Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a participat marţi, la ultimul antrenament al echipei Invictus care va reprezenta România, în perioada 9-16 septembrie, la "Invictus Games Dusseldorf 2023", relatează news.ro.
Potrivit Ministerului Apărării, în cadrul activităţii, desfăşurată la sala de sport a Statului Major al Forţelor Terestre, ministrul apărării naţionale i-a încurajat pe militari şi le-a transmis întreaga susţinere şi apreciere pentru exemplul de curaj şi determinare pe care îl transmit societăţii şi pentru dăruirea cu care luptă pentru a reprezenta ţara noastră la competiţiile sportive, aşa cum au făcut-o şi în operaţiunile militare la care au participat.
"Ne interesează, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, activitatea dumneavoastră, pentru că ceea ce aţi realizat până acum ne-a făcut mandri şi ne obligă să vă sprijinim cât putem de mult, pentru că aţi plătit un preţ mare servindu-vă ţara. Reprezentaţi un model pentru români, pentru că, prin exemplul dumneavoastră, aţi demonstrat că şi atunci când suntem într-o situaţie specială putem performa şi forţa limite. Go Invictus!", a transmis ministrul Tîlvăr.
MApN precizează că echipa care va reprezenta România la competiţie va fi formată din 20 de militari răniţi, clasaţi cu gradul I, II şi III de invaliditate sau apt limitat.
"Aceştia vor concura la opt discipline sportive, dintre care şapte discipline individuale (tir cu arcul, atletism, canotaj la ergometru, powerlifting, ciclism, tenis de masă şi înot) şi una de echipă (volei din poziţia şezând)", spune ministerul.
România se află la a patra participare la Invictus Games, după ediţiile din Toronto (2017), Sydney (2018) şi Haga (2022), în cadrul cărora au obţinut rezultate remarcabile, materializate în 26 de medalii, dintre care 11 de aur, 11 de argint şi 4 de bronz.