Preşedintele PNL Crin Antonescu a respins astăzi acuzaţiile "propagandei" puterii că partidul său s-ar fi "deplasat spre stânga", reafirmându-şi credinţele liberale şi, în nume personal, pe cele monarhiste, pe care consideră că nu le-a trădat niciodată, potrivit Realitatea.net.
"Zi de zi ni se administrează porţii zdravene de otravă de către o propagandă care este puternică, bogată, inventivă, care n-are bariere ale ruşinii, ale bunului simţ, ale respectului pentru adevăr, o propagandă violentă care duce un război pe viaţă şi pe moarte împotriva adevărului şi a românilor, otrava calomniei, a deznădejdii, a falselor nediferenţieri. Aud oamenii din ţara asta că PNL nu mai e aşa de liberal, că PNL s-a deplasat spre stânga, că Uniunea Social Liberală pe care PNL a constituit-o împreună cu partenerii săi, PSD şi PC, este o uniune socialistă, de stânga, comunistă, etc. Şi vreau, înainte de toate, să fac în faţa dumneavoastră o scurtă confesiune de credinţă: sunt liberal, sunt un om de dreapta, sunt, cu titlu strict personal, monarhist. Acestea sunt convingerile mele, şi cel puţin primele două ale dvs, pe care niciodată, nici eu, nici vreunul din liderii de ieri şi de azi ai PNL şi nici vreunul dintre dvs nu le-am trădat. Suntem, rămânem şi vom fi liberali. Suntem, rămânem şi vom rămâne un partid şi oameni cu convingeri de dreapta", a afirmat Antonescu, în faţa tinerilor liberali, reuniţi la Romexpo pentru a-şi alege conducerea.