ANFP vrea să modifice Codul de conduită

F.A.
Companii / 2 octombrie 2012

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a organizat în data de 26.09, dezbaterea publică pe marginea propunerii de politică publică "Dezvoltarea standardelor etice în administraţia publică", iniţiată de instituţie, conform unui comunicat de presă.

În cadrul dezbaterii, reprezentanţii Agenţiei au subliniat că scopul propunerii de politică publică vizează consolidarea rolului consilierului de etică, politica urmând să stea la baza modificării cadrului normativ în vigoare, respectiv Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici.

Întâlnirea a avut ca punct de plecare iniţiativa reprezentanţilor asociaţiilor sus menţionate care au solicitat introducerea în politica publică a unor norme privitoare la nediscriminare, egalitate de şanse şi incluziune socială (având în vedere persoanele cu dizabilităţi), precum şi modificarea titlului politicii publice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb