea nu este o noutate; există cauze interne pentru creşterea preţurilor"

Daniel Zamfir, senator PSD şi preşedintele Comisiei de anchetă, a spus că ministrul Popescu s-a referit foarte mult la influenţele externe, fără a clarifica foarte bine care sunt cauzele interne: "Din punctul meu de vedere cel puţin, sunt şi cauze interne, pentru că decarbonarea nu este o noutate. V-aţi asumat-o în programul de guvernare, fiind unul din obiectivele strategice. La capitolul respectiv (din programul de guvernare) aţi spus că veţi «implementa măsuri în vederea asigurării securităţii energetice în contextul liniilor programatice ale OECD ce vizează decarbonarea». Deci nu este o noutate. În schimb, am văzut ceva şi aici aş vrea să insist: dumneavoastră spuneaţi în luna iunie, 15 iunie 2020, când urma să se liberalizeze preţul gazelor naturale, că preţurile vor scădea. Pe ce vă bazaţi când spuneaţi că liberalizarea va duce la scăderea preţurilor?".

Virgil Popescu a răspuns: "Preţul gazelor naturale, după liberalizare, a scăzut, deci am avut dreptate. Uitaţi-vă la preţurile gazelor naturale după liberalizarea de la 1 iulie şi o să vedeţi că au scăzut. A scăzut preţul şi a început să crească începând cu 1 iulie anul acesta în urma jocurilor care v-am spus că sunt pe piaţa de energie. Preţul gazelor naturale după liberalizare a scăzut. Să fie foarte clar: faptul că s-a liberalizat preţul gazelor naturale şi energiei electrice nu are absolut nicio influenţă asupra acestor creşteri. Ele veneau indiferent dacă vorbeam despre preţ reglementat sau nu. Dacă vorbim de un preţ reglementat, atunci aceste creşteri se regăseau în subvenţii de la bugetul de stat pentru diverse companii, să nu spunem care, în funcţie de modalitatea de subvenţie, unde trebuia să se acopere aceste pierderi (ale companiilor)".

Zamfir a mai spus că PNL spunea, în programul de guvernare, că se vor face investiţii pe termen scurt, acestea fiind calificate la priorităţi de investiţii strategice ale companiilor de stat.

Virgil Popescu a precizat că, "în domeniul producţiei în bandă a energiei electrice, când vorbim de surse din gaz sau nuclear, vorbim de termene mult mai mari", de peste doi ani.

Cu privire la nefinalizarea centralei noi de la Iernut, Popescu a afirmat că acolo a fost preluat un dezastru, dar centrala nouă va fi terminată anul viitor. Virgil Popescu a acuzat vechea conducere a Romgaz că nu a pus în funcţiune mai multe sonde de extracţie de gaze naturale, indicând o "înţelegere cu cineva"

"Dacă vorbim de doi ani de zile şi dacă vreţi să vorbim despre Iernut, vă spun că am preluat un dezastru la Iernut. Dar va fi finalizată (centrala) anul viitor. Deci cred că este pe termen scurt. (...) Am preluat un contract la Iernut care a fost depăşit complet. Romgaz şi-a îndeplinit obligaţiile. A făcut plăţile la termen. Din păcate, asocierea româno-spaniolă DuroFelguera - Romelectro nu şi-a îndeplinit obligaţiile, termenele, şi a cerut în plus 60 de milioane de euro, în condiţiile în care subvenţia prin PNI era de 50 de milioane de euro. Pentru că nu şi-a îndeplinit termenele. Deci acolo a trebuit să prelungim termenul la Comisia Europeană pentru ajutorul din PNI pentru că altfel pierdeam banii, s-a reziliat contractul şi va fi reluat şi finalizat anul viitor", a mai spus ministrul Popescu.

Acesta a adăugat că, în prezent, capacitatea totală de înmagazinare de gaze a României este de 3 miliarde metri cubi, iar aici "investiţiile sunt în curs pentru a creşte capacitatea de a extrage mai mult din depozitele de gaze naturale".

Întrebat de Daniel Zamfir de ce a crescut ponderea gazelor din import în consumul naţional de gaz natural de la 12,3% în 2018 la 23% din consumul primelor 8 luni din acest an, Popescu a spus, printre altele, că Romgaz a crescut producţia, anul trecut: "Haideţi să ne întoarcem în 2018, decembrie. Acea ordonanţă faimoasă 114 dată de guvernul Dragnea, care a blocat absolut tot ce înseamnă energie electrică şi gaze naturale. A pus o piedică producătorilor în a putea să facă investiţiile, a amânat pe un termen încă nedefinit exploatarea gazelor din Marea Neagră şi investiţiile în sectorul energetic care nu s-au mai făcut din 2015. Acesta este punctul zero. PSD a blocat investiţiile în sectorul energetic cu acea ordonanţă 114. (...) A venit guvernul Orban. Am anulat această OUG 114 la 1 ianuarie 2020, pe partea de energie electrică şi gaze şi am dat un calendar foarte clar: 1 iulie 2020 liberalizarea preţului la gaze şi 1 ianuarie 2021 liberalizarea preţului la energie electrică. OUG 114 mai însemna infringement. Eram la curtea de justiţie şi gata să pierdem fonduri europene. Am închis aceste proceduri de infringement. Asta a însemnat energia în guvernul PSD, asta a însemnat în guvernul liberal. Apoi, 2020: lockdown, Covid, februarie-martie-aprilie. Îmi e greu să cred că cineva face investiţii în domeniul gazelor naturale sau producţiei de energie electrică ştiind că va urma operaţionalizarea Fondului de modernizare care permite investiţii în sectorul energetic şi ştiind că a scăzut preţul gazelor naturale la cel mai mic preţ din istorie. Inclusiv la petrol, explicam la televizor de ce avem cotaţii negative ale preţului petrolului. Era practic ceva ce nu se mai văzuse. Deci nu putem vorbi de un an 2020 care să fie prolific pentru investiţii în gaz natural şi în producţia de energie electrică. Ce nu s-a făcut din 2015 încoace nu puteţi să puneţi în cârca unui guvern care a preluat ţara aşa cum a preluat-o. Da, am pus legislaţia în ordine, am anunţat că dacă Exxon doreşte să iasă din Marea Neagră, atunci Romgaz doreşte să intre în această participaţie şi Romgaz negociază exclusiv şi probabil va finaliza această achiziţie. (...) Romgaz a identificat 25 de sonde care sunt în câmpuri, care înseamnă 130 de milioane de metri cubi de gaz pe an, pe care le va pune în funcţiune de luna viitoare, uşor-uşor. Le va lega în reţea. Erau închise, în conservare. Asta a trebuit, să facem o anchetă internă, să vedem de ce fosta conducere a Romgaz a ţinut aceste sonde închise. Oare nu era cumva într-o înţelegere cu altcineva? Acest lucru l-am scos la iveală, acest lucru săptămâna viitoare va fi scos public pentru că s-a încheiat ancheta internă, le-am identificat (aceste sonde) şi vorbim de 130 de milioane de metri cubi care puteau fi puşi pe piaţă dacă erau legate la sistem. Pur şi simplu s-au cheltuit bani cu ele. Nu sunt sonde de adâncime. (...) Conducerea a fost pusă de guvernul Dragnea".

Virgil Popescu: "În locul termocentralei Mintia o să punem minim 800 de MW de energie electrică"

Ministrul a fost întrebat despre închiderea termocentralei Mintia, în legătură cu care a afirmat: "Mintia, 2015: totalul din producţia de energie produsă în ţară era 1,5%. În 2016, 1,55%; 2017, 1,3%; 2018, 1,2%; 2019 1,1%; 2020, 1,05%. Dezechilibre, asta înseamnă Mintia. Adică bani aruncaţi pe fereastră. 12 milioane în 2019, 18 milioane în 2020. Autorizaţie de mediu, nu; infringement, da. Asta a însemnat Mintia. Cu drag aş fi dat-o autorităţilor locale, dar activ funcţional nu mai era. Este notificare făcută (de la Comisia Europeană) că nu se respectă condiţiile de mediu".

Zamfir a intervenit şi a afirmat că în programul de guvernare, la capitolul Energie, se spune că termocentrala Mintia va fi dată autorităţilor locale şi că "la Mintia şi la termocentrala Paroşeni se vor face investiţii de reducere a emisiilor de dioxid de carbon prin introducerea unor tehnologii cu respectarea standardelor", la care Popescu a răspuns: "În iunie 2020 am vorbit despre acest lucru. În iulie 2021 am primit notificare de la Comisia Europeană că nu are autorizaţie de mediu. Mintia, Govora şi mai sunt vreo două pe cărbune (care nu au). Ca să aplici OUG 60, trebuia ca activul energetic să fie funcţional, să aibă toate autorizaţiile. Dar, în locul termocentralei Mintia, se vor pune minim 800 de MW de energie electrică. Da, Mintia este importantă, dar nu poate fi aplicată ordonanţa 60. (...) Preţul de cost al MW-ului de energie electrică la Mintia este de 550 de lei fără certificatul de CO2. Adăuga-ţi-l astăzi şi vedeţi unde s-ar duce piaţa de energie electrică în momentul în care o companie de genul acesta ar produce (şi ar vinde în piaţă)".

Popescu a mai spus că Transelectrica nu şi-a făcut, în anii 2014-2016, investiţiile şi că a fost amendată de către ANRE din această cauză: "Au fost directori de la Transelectrica care au dat în judecată compania şi au câştigat în instanţă bonusuri de 28 de milioane de lei".

Virgil Popescu a mai spus că, pe Fondul de modernizare, care va fi operaţionalizat până la finalul acestui an, există un proiect de 700 de MW pentru investiţii la Complexul Energetic Oltenia: "Când vom primi aprobarea pentru restructurarea CEO proiectele vor fi gata aprobate şi vor intra în lucru".

Acesta a adăugat: "Pe Fondul de modernizare am trimis la Bruxelles, în urmă cu două săptămâni, (proiectul) Cernavodă-Medgidia pentru a face evacuarea (energiei) de la Cernavodă. Pe Transelectrica vom face linie de curent continuu de la Tuzla la Podişor şi de la Podişor pe toată conducta magistralei BRUA pentru a închide tot şi pentru a face toată evacuarea din zona de Sud-Est. Asta vă pot spune pentru că sunt proiecte pe care le-am gândit la Ministerul Energiei. Vă pot spune că Transelectrica va finaliza până la sfârşitul anului viitor Porţile de Fier - Reşiţa - Pancevo. (...) Fondul de modernizare va fi operaţionalizat până la finalul anului acesta".

Cu privire la preţurile mari la gaze din această iarnă, ministrul a acuzat un joc al Rusiei făcut pentru a operaţionaliza Nord Stream 2.

"Preţul ridicat din domeniul gazelor vine dintr-un joc făcut de Rusia pentru a operaţionaliza Nord Stream 2. De acolo este preţul crescut. Este adevărat, pe fondul lipsei stocurilor din depozite ale statelor membre din UE. În România avem peste 75% gradul de umplere din acest moment al depozitelor, care este mai mult decât suficient pentru această iarnă pentru că ştim cu toţii că un gaz în depozit este mai scump decât un gaz normal: avem taxă de injecţie şi taxă de de extracţie. Nu avem probleme cu stocurile de gaze în România. (...) Iar zăcământul de la Caragele al Romgaz: au fost săpate de vechea conducere nişte sonde şi abandonate pentru că s-au stricat pentru că probabil au fost alte interese. Va fi operaţionalizat şi acel zăcământ de la Caragele".

PNL: "PSD minte «ordinar»"; PSD: "Ne aşteptam la o analiză serioasă pentru această discuţie"

Virgil Popescu l-a acuzat pe deputatul PSD Radu Mihai Popa că "minte ordinar" când spune că ministrul Energiei a adus o companie apropiată de el şi PNL să termine lucrările de la Iernut, GSP Power, condusă de omul de afaceri Gabriel Comănescu.

"L-am întrebat eu cumva pe domnul Popa cine l-a plătit la Centrul Român al Energiei, că sunt furnizori acolo, sau că l-a plătit o firmă care citeşte contoare? Nu se poate să minţim în halul ăsta, să avem o limită", a spus Popescu.

Totodată, senatorul PSD Radu Oprea a spus că piaţa la energie nu este una funcţională, având în vedere lipsa competiţiei: "Nu poate fi o piaţă funcţională la gaze dacă ai trei producători: Romgaz şi OMV la intern şi Gazprom prin ce importăm. Pe subiectul acesta ar trebui discutat în această comisie. Sincer mă aşteptam să vină domnul ministrul cu o analiză (...) care să explice acest fenomen al creşterii de preţuri. Studiile din Spania arată că, în Spania, doar 25% din creşterea de preţuri este generată de fenomenul decarbonării. Oare este în România valabil acest raţionament? Dacă da, înseamnă că trebuie să găsim celelalte cauze în această comisie. Nu am văzut un astfel de document, de pregătire pentru discuţia noastră. Asupra pieţei presupun că vom intra în detalii şi cu ceilalţi actori care ar trebui să gestioneze piaţa precum Consiliul Concurenţei şi ANRE-ul".

Ministrul de resort a răspuns că 10% declin anual al producţiei de gaze înseamnă într-adevăr foarte mult: "Cu privire la declinul producţiei: cea mai bună discuţie trebuie avută aici în Comisie cu cei doi operatori, Romgaz şi OMV Petrom. Evident că 10% pe an declin de producţie este foarte mult. Eu vă pot spune că Romgaz a crescut producţia şi o va creşte şi anul viitor şi OMV Petrom trebuie să dea explicaţii vizavi de nivelul zăcămintelor şi nivelul de exploatare a acestora".

Potrivit ministrului, săptămâna aceasta ar urma ca guvernul să adopte OUG care vine în sprijinul cetăţenilor cu o compensare a facturilor la energie pe o perioadă de cinci luni (noiembrie-martie). Compensarea ar urma să reducă facturile la gaze cu 25% şi facturile la energie electrică cu 18 bani/KW.

"Se vor subvenţiona facturile a 13 milioane de români", a spus Popescu, care a menţionat că banii vor fi luaţi de la Hidroelectrica, ce a înregistrat deja un profit record în primele şase luni din acest an.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. banii vor fi luaţi de la Hidroelectrica, ce a înregistrat deja un profit record în primele şase luni din acest an. deci nu de la SNN...

    Spania importa gaz din Algeria asa ca n-are relevanta pentru noi

    Referitor la cresterea pretulului energiei electrice,se motiveaza ca acesta a crescut si va mai creste in toata Europa. Daca datele care circula pe net sunt corecte ,respectiv pretul pe MWh in Romania este actualmente de 161,28 euro!!! Enorm! Sa vedem ce pret au celelalte tari europene,cu ale caror produse trebuie sa concuram noi pe piatza libera :

    Franta - 18,8 euro ,Cehia - 21,9 euro , Belgia 23,43 euro, Austria-67,41 euro ,Germania-71,7 euro ,Spania 97,22 euro ! Ce ziceti???  

    Asa ca,e minciuna atunci cand guvernantii ne spun ca pretul la energie a crescut in Europa.Ca la noi ,nu a crescut niciunde.O data cu cresterea pretului la energie creste si TVA si redeventele.La gaze,redeventele incasate de stat au crescut cu 500% si tva incasat cu 48%.Ati inteles despre ce e vorba? Ii creste economia lui Catzu,isi acopera gaurile pe spinarea si saracirea noastra sa aiba asa zisii liberali de unde fura.

    Comentarii ???? 

    1. Mai studiaza si dupa aia posteaza, postacule.

      Am zis "daca" Daca ai alte date spune-le "liberalule"!

      ... ati avea dreptate.

      Dar nu sunt. 

      Valoarea pentru Romania - remarc precizia ei, cu doua zecimale - este cat de cat pe-acolo (media pietei spot, pentru 29 de zile din septembrie, 657 lei/MWh, deci cam 133 euro/MWh), insa celalalte sunt din alt film, n-au nicio legatura cu realitatea. 

      Cel mai bine ar fi sa precizati sursa, pentru ca pare sa fie vorba de o confuzie, de o eroare de intelegere, sau altceva de-acest fel.

      E important sa comparam mere cu mere, nu cu castraveti. De pilda, as putea scrie un articol care sa faca valuri pe Net spunand (fara sa mint) ca in septembrie 2021 pretul energiei in Romania a scazut sub 20 euro/MWh. Si, intr-adevar, asa a fost - in doua intervale din aceasta luna (in ziua de 21), pretul a fost 97 lei/MWh. QED. 

      sunt de acord cu opinia de la 3.3. preturile in Europa sunt cam la fel, in Cehia de exemplu astazi pretul spot este 130 EUR fata de 132 in Ro si 147 in Bg. stiu ca nu se admit link-uri, nu se posteaza. incerc totusi las o adresa la care se pot consulta preturile in real-time, sper ca redactia sa o lase, nu este vreo tentativa de reclama si are o intentie buna: sa elimine confuziile sau, mai bine, postarile politice cu rea intentie: energylive . cloud

    PE FIȘA POSTULUI EȘTI ZERO ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb