Entităţile care administrează imobile proprietate publică sau unităţi administrativ teritoriale vor trebui să stabiliească şi să publice condiţiile de acces la acestea în cel mult 30 de zile din momentul în care primesc o solicitare în acest sens, potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
"Regiile autonome şi instituţiile publice, inclusiv autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, precum şi orice alte entităţi care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale au obligaţia, conform Legii nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice, de a stabili şi publica condiţiile de acces în termen de 30 de zile de la data primirii primei cereri de acces sau în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii infrastructurii", precizează comunicatul.
O copie a acestor condiţii de acces trebuie transmisă în cel mai scurt timp posibil către ANCOM, anunţă autoritatea.
Pentru a centraliza documentele privind condiţiile de acces pe proprietatea publică, ANCOM a creat şi a publicat pe pagina proprie de internet o aplicaţie on-line care permite interogarea unei baze de date care va fi completată şi actualizată permanent, se mai arată în comunicat.
Cu ajutorul aplicaţiei, utilizatorilor au posibilitatea să caute informaţii privind condiţiile de acces pe proprietatea publică după mai multe criterii, cum ar fi: elementul de infrastructură pentru care se oferă accesul (de exemplu, stâlp, teren), tipul de entitate publică ce acordă dreptul de acces (de exemplu, Consiliu local sau judeţean), precum şi localitatea în care se acordă accesul, explică oficialii ANCOM.
"Baza de date cu condiţiile de acces pe proprietatea publică va înlesni dezvoltarea de reţele pe elementele de infrastructură deţinute de stat în condiţii de transparenţă, obiectivitate şi nediscriminare. Condiţiile oferite primului furnizor de comunicaţii care a solicitat accesul pe o proprietate publică trebuie oferite şi celorlalţi furnizori, când este vorba despre instalarea unor elemente de reţea şi infrastructură similare pe aceeaşi proprietate. Pentru ca baza de date să conţină toate aceste informaţii, am început dialogul cu autorităţile publice de la nivel local şi central, unul dintre cei mai importanţi parteneri ai ANCOM în implementarea acestei legi", a declarat preşedintele autorităţii, Cătălin Marinescu.