Peste 3.000 de angajaţi ai celor trei fabrici Michelin din România, Silvania Michelin Zalău, Romsteel Cord Zalău şi Victoria Floreşti, vor beneficia de majorări salariale de 5%, din martie, şi de 3%, din noiembrie, în urma negocierilor pentru încheierea contractului colectiv de muncă pe 2010. Liderul sindicatului din cadrul Romsteel Cord Zalău, Adrian Ilieş, a declarat, ieri, citat de Mediafax, că premiile de Paşte şi de Crăciun au rămas la acelaşi nivel ca în 2009, de 650 de lei, în timp ce prima de vacanţă este de 900 de lei, cu şase procente mai mult ca anul trecut, iar bonusul de Ziua Cauciucarului va fi de 240 de lei, cu 40 la sută mai mult faţă de anul trecut.
"Negocierile cu patronatul au fost finalizate. Pentru cele trei fabrici pe care Michelin le are în România a fost încheiat azi (luni - n.r.), în urma negocierilor, un nou contract colectiv de muncă, care prevede majorări salariale de cinci la sută, începând din martie, şi de trei la sută, din noiembrie. Noi am cerut iniţial majorări de zece procente, dar şi rezultatul obţinut e bun, dat fiind că traversăm o perioadă de criză", a declarat liderul de sindicat.
Potrivit sursei citate, angajaţii celor trei fabrici Michelin vor primi mai mulţi bani şi pentru zilele de sâmbătă şi duminică lucrate. Astfel, pentru ziua de sâmbătă, sporul va fi de 35 de lei, iar pentru duminicile lucrate, angajaţii vor primi câte 45 de lei.
Liderul de sindicat a spus că în cadrul negocierilor nu s-a pus problema reducerilor de personal, dar a fost stipulată în noul contract colectiv de muncă acordarea a 15 salarii compensatorii persoanelor disponibilizate. De aceste prevederi vor beneficia toţi angajaţii celor trei fabrici pe care compania Michelin le are în România.
Adrian Ilieş a spus că Silvania Michelin Zalău resimte cel mai puternic efectele crizei economice, angajaţii lucrând doar patru zile pe săptămână în luna martie, spre deosebire de celelalte două fabrici - Romsteel Cord Zalău şi Victoria Floreşti - unde se lucrează la capacitate maximă. Liderul de sindicat a explicat că, la Silvania Michelin Zalău, situaţia este cauzată de blocajul de pe piaţa de transport rutier, cererea de anvelope de camion fiind mult redusă.
Compania Michelin este prezentă în România din 2001 şi deţine uzinele Silvania Zalău, Romsteel Cord Zalău şi Victoria Floreşti.
Fabrica Silvania Michelin are aproximativ 1.400 de angajaţi şi furnizează pe piaţa de consum anvelope de diverse tipuri. RomSteel Cord din Zalău are circa 300 de angajaţi şi produce cord metalic, una dintre cele mai importante componente ale carcasei anvelopei. În ceea ce priveşte uzina Victoria, din Floreşti, aceasta are aproximativ 1.500 de angajaţi şi este axată pe producerea de anvelope pentru autoturisme şi camionete.