Ţara noastră intenţionează să vândă, pentru a doua oară în acest an, obligaţiuni pe piaţa externă pentru finanţarea deficitului bugetar, a declarat azi, în Polonia, ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, potrivit Bloomberg.
Oferta va atrage cel puţin un miliard de euro, în monedă europeană, potrivit ministrului.
Randamentul eurobondurilor ţării noastre cu maturitate în 2019 a ajuns azi la Londra la 4,16%, peste un minim record de 3,4% înregistrat în luna mai.
"Vom realiza în acest an emisiunea pentru că face parte din strategia noastră multi-anuală, însă nu suntem presaţi să o facem astăzi sau mâine. Vom găsi cea mai bună fereastră de oportunitate", a menţionat Voinea.
Ministerul de Finanţe vrea să atragă, anul acesta, suma de 2,5 miliarde de euro, după ce în luna februarie a vândut obligaţiuni de 1,5 miliarde de dolari, la un randament minim record de 4,5%.